(n. 10 august, 1981, Oradea) Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Oradea, secţia filologie (2000), şi Facultatea de Litere a UBB, Specialitatea Limba şi literatura română – Limba şi literatura engleză (2004). Masterat interdisciplinar Istoria imaginilor – Istoria ideilor, Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai (2004-2005)
Din 2008, Doctorand bursier la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, Domeniul Studii Literare, Catedra de Literatură Universală şi Comparată, cu o teză despre Fenomenalitatea istorică şi politică a sângelui. Colaborator permanent la revista DeLiriKon, revista biblioatelierelor de creaţie şi comunicare din cadrul programului Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007
Volume: Existenţele sângelui. Eseu despre curgerea sângelui, 2009 (câştigătoare a Concursului de debut al Filialei Cluj a USR, Colecţia Biblioteca tânărului scriitor nr. 9)
* * *
„La Florina Codreanu, dimpotrivă, ideea e mai presus de material textului şi şi-o subsumează. Se simte, în volumul ei, amploarea socio-culturală a temei – reprezentările sângelui în cultura universală – şi faptul că volumul nu prezintă, deocamdată, decât eşantionări, condiţionate parţial şi de lecturi exegetice mai noi, sosite din direcţia deconstructivismului şi a postmodernităţii. Tematic, ea alternează abordări clasice şi unele mai noi, legate de semantica erosului şi a corporalităţii, metodologia autoarei pornind din istoria mentalităţilor şi din psihoistorie, ecuaţia celor două „placente sanguine” a lui Lloyd de Mause (cea hrănitoare şi cea otrăvitoare) generând două semantici culturale complementare, una care privilegiază ipostaza pozitivă, energetică a sângelui şi o a doua care insistă pe accepţiunile ei negative, terifiante, derivate din latura neagră a sacralităţii din antropologie, cea care maculează. Opţiunea pentru ineditul temei sau pentru identitatea sa cutumiară le diferenţiază, din nou, pe cele două autoare: Florina Codreanu calcă pe un teren nedesţelenit în exegeza noastră […] Teza sanguină a Florinei Codreanu porneşte de la o distincţie fenomenologică, cea a antitezei dintre corp şi sânge, confirmată de antropologie sau de psihanaliză: sângele reprezintă „originarul”, substanţa primă, nediferenţiată, ceea ce îngăduie fenomenele de „regresie” (prin violenţă, androginie sau sexualitate), pe când corpul este un „construct” cultural, la care se ajunge prin simbolizare şi diferenţiere. Autoarea sugerează foarte pertinent că, la nivelul diacronic al culturii şi mentalităţilor, sângele a fost supus unui proces de eufemizare, de transformare a negativului în pozitiv.“ (Ştefan Borbély, Două debuturi clujene, în Contemporanul, dec. 2009)
codreanu.florina@gmail.com
* * *
„La Florina Codreanu, dimpotrivă, ideea e mai presus de material textului şi şi-o subsumează. Se simte, în volumul ei, amploarea socio-culturală a temei – reprezentările sângelui în cultura universală – şi faptul că volumul nu prezintă, deocamdată, decât eşantionări, condiţionate parţial şi de lecturi exegetice mai noi, sosite din direcţia deconstructivismului şi a postmodernităţii. Tematic, ea alternează abordări clasice şi unele mai noi, legate de semantica erosului şi a corporalităţii, metodologia autoarei pornind din istoria mentalităţilor şi din psihoistorie, ecuaţia celor două „placente sanguine” a lui Lloyd de Mause (cea hrănitoare şi cea otrăvitoare) generând două semantici culturale complementare, una care privilegiază ipostaza pozitivă, energetică a sângelui şi o a doua care insistă pe accepţiunile ei negative, terifiante, derivate din latura neagră a sacralităţii din antropologie, cea care maculează. Opţiunea pentru ineditul temei sau pentru identitatea sa cutumiară le diferenţiază, din nou, pe cele două autoare: Florina Codreanu calcă pe un teren nedesţelenit în exegeza noastră […] Teza sanguină a Florinei Codreanu porneşte de la o distincţie fenomenologică, cea a antitezei dintre corp şi sânge, confirmată de antropologie sau de psihanaliză: sângele reprezintă „originarul”, substanţa primă, nediferenţiată, ceea ce îngăduie fenomenele de „regresie” (prin violenţă, androginie sau sexualitate), pe când corpul este un „construct” cultural, la care se ajunge prin simbolizare şi diferenţiere. Autoarea sugerează foarte pertinent că, la nivelul diacronic al culturii şi mentalităţilor, sângele a fost supus unui proces de eufemizare, de transformare a negativului în pozitiv.“ (Ştefan Borbély, Două debuturi clujene, în Contemporanul, dec. 2009)
codreanu.florina@gmail.com
![[Noutati prin RSS]](http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro//Poze/rss.png "Noutati prin RSS")