Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Sânziana BATIŞTE

Data nașterii : 1943-11-04


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Sânziana BATIŞTE













 

Pseudonimul Mariei-Felicia Moşneang (n. 4 noiembrie 1943, Brad/ Hunedoara). Poetă, prozatoare. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1967). Debut absolut în România Literară, din 7 noiembrie 1968, cu poezia Pentru când vii, semnată Bianca Mireş.

 

Volume publicate:
Zodia Lu pilor, versuri, 1999; Miei de lumină, versuri, 1999, ilustraţia copertei aparţine autoarei; Doine şi dore, versuri, 2001, ilustraţia copertei aparţine autoarei; Dulce Arizona, proză scurtă, 2002, concepţia copertei aparţine autoarei; Odaie sub cer, versuri; 2007; Păşunile zeilor. Hayku. Les pâturages des dieux, 2007.

Prezenţă în antologii: Antologia poeţilor ardeleni contemporani, alcătuită de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, 2003; Poeţi sălăjeni, antologie alcătuită de Iuliu Suciu, 2007; Ciuciurlu–a Vreariljei. Sepotot na ljubovta, ediţie bilingvă aromână-macedoneană alcătuită de Vanghea Mihanj-Steryu, 2007; Caietele Festivalului Lucian Blaga, Cluj-Napoca, 2008; Clujul din cuvinte, antologie ilustrată alcătuită de Irina Petraş, 2008; Cartea mea fermecată, 2009, Varză a la Cluj, Bucate felurite de scriitori povestite, 2010.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.


* * *
Adunând poezii scrise în perioada anilor ‘70, debutul târziu al Feliciei Moşneang (Zodia Lupilor, Editura Clusium, 1999) riscă să treacă neobservat, de nu cumva tonul poetic şi temele propuse de ea vor fi resimţite acum ca inactuale, mai curând desuete decât la modă. În plin postmodernism, Zodia Lupilor repropune, nu fără riscuri de retorism, zbaterea lăuntrică a unei conştiinţe înstrăinate în aceeaşi măsură de sine şi de adevărul divin. Căutarea adevărului ultim al fiinţei, determinarea raportului dintre fatalitate şi liber arbitru devin punctul nodal, tematic şi problematic, al volumului, confesiunea poetei aducând în prim-plan un eu contorsionat, scindat, care-şi pune mereu la îndoială identitatea. Din acest motiv, mare parte a poemelor sînt încercări de autodefinire – în raport cu Divinitatea, cu celălalt, cu sine. […] Intensitatea afectivă, dar şi refuzul pervertirii spirituale determină recluziunea într-un cerc de iniţiaţi, toţi născuţi sub zodia lupilor, toţi sortiţi unui destin de excepţie (Zodie). Singuratic, înzestrat cu capacitatea de a vedea în întuneric, lupul devine un dublu al poetului care vede şi extrage din preformal contururile artei sale. Vama dintre exprimat şi inexprimabil este locul în care poetul plăteşte tribut Poeziei; actul scrierii e o “tipărire” a văzduhului “cu cioturile/ însîngerate/ Ale sufletului” (Orb). Venind din tradiţia romantică şi situîndu-se în descendenţa “hemografiei” stănesciene, Felicia Moşneang vede procesul de creaţie ca pe unul de combustie şi sacrificiu. Jertfa i–mediată a poetului devine o replică la sacrificiul cristic (Tatiana Tudorache, în VATRA, nr. 6/ 1999)


Stări meditative, situarea eului în universal înconjurător, raţiunea de-a fi, prin iubirea atotstăpânitoare, iată motive pentru jubilaţii ale acestei lirici feminine, a unei poete din nordul transilvan, Sânziana Batişte (născută Moşneang)…Poezia ei aduce în întregime după sine o melancolie luminoasă, dar fără a sentimentaliza. Cu tristeţi care nu se învecinează niciodată cu deznădejdea. Ci care se statornicesc într-un cuprins al calmului hieratic. Nici iubirea neîmplinită nu devine, până la lacrimi, dramă. Nici singurătatea nu ajunge în vecinătatea tragică a durerii. Totul rămâne la un hotar al liniştii, al împăcării de sine […] Poeta nu e, totuşi, o glacială. Sub aerul ei hieratic, statuar, bănuieşti frisonul unui suflet simţitor. Iar dacă ea pare totuşi abstrasă, aceasta se face doar din faţa unui real agresiv şi din faţa momentelor prea arzătoare ale existenţei. Trăirile, de aceea, plutesc într-un vag, ca şi pornirile fiinţei, care nu participă, prin sânge şi carne, cu toate simţurile, la elogiul sau la biciuirea vieţii. Şi, totuşi, poezia aceasta dă senzaţia şi pulsul vieţii. Dar a uneia, săvârşită într-o zonă de de puritate exanguă, hieratică, unde oficiază, parcă, o poetesă cu gesturi sacerdotale la miracolul existenţei sentimentelor (Ion Arieşanu, în ORIZONT, 17 martie 2000, pg.25)
 
