Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Mihaela URSA

Data nașterii : 1971-09-25


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Mihaela URSA














Mihaela Ursa (n. 25 septembrie 1971, Sîngeorz-Băi) Teoretician şi critic literar. A absolvit Facultatea de Litere din Cluj (1995), unde este în prezent lector doctor şi director al Departamentului de Literatură Comparată. Doctorat, magna cum laude, 2004, cu teza Înainte şi după structuralism: subiectul auctorial în teoria americană a anilor 80. Bursier postdoctoral al Academiei Române în cadrul unui proiect al Uniunii Europene. Debut absolut în Tribuna, 1990.

A coordonat Divanul scriitoarei (Cluj, Limes, 2010), a colaborat la volume colective şi la diferite publicaţii literare (peste 300 de articole, studii, cronici, anchete în „Steaua”, „Apostrof”, „Vatra”, „Cultura”, „Observator cultural”, „Dilema veche” ş.a.).

Întreţine un blog de autor la http://mihaelaursa.wordpress.com.


Volume: Optzecismul şi promisiunile postmodernismului (Piteşti: Paralela 45, 1999); Gheorghe Crăciun – monografie (Braşov: Aula, 2000); Scriitopia (Cluj: Dacia, 2005, ediţia revăzută în 2010), şi Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă (în curs de apariţie la Cartea Românească, 2012).

Coautor în volume colective: Spiritul critic la Liviu Petrescu, (Sanda Cordoş ed.), Editura Limes, Cluj, 2011; Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism, (Dan Lungu şi Radu Pavel Gheo, eds.), Editura Polirom, Iaşi, 2008 (în italiană Compagne din viaggio, 2011, ed. Sandro Teti di Roma); Concepte şi metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma, (Corin Braga, ed.), Editura Polirom, Iaşi, 2007; Starea prozei, (Irina Petraş ed.), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2007; Clujul literar, (Irina Petraş ed.), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2007; Tzara mea. Stereotipii româneşti (Ruxandra Cesereanu, ed.), Editura Institutul Cultural European, (vezi: “Portrete de femei, portrete de bărbaţi. Stereotipii de gen în România”), 2006; Dicţionar analitic de opere literare româneşti (Ion Pop, ed.), Vol. I-IV, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj, 1999-2003, respectiv 2006 pentru ediţia finală

Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj-Napoca, pentru istorie şi teorie literară, 2005; Premiul Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România pentru cea mai bună carte de teorie literară, 2005; Premiul cercetării ştiinţifice al Universităţii „Babeş-Bolyai”, 2005; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România şi al filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, 1999; Premiul I pentru critică literară, Concursul de creaţie organizat de Asociaţia Scriitorilor din Cluj, mai-iunie 1998; Premiul I pentru critică literară „Octavian Goga”, acordat de Consiliul Local Cluj-Napoca, 1998; 1992-1996, diverse premii la colocvii, simpozioane şi sesiuni ştiinţifice studenţeşti

Asociaţii şi organizaţii: membră a Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România (ALGCR); membră a European Network for Comparative Literary Studies (ENCLS); membră a Uniunii Scriitorilor din România (USR); membră fondatoare a Centrului de Cercetare a Imaginarului, “Phantasma”, Cluj; membră în comitetul ştiinţific al publicaţiei „Caietele Echinox”, Cluj, indexată BDI in www.ceeol.com; membră în comitetul ştiinţific al publicaţiei „Philobiblon. Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities”, Cluj, indexată EBSCO; coordonator al Cercului Metacritic, înfiinţat în cadrul Facultăţii de Litere din Cluj

mihaela_ursa@yahoo.com;

* * *

„Aş putea spune că am citit Scriitopia ca pe un roman, dacă mi-ar plăcea aşa de mult romanul. Este o carte care creează scenarii (teoretice), personaje care doar prin numele lor sînt purtătoare de «poveşti» (filozofice, teoretice), multe trasee, circuite, intersectări, linii de fugă, specifice literaturii care-mi place mie - roman sau altceva. [...] O carte, aşadar, nu doar despre întoarcerea fantasmatică a autorului în text, ci şi despre cum se întoarce criticul în text. Nu prin «autoficţiuni» (începutul cărţii este doar o capcană), ci prin anvergură teoretică, erudiţie, arta interpretării, privirea critică vie («l’oeil vivant», ca să-l citez pe Starobinski), prin refuzul oricărui exerciţiu de putere, prin luminozitatea gîndirii sale. O autobiografie intelectuală. [...]O carte exemplară, de la care mulţi critici tineri şi mai puţin tineri au ce învăţa. Exemplară nu doar prin anvergura ei teoretică (pe care atît de puţini o au), dar şi prin felul în care Mihaela Ursa înţelege critica literară ca pe un mod de a fi într-o literatură: nu ca judecător, nu ca jucător autoritarist, nu ca unic deţinător al unicului adevăr, al verdictului, într-o reţea de relaţii de putere, ci ca un creator de idei şi de «ficţiuni» cu valoare de adevăr.” (Simona Popescu, „Mystory”, în „Noua Literatură”, nr. 21, februarie 2009)

