Născut la 22 noiembrie 1960 în Cluj, rezident în Danemarca din 1985. Studii liceale absolvite în 1979 în Cluj, iar în anul 1990 este absolvent al Şcolii de Comerţ (Hojere Handelseksamen) din Aarhus, Danemarca.
A debutat în anul 1995 cu Târâş spre vest, la Editura Victor Frunză din Bucureşti.
Volume: Rumænsk Parlør, 1996 (Ghid de conversaţie danez-român); Copenhaga vis de gheaţă,1998; Rumænsk sprog-guide, 1999, ediţia a II-a; Generaţia pierdută, 1999;Tărăş spre vest, - remixare, 2000; Atelier 2000, Remixări, 2000; Str. Gh. Lazăr nr. 15, 2000.Străinul, 2005; Dicționar român-danez, 2010 (34.000 cuvinte).
În limba daneză: romanul Den fremmede, 2002 (Străinul), Jeg elsker Danmark, 2008 (Iubesc Danemarca).
 
Traduceri în limba daneză: George Bacovia, Digte, 1997 (Poezii); Nicolae Matei,København drøm af is, 1999, (Copenhaga vis de gheaţă, în colaborare cu Svend Enevoldsen); Leontin Moldovan, Børnehjemmet,2000 (Casa de copii, în colaborare cu Erik Morsing); Mircea Goga,Koncertfor violin og ensomhed,2000 (Concert pentru Vioară şi Singurătate); Gianina Cărbunariu, Mady.Baby.”Mady.Baby”, 2008 Kebab. Premiera a avut loc la Café Teatret,Copenhaga, în data de 7 februarie 2009.
 
Apariţii în antologii: Visători prin oraşul surâsului, 2000, Eksperimental Forlag, Aarhus; Caiete internaţionale de poezie, 2000 şi 2001, Literart XXI, USA.
 
Membru al Uniunii Scriitorilor din Danemarca şi Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
 
* * *
 
Târâş spre Vest, debutul editorial al tânarului prozator Nicolae Matei, clujean de origine, dar rezident în Danemarca, reprezintă cartea unei experienţe specifice generaţiei din anii ’70-’80 care a trăit din plin sentimentul frustrării, al "celui străin în propria-i ţară". Eroul carţii trăieşte drama propriului său popor condamnat să trăiască într-un spaţiu concentraţionar, visându-şi însă libertatea, râvnind-o ca pe bunul cel mai de preţ, fără încetare, cucerind-o în cele din urmă şi care, după calvar, "se eliberează" într-un Dincolo al profundei decepţii. Pentru că eroul, o dată ajuns în Vest, va trăi o nouă dramă, aceea a inadaptatului, a celui respins, nedorit. Întocmai ca şi poporului său, eroului îi rămâne să-şi afle mântuirea în Iubire şi-i mai rămâne, tot ca şi poporului său, de dat Bătălia cea Mare, spre a se face acceptat de Occidentul mult visat. Sandu e un tanar clujean, proaspăt absolvent de liceu, confruntat cu toate dificultăţile vârstei, trăind o perioadă de puternică debusolare şi criză de identitate. Azvârlit cu brutalitate dincolo de zidurile liceului, trăieşte, cu toate convulsiile inerente adolescenţei, spaima de necunoscut şi - paradoxal - atracţie irezistibilă a acestuia. Se simte predestinat să reediteze destinul bunicului din Căian care a trăit în America, perioada interbelică, revenit apoi în ţară şi de a cărui personalitate şi viaţă învăluite de mister Sandu fusese în egală măsură fascinat încă din copilarie. Pentru a-şi pune în operă visul, Sandu trebuie să fugă din ţară. Cauzele acestei decizii, ca şi decizia însăşi, sunt departe de a avea încărcătura dramatică, sunt mai degrabă o nebuloasă. Departe de a fi un persecutat al regimului, Sandu trăieşte totuşi o dramă interioară: aceea a tânărului având conştiinţa că întârzie să dea un sens vieţii sale, dar şi a însinguratului, căci el nu trăieşte în căldura unei familii, ci locuieşte singur, lipsit de prieteni şi fatalmente tot de unul singur îşi va asuma calvarul, acordându-şi cel puţin meritul de a fi renunţat la acea existenţă "vegetală" a cărei complacere în comoditatea "calduţului" îi condamnase poporul.
Dorinţa lui de a fugi din ţară nu are aparent, aşadar, vreo motivaţie în economic sau politic. Spun aparent  fiindcă Sandu simte regimul ca pe un adversar. Luând hotărârea părăsirii definitive a ţării, adoptă semnele exterioare ale condiţiei de fugar: încearcă să semene cât mai mult cu turiştii străini (una din modalităţile lui predilecte de a fugi de realitate, una din încercările de a se identifica cu celălalt univers), îşi impune un proces de înstrăinare, se documentează, gândeşte un plan de fugă. Totul este conceput ca un test pentru noua viaţă. Viaţa de Dincolo. Luarea deciziei este precedată de nenumărate "premeditări" în vis, filme derulate aievea prin faţa ochilor, imaginând paradisul drept o lume fără graniţe, dar e precedată mai ales de asumarea imposturii: impostura impusă de el însuşi când se dă drept  turist străin în mediul citadin şi impostura impusă lui de Bunicul din Caian care îl obliga, în mediul rural, să îmbrace straie ţărăneşti, ambele medii descoperind impostura şi sancţionand-o drastic, tot aşa cum românului dându-se, o dată ajuns în Occident, drept cetăţean liber al acestuia, va fi respinsă cu tot atâta intoleranţă şi silă. Dintr-o dată realizează "că nu de ţara asta voise să fugă departe, ci de propria sa viaţă" (pag.6o). Şi aici începe procesul propriu-zis de maturizare a eroului. Clujeanul care evoca Turnul Paraşutiştilor de pe Cetăţuie continuă premeditarea neezitând să facă salturi în necunoscut: evadarea într-o condiţie de împrumut, în somn, în vis, în natură, în muzică, în imaginar, totul având un unic scop - reuşita deplină a evadării în Occident. Realitatea din care fuge are mereu aspect de gulag, de spaţiu concentraţionar, în care eroul trăieşte oroarea anonimatului. Gulagul este fie societatea socialistă multilateral dezvoltată, fie penitenciarele în care ajunge pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, fie lagărul de refugiaţi din Occident, eroul visând mereu neapărat, spre Occident.
Unicul refugiu în acest calvar îl reprezintă natura şi muzica, aceasta din urmă "sonorizând totul, întreaga lui existenţă" (p. 23). Românul însuşi e conceput asemenea unei piese muzicale în patru părţi (Frontiera, Duba, Gherla şi Dincolo), Sandu trăind prin muzică sacralitatea momentelor cruciale ale propriei existenţe. Muzica este aceea care îl menţine în limitele unei atitudini creştineşti, umanizându-l. Şi tot muzica este aceea care îl va ajuta să-şi înteleagă destinul şi să-şi construiască personalitatea. Muzica grupului cu nume de pasare reînviată îi va puncta fuga de sine pentru a se reda sieşi. Iubirea de adolescenţă, trăită pe malurile Someşului, îi oferă limanul salvării. Ceea ce eroul nostru - Pasare Phoenix căuta la capătul lumii, se aflase dintotdeauna la o întindere nu de mână ci de suflet. Soluţia salvării sufletului, a destinului său din ghearele ratării era Cristina, eroul gasindu-şi, în sfârşit, libertatea mult râvnită în Iubire. Periplul nu i-a fost altceva decât odiseea descoperirii propriului eu, a construirii personalităţii proprii, a descifrării destinului. (Mircea Goga, Steaua, iunie 1995)
 
PRIMUL ROMAN ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE INTERNET. Apărut sub semnătura lui Nicolae Matei, romanul "Generaţia pierdută" reprezintă un eveniment inedit în literatura românească. Cartea este acum disponibilă şi pe Internet, iar autorul a lansat o invitaţie către cititorii din reţeaua cibernetică, de a-i completa sau ajusta paginile cărţii. El va accesa încercările eventualilor "colaboratori", pe care le va prelucra pentru a le da o formă cât mai literară şi le va insera în roman. Nicolae Matei doreşte să reediteze această lucrare, peste aproximativ doi ani, cu toate modificările şi completările care vor surveni. Nicolae Matei reprezintă un caz inedit în literatura româna şi din alte puncte de vedere. El este unul dintre cei aproape 5 milioane de români care trăiesc în afara graniţelor României, după ce a reuşit să fugă din ţară în anul 1985. Nicolae Matei este acum cetăţean danez si este proprietarul unei edituri, la care, de altfel, a scos şi cartea lansată la Cluj. Lansarea a avut loc la Liceul "Mihai Eminescu", unde autorul a fost elev. Nicolae Matei este convins că încercarea lui literară va avea succes la publicul român, deoarece se pare că romanele interactive s-au bucurat de interes în Occident. În opinia lui Nicolae Matei, cititorii au fantastica şansă de a deveni scriitori şi de a continua, completa sau chiar şterge pasaje întregi din carte, pentru a crea un roman colectiv. Ca să-i mobilizăm pe virtualii cititori, precizăm că există cel putin două persoane, care, apucându-se de lectură, declară că "nu au putut lăsa cartea din mână". Aceştia sunt socrul autorului si semnatarul prefaţei, Mircea Goga. Pentru cei dornici să participe la scrierea "Generaţiei pierdute", adresa de Internet este: www.eksperimentalforlag.dk (A.R. Delean,Ştirea, Cluj-Napoca, 3-4 aprilie 1999)
 
Copenhaga - vis de gheaţă marchează debutul editorial în poezie al romancierului danez de origine română Nicolae Matei, autor al mai multor romane şi al unei versiuni în daneză a poeziei lui George Bacovia. Cartea de faţă se înscrie ca tematică în poezia exilului şi este expresia lirică a evaziunii din spaţiul concentraţionar, din Gulagul românesc, al unui tânăr, atras de "visul american", vis frânt la mijlocul drumului, în Danemarca. O aventură ilustrată de autor şi în romanele sale Târâş spre vest (1995) şi Generaţia pierdută (1999). Cartea este structurată în patru părţi (cele patru anotimpuri) şi în 12 stări lirice, corespunzatoare celor douăsprezece luni. Poetul rememorează din dureroasa-i desprindere de ţară, doar "cu un petic de viaţă" "imagini, amintiri, lacrimi din oraşul de pe malul Someşului", "care nu voia să dispară", alcătuind cu obstinenţă un "tablou în cioburi". I-a fost zădărnicit visul american, dar Copenhaga i-a pus in palme un alt vis. Condiţia emigrantului o poartă pretutindeni cu sine ("gardul de sârmă ghimpată mă urmărea ca o umbră neagră"). Orice fugă de ea înseamnă fugă de sine, înstrăinarea de propria-i esenţă spirituală, negarea propriei persoane. Captiv acestei condiţii, îi rămâne doar soluţia măştii, alături de alte măşti de arabi, polonezi, chinezi, vietnamezi. Răceala nordului nu poate nicidecum compensa sudul însorit şi senin.
Poetul evoluează dramatic pe două planuri: cel real, din Danemarca, şi cel imaginar, din România.
Decorul interior, înnobilat doar de cartea de rugăciuni, (dăruită de mamă) şi decorul exterior, dominat de Domnul cu braţele întinse spre cer sunt de natură să rodească o perlă în lumina din scoica sufletului său. "Speranţa avertizată de ţipete de pescăruşi, pe ţărmul baltic". Fuga eroului liric după curcubeul agăţat de Polul Nord pare a fi ultima-i fugă. Scrisori fără destinatar, poemele lui Nicolae Matei sunt inspirate de o stare de semitrezie în paralel cu un coşmar continuu. Nostalgia ţării şi a oraşului natal îl face să sufere cu mai multă intensitate de sarbatori: "Câte crăciunuri în care voi mai asculta colinzi străine, vor mai trece peste mine?" Zilele au luat o altă dimensiune în această dramă. Poetul, împietrit în durerea lui rămâne pe ţărmul baltic pustiu şi lipsit de speranţă. El ne aminteşte de Ovidiu la Pontul Euxin. În Nord o singură fiinţă pare a-l întelege şi a-i împărtăşi durerea: Mica Sirenă. Mottoul carţii: "Sărman canar, ţi s-a părut / Că zările s-au deschis / Dar n-a fost doar decât un vis / Rănit tu ai căzut." (din Canarul de F. Bordeianu, N. Covaci, V. Şuvagău) se dovedeşte a esenţializa întreaga trăire din cartea lui Nicolae Matei. Moartea mamei sale acutizează sentimentul de vinovăţie, de remuşcare. Rămas singur pe lume, Copenhaga este femeia frumoasă, capabilă să-l mentină la suprafaţă zile, însă, şi ea e rece ca gheaţa. Poetului nu-i rămâne nimic altceva decât evaziunea în mai departe, dincolo de curcubeu. (Mircea Goga, Steaua, nr. 3 - 4, 1999)
 
Tânarul prozator, editor şi traducător Nicolae Matei, rezident în Danemarca, a debutat în 1995 la Editura Victor Frunză cu romanul autobiografic Târâş spre Vest, în care îşi propune să răspundă la întrebarea spinoasă privind sensul înstrăinării, în dubla sa accepţiune: exilul propriu-zis şi exilul interior. Cel din urmă se concretizează - potrivit autorului - într-o fugă de propria sa existenţă, pentru ca lumea pe care şi-a imaginat-o acolo, pe fâşia arată, nu este cea reală, nu seamănă deloc cu cea pe care şi-o imaginase în clipele de înstrăinare şi singurătate printre ai săi. Generaţia pierdută (Eksperimental Forlag, Aarhus, 1999) este un roman colaj, scris în manieră experimentală. Nicolae Matei schimbă acum radical relaţia tradiţională dintre scriitor şi cititor; cititorul apărând chiar în postura de coautor al cărţii. Autorul îi oferă şansa acestuia (ne-o oferă, de altfel, tuturor) de a continua acest roman în spaţiul cibernetic, graţie poştei electronice.
De fapt, despre ce generaţie pierdută vorbeşte autorul? Un răspuns pertinent îl oferă prefaţatorul carţii. Mircea Goga: "Generaţia pierdută, personajul central, care dă titlul romanului nu este alta decât cea a demonstranţilor tăcuţi, răzvrătiţi prin fugă (...), luptătorii de odinioară, azi invizibili în peisajul oraşelor natale, dacă fuga lor a fost doar una imaginară, iar, în Occidentul visat, dacă fuga a fost reală, transformaţi în existenţe vegetale, în dezrădăcinaţi, un fel de "şoimi" ai centrelor de ajutor pentru şomeri, sceptici, învinşi, ironia contând pentru ei drept unica supapă menită să le asigure supravieţuirea în stresul, nesiguranţa, declinul economic omniprezent, terorizaţi de scrisul creativ. Rasfoind filele acestei cărţi şi nu citind-o într-un mod tradiţional, obişnuit, cititorul se simte dacă nu părtaş, cel puţin răspunzător pentru modul cum şi-a imaginat libertatea sau mai bine spus iluzia acesteia sau pierderea ei. (George Ştefan, Origini, Romanian Roots nr. 31, 32  ianuarie-februarie 2000)
 
[…] Pornind de la jocul pe calculator, un clujean din Danemarca, pe nume Nicolae Matei, publică un roman-invitaţie, în dorinţa de a contura, împreună cu alţii, profilul unei generaţii pierdute în iluzia visului american, generaţie orbită de falsa strălucire a Occidentului inaccesibil. Paginile extrase din imponderabila plutire prin reteaua Internet-ului poartă titlul "Generaţia pierdută", a apărut la Eksperimental Forlag Aarhus, Danemarca (1999) şi beneficiază de introducerea competentă a profesorului şi poetului Mircea Goga, în esenţa fenomenului experimentat. Structura scriiturii este strict adaptată multiplelor metode informaţionale care ne asaltează de pretutindeni. Desprinderea din circuitul cibernetic este mai mult decât vizibilă, fapt pentru care cititorul are impresia că participă efectiv la aventura comunicaţională întreţinută de reţeaua Internet. Generaţiile pierdute care s-au perindat în istorie n-au ezitat să exprime dezamăgirea profundă pentru sacrificarea valorilor autentice în vederea unui viitor iluzoriu. După primul razboi, Hemingway şi alţi intelectuali ai timpului constatau că idealurile pentru care luptaseră n-au ajuns să fie înfăptuite. Decepţionata experientă a "tinerilor furioşi", rămaşi fără locuri de muncă după cel de-al doilea razboi, a marcat o altă generaţie pierdută, care şi-a găsit refugiul într-o atitudine vădit protestatară. Dintr-o semnificativă reevaluare a tradiţiilor artistice s-au născut expresioniştii, o altă generaţie pierdută, în viziunea lui Dan Grigorescu. Franz Marc preciza în almanahul "Der Blaue Reiter", publicat la München în 1914, că preocuparea de bază a artiştilor grupaţi în jurul acestei publicaţii era "transformarea operei lor într-un simbol al epocii acesteia, altare ale noii religii, simboluri în spatele cărora stă ascuns, nevăzut, creatorul tehnic". Prin urmare, revelarea noilor forme de manifestare ale realităţii obiective a stat la temelia unei noi viziuni asupra artei. În măsura în care inhibiţiile cauzate de inovaţiile tehnice sau de marasmul unei întregi societăţi sunt depăşite, mai exact asumate şi transformate în viabile acte de conştiinţă, se poate vorbi despre o glisare benefică dinspre etic spre estetic, se pot înregistra progrese reale în artă. Nu ignorând sau ocolind cu grijă exploziile novatoare din domeniul ştiinţei care acaparează la un moment dat atenţia publică sau faptele sociale care macină la un moment dat conştiinţele. Într-o generaţie pierdută stau întotdeauna resursele izbăvirii. George Călinescu sublinia că "problemele lor (ale artiştilor) se nasc cu ei, sunt determinate în mod fatal. O generaţie reprezintă o esenţă desfăşurându-se în formă vieţii". Respingând arhitectura raţională a compoziţiei româneşti, Nicolae Matei descinde firesc în esenţa framântărilor generaţiei sale, transcriind fugar aspecte ale vieţii în desfăşurare, din intima coabitare cu computerul. Computerul-prieten, computerul-sprijin de trecere prin noaptea existenţială, computerul-martor, computerul-iluzie a libertăţii, computerul-ecou şi amplificator al solitudinii individului, computerul-stază a pulsaţiilor vieţii. Sau "computerul-cal troian intrat în casa Omului", după cum sugestiv îl include prefaţatorul cărţii, Mircea Goga, în mitologia prezentului. Sergiu, non-eroul romanului, ca şi Andrei, de altfel, este un tip debusolat, un şomer fără iniţiativă, care s-a predat în braţele computerului după ce a epuizat tentativele de a cuceri realitatea ostilă. Patima frontieristului, tensiunea celor ce au fugit peste graniţă ca să scape de teroarea comunistă i s-a insinuat treptat în suflet, transformându-l într-un veşnic fugar. El fuge de el însuşi, de restricţii, de convenţii. Occidentul mult visat însă nu se ridică la înălţimea înflăcăratelor lui idealuri. Caută refugiu în muzică, în computer, în localuri dubioase care-i amăgesc pe tineri cu frânturi de libertate programată. Noul tip de evaziune în spaţiul cibernetic e un "drog al secolului, haşiş al spiritului, este o formă rafinată de sinucidere lentă" (Mircea Goga). Naratorul "scurs în abisul cibernetic" adună documente despre emigraţia română în America, anexează un "mic ghid al frontieristului", face slalom printre ştiri de un cutremurător tragism şi reclame siropoase, se resimte în urma poluării informaţionale, caută prin flash-back-uri nostalgice să reînvie atmosfera de acasă din preajma plecării definitive. Romanul constituit din reproducerea unor e-mail-uri şi fragmente mai mult dialogate decât narative dă glas unei nelinişti imposibil de relevat în structura naraţiunii clasice. E o nelinişte izvorâtă din nevoia de comunicare. Imperioasă. Absolută. […] Receptivitatea lui Nicolae Matei faţă de tehnicile vizuale acaparatoare este o expresie a dorinţei de a înţelege complexitatea de reacţii şi sentimente a hăituitului om ajuns la pragul dintre milenii. Proza acestor ani nu poate face urechea surdă la insinuarea acestor tehnici în viaţa cotidiană. De aceea, cred cu tărie în interdependenţa dintre tehnicile vizuale şi cele narative în prefigurarea prozei viitorului, Nicolae Matei făcând un pas important spre revelarea acestor conexiuni şi influenţe. Merg pe mâna lui cu toată încrederea. Prozatorul Nicolae Matei, care a ieşit pe e-mail cu această provocare, nu are pretenţia că paginile sale adunate într-o carte, constituie ceea ce îndeobşte numim opera finită, închegată şi încheiată. Nu are pretenţia că fraza sa e îndelung şlefuită, încheiată la toţi nasturii, e perfectă. Dimpotrivă. Totul este perfectibil în scrierea sa cu ajutorul celor ce vor dori s-o îmbunătăţească, s-o împlinească informaţional şi stilistic. El nu ţine ca numele său să apară pe copertă. Anonimatul nu-l sperie. În locul numelui său, pe copertă e trecut simbolul comunicarii prin Internet: www. Altfel spus, gata cu romanul semnat. Pentru cine vrea să continue sau să intervină, iată adresa: www.eksperimentalforlag.dk. (Adrian Ţion, Cetatea Culturală, septembrie 2000)
 
După trei romane (Târâş spre vest, 1995; Generaţia pierdută, 1999; Remixări, 2000) şi o traducere în limba daneză din poezia lui George Bacovia, toate de exepţie, scriitorul danez de origine română, Nicolae Matei, revine, după volumul de versuri Copenhaga Vis de Gheaţă, 1998, cu o altă carte de poezii, Str. Gh. Lazăr nr. 15,la cotele valorice cu care ne-a obişnuit. Dacă romanele lui Nicolae Matei evocau drama fugarului din spaţiul concentraţionar comunist, evaziunea reuşindu-i abia la cea de-a doua tentativă (pe prima a ispăşit-o traversând calvarul închisorilor româneşti), iar visul său de libertate fiind întâmpinat dincolo de profunde şi amare decepţii (drama fugarului este inexorabil urmată de cea a inadaptatului, a celui respins, nedorit, eroului, întocmai ca şi poporului său, nerămânându-i decât să-şi afle mântuirea în iubire şi să dea Bătălia cea Mare, spre a se face acceptat de către Occidentul mult visat), primul său volum de versuri, Copenhaga Vis de Gheaţă, nu este altceva decât expresia lirică a acestei crude experienţe de viaţă. Cel de-al doilea volum de poezii, Str. Gh. Lazăr nr.15(cu titlu foarte original, trebuie s-o recunoaştem, ca, de altfel, şi formula de alcătuire a carţii, în care notele în proză – observaţii fugare, prezentând pepite ale inspiraţiei – alternează cu varianta lirică a momentului de graţie) reprezintă întoarcerea Poetului la locurile întâmplărilor care i-au marcat atât de draconic existenţa, parcă pentru o ultimă confruntare, înainte de marea linişte a resemnării, a împăcării cu sinele, a acceptării definitive a destinului său danez. O ultimă zbatere de care mai era nevoie... Poetul – fugar numeşte propria-i viaţă „căutările mele”. Obsesia investigaţiei asumate astfel ca destin îi poartă paşii  - în alternanţă cei imaginari cu cei reali – pe linia trasă de către el însuşi pe hartă: Aros – (Danemarca) – Napoca (România), opţiunea autorului pentru denumirile antice ale celor două oraşe Aarhus – Aros şi Cluj – Napoca fiind şi ea generatoare de efecte în planul expresivităţii. Traseul Aros – Napoca reprezintă linia între timpul trecut şi cel prezent, între decorul care se adevereşte a fi în spaţiul românesc de ieri, „mirific” şi spaţiul românesc actual, căzut victima mizeriei tranziţiei, vulgarităţii, kitsch-ului şi unei balcanizări liber consimţite, alcătuind parcă „imagini dintr-o altă lume”. Integrării în spaţiul danez, căruia Poetul „i-a cerut un val, iar acesta i-a dăruit întreaga mare”, i-a urmat, firesc, cea în timpul danez, începând cu filele străvechi ale mitologiei scandinave („ copleşit de frumuseţea rece de granit / a zeiţei Freja, / sărutat pe obraz, mângâiat pe trup/  de culori limpezi, / în Valhall, deschis printr-o minune de către Odin”), împreună spaţiu şi timp devenind „un paradis care îi surâde” (Aarhus este supranumit Oraşul Surâsului), cea dintâi posibilă fiind integrarea , adaptarea spirituală. Poetul trăieşte „în umbra unei aşezări nordice, / ieşită din mare,/ printre zile pline de vuiet / şi războinici, în lupte”, unde are de înfruntat furtuni, într-o realitate (în care a ajuns „precum un nevăzător / cu mâinile întinse în faţă, / neajutorat rătăcitor prin lume”, de vreme ce a fost adus aici pe creasta valului, fugar împovărat de trecut), situată de catre Poet în plan subiectic „la capătul lumii”, ca efect al trăirii dramatice a sentimentului dorului de ţara de origine, România.[…] Străzile „căutărilor”, „cu nume schimbate” îi schimbă Poetului perspectiva, în final acesta realizându-şi cu acuitate locul: „Ubi bene, ibi Patria” celebrul vers „Patria est ubicumque est bene” al poetului Pacuvius, citat de Cicero în „Tusculanes” (V, 37). Acest bine, cu care se identifică „Patria” Poetului Nicolae Matei, i se revelează a fi însă nu bunăstarea materială prevalând asupra sentimentului patriotic, ci truda sa personală de a prefacelinia trasă între Aros şi Napoca pe hartă de catre el însuşi într-o punte spirituală de început al constituirii unui univers comun (spaţiu şi timp) româno-danez, urmând sensul în care evoluează întreaga lume contemporană, ca soluţie de convieţuire pe viitor, într-o libertate fără limite şi distanţe de asumat.
O carte pe măsura acestui superb şi extrem de original şi de generos mesaj! (Mircea Goga,aprilie 2001 - Universitatea din Paris – Sorbonna)