Doine şi doreşi-a propus să grupeze o parte dintre „poeziile scrise în manieră folclorică între anii 1969 şi 1989.” Din punct de vedere tehnic, ni se oferă o pistă falsă, rare sunt stihurile în metrică populară, cu versuri scurte şi rime împerecheate [...] Joncţiunea cu înţelepciunea populară are loc undeva mult mai în profunzime, în spiritualitatea poeziei: „Grăuntele de nisip / Munte e / suflet când are / Respirare / Şi-o Taină ferecată-n sine / Cum ferecatu-te-ai tu pe tine / În desperare”. Mai mult decât doinele, dorele, fiicele dorului, sunt cântece de jale. Precum doinele sunt doinite, dorele, iscate din durele rădăcini înfipte în ţărâna din care am fost plămădiţi, adâncite până ce dor, se doresc dureros, transformând durerea în durată, aducându-ne aminte de mitul estetic, de soţia meşterului cel mare, cea zidită în temelii (Gyorfi - Deak Gyorgy, în TRANSILVANIA JURNAL, 3 martie 2001)
 
Felicia Moşneang este o entuziastă [...]. Scrie versuri din studenţie, dar a publicat sporadic. În ultima vreme se simte atrasă de proză. Modul complicat şi incert în care se produce afirmarea ei nu o descurajează. Se bucură de puţina (nedrept de puţina) atenţie ce i se acordă şi nu se supără când constată că este ignorată. Schiţa „Marginea” are anvergura epică a unui roman şi intensitatea lirică a unui poem. În câteva zeci de rânduri autoarea face vizibile, ca la lumina unui blitz, figurile mai multor personaje, fiecare cu destinul său (ALEX ŞTEFĂNESCU, în FLACĂRA, nr.25/ 1995)

Cele 19 proze din Dulce Arizona, cu excepţia ultimei povestiri (Alexlandia), au fost scrise înainte de 1989, dar în ciuda acestui fapt, nu au pierdut nimic din savoarea şi valoarea lor literară. Un iubitor al epicului dur ar putea rămâne poate descumpănit de aceste excepţionale demonstraţii de inteligenţă şi sensibilitate, de profunzimea introspecţiunii şi neţărmurita răbdare şi dragoste cu care autoarea se apleacă asupra personajelor sale, suflete sensibile, suflete-fluturi în vulnerabile zboruri de o clipită, urmate de aceeaşi ezitare şi teamă dintotdeauna, cu desluşirea esenţei/tainei celor mai banale lucruri, în căutarea unei raze de speranţă, a unui reazăm şi refugiu din calea povarei existenţiale[...] O limpezime rară a expresiei, o pogorâre în adâncul aceluiaşi suflet surprins în multiplele-i ipostaze, portrete sufleteşti de o remarcabilă expresivitate, fraze cizelate până la armonia perfectă dintre trăire, idee şi cuvânt – iată câteva coordonate ale acestor scrieri care nu-şi vor pierde niciodată prospeţimea. De la schiţarea unor stări de prea delicată aşteptare, ori fotografii ale penibilităţii, până la poemul în proză, Sânziana Batişte e o excelentă observatoare a sufletelor delicate, rămase parcă dintr-un alt timp, apus, în această lume insensibilă, agresivă şi lipsită de speranţă. Demnitate, nesfârşit de multă demnitate în aceste proze delicate ca foşnetul mătăsii, de un echilibru desăvârşit şi, în aceaşi timp, şi o rafinată peisagistică a naturii umane (Ladislau Daradici, în ARHIPELAG, nr. 1-2, 2002)
 
 
  sanzianabatiste@gmail.com; feliciamosneang@yahoo.com
 
http://reteaualiterara.ning.com/profile/SanzianaBatistepseudonim
 

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară