Liceul Nicolae Bălcescu din Cluj, apoi facultatea de Filologie (1974).
Volume: Un apel disperat, 1998; Exerciţii de toleranţă, 2000, în tandem cu Gabriela Leoveanu; Zeul Video, 2005; Flash-back teatral, 2006; Prezent literar, 2006; Finişel – un sat românesc din Ardeal, monografie (în colab. cu istoricul Vasile Lechinţan), 2009; Ieşirea în decor, roman, 2009; Vânătorii de imagini, 2011; Lita - odinioară şi azi (în colab.), 2011; Marcel Mureşeanu - Promontoriul 75 (un poet), monografie, 2013; Fluturi în stomac, proză scurtă, 2015; Nostalgia călătoriei - jurnal, 2017; Constantin Rîpă - Muzicianul şi poezia, monografie, 2018; Ape salmastre - roman, 2020.
Prezent în antologii: Clujul din cuvinte, 2009; Umbletul cuvintelor - prozatori turdeni (coord. Aurel Podaru), 2009; Antologia prozei scurte transilvane actuale, coordonator Ovidiu Pecican, 2010; Vlad Ţepeş-Drăculea – istorie şi mit, 2010
În volume de interviuri: Flavia Teoc: Din capitala provinciei, interviuri cu scriitori clujeni, 2002; Dumitru Velea: Camera cu pereţi de oglinzi, convorbiri elective, 2006; Ioan Pavel Azap: Coperta a patra, interviuri cu scriitori clujeni, 2010
* * *
„Volumul de nuvele, povestiri şi schiţe datorat lui Adrian Ţion, în condiţiile unei normalităţi a fenomenului literar ar atrage atenţia cititorilor şi a criticilor literari ca unul din cele mai fidel angajate în radiografierea mediului social românesc, beneficiind de o scriitură elevată, de o frumoasă limbă curentă, de un discurs epic fluent, foarte uşor de receptat.” (Constantin Cubleşan, în „Steaua”, nr. 7 /1999)
„Adrian Ţion se afirmă ca un prozator matur, complex, dotat cu un spirit acut de observaţie, precum şi cu darul poetic, inefabil de a melancoliza pe marginea eternului motiv vanitas vanitatum.” (Simona Grazia Dima, în „Cronica”, 4 apr. 1999)
„Personajele sale, preluate din fauna obsedantei noastre tranziţii, traversează situaţii groteşti – unele amintind de fervoarea amăgirilor şi decepţiilor din celebra Două loturi a lui Caragiale – tratate cu umor sticlos, rafinat, cu unde melancolice.” (Cristian Livescu, din postfaţa volumului Un apel disperat)