(n. 4 octombrie 1944, Sibiu). Critic literar, eseist. Facultatea de Litere a UBB Cluj. (1967). Doctorat cu teza Ibsen şi teatrul modern, 1988. Debut absolut în Tribuna, 1968, cu un eseu despre Radu Stanca. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut în 1977, pentru eseu, 2000. Premiul G. Călinescu al USR pentru critică în 1982.
Volume: Spectacol interior, 1977; Radu Stanca, poezie şi teatru, 1978; Modelul şi oglinda, 1982; Ibsen şi teatrul invizibil, 1995; Cioran naiv şi sentimental, 2000; 2011 (carte tradusă şi în spaniolă); Vlad Mugur, spectacolul morţii. Dosar Apostrof, 2001 (în colab.); Clanul Caragiale, 2003; Bulgakov şi secretul lui Koroviev, 2004.
A colaborat la Scriitori români, 1978; Dicţionarul scriitorilor români, I-IV, 1995-2001; Adolfo Bios Casares – Album, 1990; Dicţionar analitic de opere literare româneşti, 4 vol., 1998-2002; Sadovaia 302 bis, 2006 etc.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
* * *
Neasteptata e la acest carturar temeinic, la acest stralucit eseist cu o scriitura marcata de un subadiacent lirism melancolic care este Ion Vartic puternica atractie catre teatru. E ca un soi de aspiratie a introvertitului catre extrovertire, ca un launtric protest impotriva unicitatii fatale a eului. Nesatisfacut de ipostaza de spectator, Ion Vartic defineste teatrul, cu o infiorata relaxare speculativa, drept "o trecere de la starea de spectator catre cea de actor si invers". De unde rezulta dorinta de-a fi activ prin asumarea unui rol (sau a mai multora), de-a se suspenda din calitatea de actor, chiar in miezul prestatiei acestuia, pana la autocontemplatie. Masca, inscenarea il atrag magnetic din capul locului pe Ion Vartic, primele d-sale volume intitulandu-se Spectacol interior, Radu Stanca. Poezie si teatru, Modelul si oglinda, teza de doctorat fiind inchinata relatiilor dintre Ibsen si teatrul modern, iar o scriere importanta avand ca obiect Clanul Caragiale. Natural, intre ego si persona functioneaza raporturi de comunicare mai mult ori mai putin perceptibile, un joc al unui dinamism vital, o ambiguitate a identitatii in cautare de sine. (Gh. Grigurcu)