Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Lucia SAV

Data nașterii : 1949-12-29


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Lucia  SAV













(semnează şi Lucia S. Retegan; n. 29 decembrie 1949, Constanţa). Poetă, traducătoare. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1972). Debut absolut cu traduceri în Steaua (1984).

Volume: Imagini reale/ Real Images (versuri), 2002; Rosa Mystica (versuri), 2003; Testimonii (versuri), 2004; Suwannaphumi-Avataruri (versuri), 2006; Revelaţie (versuri), 2009; Symposionul astrelor şi rozelor, 2011; Lumina melancoliei, antologie de versuri, 2011; Flori de migdal (versuri), (2013); Epistole (poeme şi epistole), (2015); Epifanii (versuri), (2017);  Magistrul şi imaginaţia (poeme şi epistole), 2018;

Traduceri din literatura universală: Montri Umavijani, Călătorii prin tranziţii, (antologie de versuri, în colaborare cu Vasile Sav), 1997; Montri Umavijani, Călătorie în Împărăţia Tang (antologie de versuri, în colaborare cu Vasile Sav), 2004; Prinţul Thammatibes, Cântecele bărcilor regale (versuri), 2005

Ediţii îngrijite: Sf. Prosper al Aquitaniei, Sentinţe alese din Sf. Augustin. Traducere, note introductive, note şi comentarii de Vasile Sav. Ediţie îngrijită de Lucia Sav, 2005; Vasile Sav - In memoriam. Ediţie realizată şi îngrijită de Lucia Sav, 2010; Vasile Sav, Ivoriu şi flacără (antologie de versuri), 2016

Prezentă în volumele colective: Cuvinte. Almanah literar, 2006; Caietele Lucian Blaga, 2007; 2010; Invitaţie la vers, 2010

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

 

* * *

„Stranii ideograme”, cum le numeşte autoarea însăşi, versurile Luciei S. Retegan, adunate sub titlul (aparent neutru) Imagini reale, sunt tot atâtea developări ale unor secvenţe dintr-o luptă a fiinţei poetice cu tenebrele existenţiale şi, deopotrivă, cu inexprimabilul. În planul creaţiei, rezultatul acestei dispute se traduce printr-o cascadă de metafore, imagini pregnante, iluminând spaţiul poematic pe parcursul unei rostiri esenţializate. (Dan DAMASCHIN, text escorta la Imagini reale, 2002)
 
Volumul de faţă, Imagini reale (Ed. Dacia, 2002, col. Poeţii Clujului), este un volum bilingv, român-englez, care certifică starea poetică autentică în care autoarea îşi colectează proiecţiile imaginarului. El vorbeşte despre faptul că ne aflăm în faţa unei sensibilităţi reflexiv-contemplative, cu vădite propensiuni spre conceptualizare. (...) Poetă a umbrei şi a tonurilor estompate, ea preferă un ritual al spunerii dominat de luciditate, şi nu de impresia imediată, robită elementarului. (...) Thanatosul e mai prezent decât Erosul, devenirea existenţială a omului trebuind să parcurgă acele praguri înfiorate ale probelor care ne vor asigura credinţa din urmă. Căci un fior cristic de pură extracţie poate fi descifrat din subtextul acestei permanente zbateri, îmbrăţişând mersul omului cu taina sa metafizică. (Mircea POPA, în Adevărul de Cluj, anul XV, nr.3821, iunie 2003)
 
Cartea dezvoltă o lirică a inefabilului şi a fragilităţii care – între demoni şi himere, între viciu şi/sau boală – pare calea regală a supravieţuirii fiinţei. Imaginile amplificate sunt, de preferinţă, din registrul infernal şi agonic, vesperale, reci. Lupta fiinţei pentru transparenţă şi purificare devine nu o dată hăituire şi căutare îndurerată, aducând, la final, versul transfigurat: sînt cascade de metamorfoze ale răului, ca în Trakl. (...) Fără a exersa scriitura lucidă şi cinică, violentă, la modă azi, Imagini reale / Real Images propune o lirică a stărilor liminare ce duce însă spre o re-spiritualizare, spre o re-împrietenire cu fiinţa noastră deschisă către universul poetic şi religios. (Ştefan MANASIA în Tribuna, anul II, nr. 30, decembrie 2003)
 
În contextul liricii feminine din ultimul deceniu, poezia Luciei S. Retegan stă sub semnul unei reticenţe/exigenţe verbale rar întâlnite. Discursivitatea, referenţialitatea, discreţia şi delicateţea fac loc uneori inexprimabilului. De aici impresia de discurs brusc reprimat, interiorizat, sincopat sau chiar abandonat înainte de a începe cu adevărat, expresie a unei sensibilităţi retractile, hipertraumatizate. Coagulările discursului se fac în surdinizată descendenţă expresionistă şi se realizează în jurul unor metafore-nucleu de mare forţă sugestivă (Adrian ŢION, în Steaua, anul LIV, nr.10-11/2003)
 
Sub măşti felurite, provenind din mitologii străvechi, ni se propune privirilor şi, mai ales, imaginaţiei, încercând să trezească în sufletul  nostru stări inefabile, o lume mirifică şi ciudată, păstrătoare a unei neperisabile credinţe în puterea frumosului, a artei şi a iubirii. Iar, în acest context, bărcile regale plutind aievea pe apele Orientului, de care se lasă purtată, devin tot atâtea luntri ale lui Caron care desprind prezentul de trecut, făcându-l să devină amintire (Ştefan DAMIAN, text escortă la Suwannaphumi – Avataruri, ed. IDC Press, Cluj-Napoca, 2006)
 „Scrisorile Luciei Sav sunt vii. Ele trăiesc, iar autoarea lor devine un jucător activ al lumii pe care o conturează, nu din postura de erou, nu din cea de individ care împarte dreptatea, nici din aceea de moralist, ci din postura de om normal. Este remarcabil faptul că poeta reuşeşte, într-un demers literar cu atâtea capcane în care s-ar putea luneca destul de uşor, să păstreze imaginea unei fiinţe obişnuite, dar care îşi asumă dreptul de interogare a lumii în care trăieşte”.(Andrei MOLDOVAN)
„Trebuie să recunoaștem, Magistrul și imaginația este un titlu de carte de invidiat. Iar când spun „de invidiat”, mă refer (ați înțeles bine!) și la titlu și la carte. Cartea de față este un epistolar. Scrisorile scrise aci de Lucia Sav sunt extrem de vii, spumoase, sfătoase, colorate, blânde, ţepoase, nostalgice sau, cum însăși poeta spune, „ludice, parodice, satirice, fanteziste etc”. Magistrul și imaginația mi se pare dintru început o carte scrisă cu mare chef de vorbă. Asta mi-a trezit suspiciuni. De unde atâta poftă de vorbă când poeta se simte prizonieră într-o iarnă nemiloasă: „ger afară, ger înlăuntru, ger barbar”. Recitind epistolele Luciei Sav, m-am cutremurat. O dată, pentru că destinatarii sunt doar un pretext. În fond, scrisorile Luciei Sav sunt scrisori către sine însăși. În al doilea rând, poeta crede, se pare, că imaginația este cheia universală pentru a evada din orice prizonierat, inclusiv din cel al singurătății. ÎnMagistrul și imaginația, deasupra vervei lingvistice și imaginative, adie, grea, aripa melancoliei”. (Ion MUREŞAN)


 

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară