(n. 17 septembrie 1946, Lunca Bradului, județul Mureș). Lingvist, filolog și istoric literar. Facultatea de Filologie a UBB (1969). Doctorat în filologie cu o teză intitulată Carte și tipar în Bălgradul medieval.

Volume: Carte și tipar la Bălgrad (1567–1702),2001; ed. a II-a revăzută, 2021; Între filologie și bibliofilie, 2007; Arheologia textului, 2012; Texte și subtexte, 2021. A coordonat volumele Tezaurul toponimic al României. Transilvania. Județul Sălaj,2006; Școala Ardeleană, vol. I‒IV, 2018. A colaborat și a asigurat revizia la Enciclopedia literaturii române vechi, 2018, precum și la Dicționarul general al literaturii române, ed. a II-a revizuită, adăugită și adusă la zi, vol. I–VIII, 2016–2021. A editat, în colaborare, Biblia de la Blaj (1795), ediție jubiliară, Roma, 2000 (coordonare filologică); Nicolae Drăganu, Istoria literaturii române din Transilvania de la origini până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie des origines à la fin du XVIII e siècle, 2003; Ion Budai-Deleanu, Opere, 2011. A îngrijit volumele Ioan Pătruț, Studii de onomastică românească, 2005; Muzeul Limbii Române și muzeiștii, 2019.
A publicat în revistele „Echinox”, „Tribuna”, „Steaua”, „Apostrof”, „Observator cultural”, „Vatra”, „România literară”, „Cercetări de lingvistică”, „Limba română”, „Dacoromania”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Caietele Sextil Pușcariu”, „Academica”, „Revista muzeelor și monumentelor”, „Analele științifice ale Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași”, „Sargetia”, „Apulum”, „Mitropolia Ardealului”, „Biblioteca”, „Onoma” (Louvain) etc., precum și în diverse volume colective din țară și străinătate.
Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române, 2000; Medalia comemorativă „Iubilaeum A.D. 2000”, acordată de Scaunul Apostolic de la Roma pentru coordonarea filologică a ediției jubiliare a Bibliei de la Blaj (2001); Premiul „Perpessicius” al Muzeului Național al Literaturii Române pentru ediții critice (2011, 2018).
 
* * *


Volumul Între filologie și bibliofilie este în mod esențial o lucrare științifică. Cu un discurs argumentat, cu siguranța dată de legitimitatea informațiilor, cu judicioasele exemple textuale și lingvistice și cu o bogată bibliografie de specialitate pe care o induce sistematic în numeroasele note de subsol, Eugen Pavel își convinge fără vreo dificultate cititorul. Desigur, am în vedere cititorul avizat. Adică pe acela care a fost deja inițiat în rafinamentul parfumurilor grele, de „carte bătrână” și pentru care fiecare detaliu de prezentare, fiecare descoperire și recuperare din îndepărtate vremuri îi apropie o bucată vie de cultură.(Iulia Iarca)
Volumul Arheologia textului, apărut în 2012, completează imaginea unui istoric literar erudit și prestigios, a cărui personalitate literară este pe deplin constituită și afirmată în spațiul public și în domeniul de specialitate, cu o competență probată. (…) Istoric literar dintre cei mai exacți și mai probi, cercetător atent al ipotezelor culturale, religioase, politice, mentalitare, estetice privitoare la un manuscris vechi, la o carte veche sau la un fragment de text pus sub lupă, Eugen Pavel explorează cu erudiție, conștiinciozitate și onestitate „arheologia textului”. Lecturile sale sunt demne de toată încrederea. (Ion Simuț)
Merită citit volumul Arheologia textului, publicat de autor la zenitul unei cariere de cercetător care include editarea jubiliară a Bibliei de la Blaj (1795), a istoriei literaturii române vechi de Nicolae Drăganu, coeditarea operelor autorului Țiganiadei și o serie de explorări proprii în spațiul vechii noastre culturi scrise. Textele adunate cu modestie în această carte rezervă surprize, mici revelații de parcurs care contribuie la crearea de noi reliefuri și perspective în domeniul studiului „infraliteraturii” și literaturii române vechi. (Ovidiu Pecican)
Deși subiectele sunt, la prima vedere, pentru specialiști, Eugen Pavel reușește o punere în pagină incitantă, Arheologia textului invitând la săpături misterioase cu descoperiri care ne conving că „textele vechi nu sunt niște simple relicve amorfe, îngropate de vreme, ci închid în sine argumente irefutabile ale devenirii unei literaturi, ca și ale ecloziunii limbii literare”. Întors la manuscris sau la tipăritura originală, filologul desenează chenare noi pentru informații pe care le considerăm, grăbit, definitiv catalogate și aduce îndreptări la fel de surprinzătoare, dacă n-am ști deja, de mult, că o descoperire de istorie literară ajunge greu la conștiința publică – ea nu e luată în seamă în circuitul didactic ori editorial, eroarea perpetuându-se nestingherită. […] Exacte și savuroase, arheologiile textuale se parcurg cu folos și delicii. (Irina Petraș)
 
eug.pavel@yahoo.com