„Cărţile Mihaelei Ursa beneficiază, dincolo de armătura teoretică solidă, de „bibliografia“ asimilată cu naturaleţe, de o scriitură suplă şi expresivă, fiind dominate, înainte de toate, de o luciditate pe cât de responsabilă, pe atât de nuanţată. O luciditate care face din îndoială un instrument hermeneutic inconturnabil, repunând în discuţie ipostazele şi instanţele textului literar.” (Iulian Boldea, „Hermeneutica îndoielii”, în „Apostrof”, nr. 11 (246), anul XXI, 2010)

„Înzestrată cu multă ştiinţă, cu remarcabile aptitudini de cercetare în câmpuri diferite (istoria literaturii şi a criticii universale, teorie literară şi comparatistică), dar şi cu o rară capacitate de construcţie teoretică, Mihaela Ursa propune cu Scriitopia o carte puternică, o ficţiune critică provocatoare care sper să fie – cu un termen ce revine frecvent în scrisul autoarei – germinativă în critica românească.” (Sanda Cordoş, „Ficţiunile şi ştiinţa criticului”, în “Steaua” 6/2006)

„Printre puţinele nume din critica noastră tânără pe care aş paria fără ezitare se numără Mihaela Ursa. Practicând fără aplomb critica de întâmpinare (şi, poate de aceea, mai puţin cunoscută publicului larg), ea pare să confirme mai degrabă vocaţia sintetică şi academizantă a «şcolii ardelene». Antiimpresionistă şi raţionalizantă, simţind în categorii şi gândind cu sistemă, Mihaela Ursa dovedeşte mai puţină priză la palpitul textului, având, în schimb, o mână sigură pentru proiectele cu bătaie mai lungă.” (Andrei Terian, „Autoarea în căutarea autorului” în „Ziarul de duminică”, 17 august 2007)

„Mihaela Ursa vede în ficţionalizarea unei proiecţii a lui «eu însumi» ca «celălalt» nevoia criticului de a anula solitudinea inerentă demersului său şi de a comunica, fie şi fictiv, nu iluzoriu, cu o subiectivitate creatoare. Fidelă demonstraţiei sale, autoarea încarnează viziunea sa asupra actului critic chiar în acest discurs despre cum construieşte criticul-autor imaginea celuilalt, recurgând la o ultimă fantasmă: specularitatea actului critic, remediu insidios al solitudinii.” (Delia Ungureanu, „Specularitatea actului critic”, în „Observator cultural” nr. 350, 7 dec. 2006)

„Cel mai sistematic studiu teoretic al noii generaţii de critici îi aparţine, fără echivoc, Mihaelei Ursa. Cultivarea iluziei critice conform căreia scrisul (despre textele altora) facilitează întâlnirea cu autorul din spatele ideilor, coroborată cu „manipularea” unei bibliografii impresionante fac din Scriitopia un proiect-pledoarie  pentru reabilitarea subiectivitatii auctoriale. [...] Cartea e excelentă! Şi nu doar în contextul discuţiei despre critica tânără.” (Claudiu Turcuş, „Ce s-a întâmplat (în ultimii zece ani) cu literatura tânără. Note pe marginea unor cărţi”, în „Vatra” 3/2009)

„Captivă în revizuiri încruntate sau în bătălii canonice pe viaţă şi pe moarte, critica noastră din ultimii ani şi-a cam pierdut umorul şi gustul pentru speculaţie. Astfel încât un volum precum Eroticon-ul Mihaelei Ursa trece cu siguranţă drept o apariţie exotică. În filigranul micului tratat despre ficţiunile amoroase consacrate de literatura lumii (un tur interpretativ de forţă, de vreme ce perspectiva comparatistă face casă bună cu istoria ideilor şi chiar cu teoria literaturii) se ascunde o miză majoră: redescoperirea lecturii de plăcere şi a relaţiei nemediate între critic şi operă. Atât de proteică şi de expresivă e vocea autoarei pe tot cuprinsul cărţii, încât, vorbind tot timpul pe limba lui Longos, Dante, Cervantes sau Shakespeare, ea reuşeşte să atingă inflexiunea rară în care discursul despre amor se transformă el însuşi într-un discurs amoros. O carte căreia îi va cădea robit, sunt convins, chiar şi cititorul fără tragere de inimă spre critică.” (Alex Goldiş pentru coperta a patra)


 

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară