(semnează şi Lucia S. Retegan; n. 29 decembrie 1949, Constanţa). Poetă, traducătoare. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1972). Debut absolut cu traduceri în Steaua (1984).

Volume: IImagini reale/ Real Images(versuri), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002;  Rosa Mystica (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2003; Testimonii (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2004;  Suwannaphumi-Avataruri (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2006;  Revelaţie (versuri), IDC Press, Cluj-Napoca, 2009; Symposionul astrelor şi rozelor (versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011; Lumina melancoliei (antologie de versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011; Flori de migdal (versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013; Suvarnabhumi - Avataruri / Suvarnabhumi  –  Avatars (versuri), eLiteratura, Bucureşti, 2014; Suvarnanabhumi – Avatars, digital edition published on www. iBookSquare.ro, 2015; Epistole (versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015; Epifanii (versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2017; Magistrul şi imaginaţia (versuri), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2018; Vasile Sav şi Lucia Sav, Symposion (volum aniversar: versuri), Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2019; Secvenţe de jurnal. 2018 – 2020 (versuri), Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020; Lucia Sav, Poeme şi epistole. 2002 – 2020. Antologie de autor, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021; Chemarea muntelui (versuri), Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022; Chemarea muntelui, ediția a doua, revăzută și adăugită, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023; Vasile Sav și Lucia Sav, Symposion, ediția a doua, revăzută și adăugită, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023  


Traduceri din literatura universală: Montri Umavijani, Călătorii prin tranziţii, (antologie de versuri, în colaborare cu Vasile Sav), 1997; Montri Umavijani, Călătorie în Împărăţia Tang (antologie de versuri, în colaborare cu Vasile Sav), 2004; Prinţul Thammatibes, Cântecele bărcilor regale (versuri), 2005

Ediţii îngrijite: Sf. Prosper al Aquitaniei, Sentinţe alese din Sf. Augustin. Traducere, note introductive, note şi comentarii de Vasile Sav. Ediţie îngrijită de Lucia Sav, 2005; Vasile Sav - In memoriam. Ediţie realizată şi îngrijită de Lucia Sav, 2010; Vasile Sav, Ivoriu şi flacără (antologie de versuri), 2016

Prezentă în volumele colective: Cuvinte. Almanah literar, 2006; Caietele Lucian Blaga, 2007; 2010; Invitaţie la vers, 2010

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

* * *

„Stranii ideograme”, cum le numeşte autoarea însăşi, versurile Luciei S. Retegan, adunate sub titlul (aparent neutru) Imagini reale, sunt tot atâtea developări ale unor secvenţe dintr-o luptă a fiinţei poetice cu tenebrele existenţiale şi, deopotrivă, cu inexprimabilul. În planul creaţiei, rezultatul acestei dispute se traduce printr-o cascadă de metafore, imagini pregnante, iluminând spaţiul poematic pe parcursul unei rostiri esenţializate. (Dan DAMASCHIN, text escorta la Imagini reale, 2002)
 
Volumul de faţă, Imagini reale (Ed. Dacia, 2002, col. Poeţii Clujului), este un volum bilingv, român-englez, care certifică starea poetică autentică în care autoarea îşi colectează proiecţiile imaginarului. El vorbeşte despre faptul că ne aflăm în faţa unei sensibilităţi reflexiv-contemplative, cu vădite propensiuni spre conceptualizare. (...) Poetă a umbrei şi a tonurilor estompate, ea preferă un ritual al spunerii dominat de luciditate, şi nu de impresia imediată, robită elementarului. (...) Thanatosul e mai prezent decât Erosul, devenirea existenţială a omului trebuind să parcurgă acele praguri înfiorate ale probelor care ne vor asigura credinţa din urmă. Căci un fior cristic de pură extracţie poate fi descifrat din subtextul acestei permanente zbateri, îmbrăţişând mersul omului cu taina sa metafizică. (Mircea POPA, în Adevărul de Cluj, anul XV, nr.3821, iunie 2003)
 
Cartea dezvoltă o lirică a inefabilului şi a fragilităţii care – între demoni şi himere, între viciu şi/sau boală – pare calea regală a supravieţuirii fiinţei. Imaginile amplificate sunt, de preferinţă, din registrul infernal şi agonic, vesperale, reci. Lupta fiinţei pentru transparenţă şi purificare devine nu o dată hăituire şi căutare îndurerată, aducând, la final, versul transfigurat: sînt cascade de metamorfoze ale răului, ca în Trakl. (...) Fără a exersa scriitura lucidă şi cinică, violentă, la modă azi, Imagini reale / Real Images propune o lirică a stărilor liminare ce duce însă spre o re-spiritualizare, spre o re-împrietenire cu fiinţa noastră deschisă către universul poetic şi religios. (Ştefan MANASIA în Tribuna, anul II, nr. 30, decembrie 2003)
 
În contextul liricii feminine din ultimul deceniu, poezia Luciei S. Retegan stă sub semnul unei reticenţe/exigenţe verbale rar întâlnite. Discursivitatea, referenţialitatea, discreţia şi delicateţea fac loc uneori inexprimabilului. De aici impresia de discurs brusc reprimat, interiorizat, sincopat sau chiar abandonat înainte de a începe cu adevărat, expresie a unei sensibilităţi retractile, hipertraumatizate. Coagulările discursului se fac în surdinizată descendenţă expresionistă şi se realizează în jurul unor metafore-nucleu de mare forţă sugestivă (Adrian ŢION, în Steaua, anul LIV, nr.10-11/2003)
 
Sub măşti felurite, provenind din mitologii străvechi, ni se propune privirilor şi, mai ales, imaginaţiei, încercând să trezească în sufletul  nostru stări inefabile, o lume mirifică şi ciudată, păstrătoare a unei neperisabile credinţe în puterea frumosului, a artei şi a iubirii. Iar, în acest context, bărcile regale plutind aievea pe apele Orientului, de care se lasă purtată, devin tot atâtea luntri ale lui Caron care desprind prezentul de trecut, făcându-l să devină amintire (Ştefan DAMIAN, text escortă la Suwannaphumi – Avataruri, ed. IDC Press, Cluj-Napoca, 2006)
 „Scrisorile Luciei Sav sunt vii. Ele trăiesc, iar autoarea lor devine un jucător activ al lumii pe care o conturează, nu din postura de erou, nu din cea de individ care împarte dreptatea, nici din aceea de moralist, ci din postura de om normal. Este remarcabil faptul că poeta reuşeşte, într-un demers literar cu atâtea capcane în care s-ar putea luneca destul de uşor, să păstreze imaginea unei fiinţe obişnuite, dar care îşi asumă dreptul de interogare a lumii în care trăieşte”.(Andrei MOLDOVAN)
„Trebuie să recunoaștem, Magistrul și imaginația este un titlu de carte de invidiat. Iar când spun „de invidiat”, mă refer (ați înțeles bine!) și la titlu și la carte. Cartea de față este un epistolar. Scrisorile scrise aci de Lucia Sav sunt extrem de vii, spumoase, sfătoase, colorate, blânde, ţepoase, nostalgice sau, cum însăși poeta spune, „ludice, parodice, satirice, fanteziste etc”. Magistrul și imaginația mi se pare dintru început o carte scrisă cu mare chef de vorbă. Asta mi-a trezit suspiciuni. De unde atâta poftă de vorbă când poeta se simte prizonieră într-o iarnă nemiloasă: „ger afară, ger înlăuntru, ger barbar”. Recitind epistolele Luciei Sav, m-am cutremurat. O dată, pentru că destinatarii sunt doar un pretext. În fond, scrisorile Luciei Sav sunt scrisori către sine însăși. În al doilea rând, poeta crede, se pare, că imaginația este cheia universală pentru a evada din orice prizonierat, inclusiv din cel al singurătății. ÎnMagistrul și imaginația, deasupra vervei lingvistice și imaginative, adie, grea, aripa melancoliei”. (Ion MUREŞAN)
Lucia Sav (alias Lucia S. Retegan) a întîrziat destul de mult faţă de colegii ei de serie (e leat cu Adrian Popescu, care a debutat imediat după ce şi-a susţinut licenţa, pe cînd Lucia a tras de timp pînă în 2002), dar după ce s-a pornit a continuat în pas alergător. Între primul volum – Imagini reale - şi cel recent – Chemarea muntelui, Editura Ecou Transilvan, Cluj, 2022 – s-au strîns (cu antologii cu tot) nu mai puţin de alte 14 volume. Nu-i de colea. Cel de acum e, de fapt, doar o sonatină cu peripeţii iluminante, cu structură muzicală premeditată, dar îndestulată cu extrase critice de pe tot parcursul evolutiv, unul nu lipsit de şocuri. Dacă primele volume stăteau sub fascinaţia eufemismelor, a estetismului caligrafic, revărsînd în pagină, cum zice Dan Damaschin, „o cascadă de metafore“ suave şi exultante, pe la mijlocul şirului intervine o suită de kadish (după decesul lui Vasile Sav) concretizată într-„o lungă elegie“ (Adrian Popescu) desfăşurată în cîteva volume de doliu, iar cele dinspre final – poeme şi epistole, după cum le spune autoarea – sînt produse de vervă şi de polemică ironico-ludică, îndreptată spre noua poezie exhibiţionistă. Peste verva fantezistă, după cum a subliniat Ion Mureşan, „adie, grea, aripa melancoliei“. Fantezismul avea doar rol de exorcizare căci trauma reapărea în plină euforie. Dar chiar şi-n reprizele de joacă, activă rămînea tot „sensibilitatea de tip romantic a poetei“, evidenţiată de Adrian Ţion, „impregnată de o luminoasă melancolie“, cum bine remarcă Ion Cristofor. E un substrat de candoare în toate volumele care, pe de o parte, e expus agresivităţii realului, iar pe de altă parte, tinde la elevaţie şi iluminare. I-aş da de tot dreptate lui Ion Mureşan cînd zice că Lucia „e congenital condamnată să caute şi să găsească Frumosul şi Binele oriunde s-ar ascunde ele“, dacă o asemenea căutare n-ar fi mereu o soluţie de scăpare din faţa valurilor de agresiune. Dar regula poemelor e să simtă întîi strivirea şi abia apoi să se ridice la revelaţia salvatoare.
       Scenariul central constă într-o căutare plină de rîvnă a luminii şi-n cadrul lui Lucia are ceva din devotamentul  Anei lui Manole, trecînd peste toate opreliştile pentru a ajunge la extatica luminii: „Nimic nu ne-a oprit din drum:/ nici pînze de păianjen cleioase, nici bălţi nămoloase,/ nici urlet de jivine duşmănoase./ Ajunserăm la capăt. Pace şi linişte./ În înalt, unduiau luminoase umbre, aureole solare./ Şi noi sorbeam lumina răsfrîntă în stropii de rouă/ şi ne înălţam în azur odată cu ea“ (O zi luminată). Contopirea cu – ba chiar în – mirifianţa acestor poieni beatidudinale, intrarea în luminişurile extatice vine totdeauna în urma unui pelerinaj ascensional în calea căruia stau primejdii grele, biruite însă prin eroismul iluminării. Urcarea muntelui e o partitură repetitivă, ca într-o fuga, şi suita de ascensiuni reprezintă pilonii între care sînt întinse, ca nişte punţi, reportajele de extaze. În acest regim de evlavie, rîvnă şi extaz se desfăşoară întreg registrul de stări, prezentat cu o migăloasă artă a descrierii. Dar arta descrierii e, la Lucia, o artă a beatificării, de care se bucură şi peisajul ca atare şi poeta, răsplătită cu armonie cerească după fiecare pelerinaj şi după fiecare penitenţă: „Cu trunchiul înalt şi subţire, mestecenii ţes argint/ în patrafirul celest şi, din amfora cerului, se revarsă mir şi miresme./ În depărtare, pe-o culme împădurită, se profilează silueta albă a unui schit,/ crucea aurită îşi nalţă razele spre nemărginirea albastră.// După îndelungi pătimiri, lacrimi şi penitenţe,/ Domnul se milostivi şi ne răsplăti cu darul mult aşteptat:/ nu case bogate şi acareturi, nu straie cu fireturi de aur,/ nici odoare, nici slujitori şi nici mîncăruri alese./ Domnul ştia ce-şi dorea sufletul frînt: liniştea, frumuseţea şi pacea./ Şi noi ne regăsirăm în Raiul pierdut.“ (Peisaj în Apuseni). Liniştea şi pacea pe care poeta le caută – şi le găseşte, dar numai departe de lume, ca un sihastru – devin pure rugăciuni de mulţumire: „Pe-al meu chip, melancolia se stinge/ şi sfînta Lumină pătrunde în suflet./ Clară, privirea ţinteşte-n tăria albastră/ spre constelaţia Lyra, strunele sale astrale/ reverberînd un imn către noapte./ Domol bate toaca inimii mele/ în ritmul imnului închinat Ţie, Doamne.“ (Priveghere). Un mic jurnal de iluminări sînt toate aceste urcări şi chemări ale muntelui. În contrast cu oferta lumii („O lume culpabilă rătăcind / fără de ţintă prin spaţiu./ Spectrale făpturi căţărate pe-o navă-n derivă:/ oameni încarceraţi, chinuiţi, umiliţi./ Credinţa şi speranţa, pierdute./ Virtutea aşijderi./ Întuneric“ etc. – Kairos), pelerinajele spre lumină ale Luciei şi reculegerile ei în natură sînt calea spre armonie. E un topos pe care Lucia îl reînvie cu fervenţă; la fel cum face şi cu natura reinvestită cu funcţii sacramentale. (Al. Cistelecan)