Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Anamaria POP

Data nașterii : 1952-04-07


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Anamaria POP













(n. 7 aprilie 1952, Turda / Cluj - 7 iulie 2015 Szalkszentmarton, Ungaria). Poetă, traducătoare.
Facultatea de ziaristică, Bucureşti (1979).
Debut absolut în Tribuna, 1968.
 
Volume: Castelul din siclame albe  (versuri), 1972;Pasul corbilor  (versuri), 1980; Corida  (versuri), 1983; Trăgătorul la ţintă  (versuri), 1999.
 
Antologii colective: Romanian Poems – An anthology of verse selected and translated by Dan Duţescu, 1982,  Ed. Eminescu;Questions at the turn of the millennium – Contemporary romanian poetry, 1984, Ed. Eminescu.
 
Traduceri din limba maghiară: GizellaHervay, Amprente, poeme, 1988, Ed. Kriterion; Péter Esterházy,Verbele auxiliare ale inimii, roman, 1997, Ed. Institutul European; ed. a II-a, revăzută, 2007, Ed. Curtea Veche; Árpád Göncz, Moştenirea, nuvele, teatru, eseu, 1998, Ed. Dacia; Endre Kukorelly, Malul-Memoria, roman, 1999, Ed. Pont (Budapesta); GézaSzőcs, Rănită, sepia, poeme, 1999, Ed. Seara; Péter Nádas,Sfârşitul unui roman de familie, roman, 2001, Ed. Polirom; LászlóBitó,Cheile Raiului (Avraam şi Isaac – Învăţăturile lui Isaac), roman biblic, 2001, Ed. Paralela 45; Péter Esterházy, O femeie, roman, 2002, Ed. Humanitas; ed. a II-a, revăzută, 2008, Ed. Curtea Veche; Béla Pomogáts, Reconstruirea podurilor – maghiarii şi românii, eseuri, 2002, Ed. Pont-Fix; Magda Szabó, Abigél, roman, 2003, Ed. Institutul European; György Méhes,Gina, roman, 2004, Ed. Institutul European; Imre Kertész,Altcineva, jurnal-eseuri, 2004, Ed. Humanitas; Imre Kertész,Drapelul englez, proză scurtă, 2004, Ed. Humanitas; Sándor Márai,Lumânările ard până la capăt, roman, 2004, Ed. Humanitas; ed. a II-a, revăzută, 2011, Ed. Curtea Veche; Katalin Thuróczy,Anotimpul V, teatru, 2006, Ed. Unitext; Attila Bartis, Tihna, roman, 2006, Ed. Paralela 45; Sándor Márai, Moştenirea Eszterei, roman,2006, Ed.Curtea Veche; László Bitó,Eutelia – Eutanasia: o viaţă mai fericită – o moarte demnă, studiu, 2007, Ed. Curtea Veche; Péter Esterházy, Harmonia cælestis, roman, 2008, Ed. Curtea Veche; Péter Esterházy, Ediţie revăzută, roman, 2008, Ed. Curtea Veche; Sándor Márai, Turneu la Bolzano, roman, 2008, Ed. Curtea Veche; Péter Esterházy, Privirea contesei Hahn-Hahn, roman, 2009, Ed. Paralela 45; Péter Esterházy, Cartea lui Hrabal, roman, 2009, Ed. Paralela 45; Péter Esterházy, Rubens şi femeile neeuclidiene, teatru, 2009, Ed.Curtea Veche; Péter Nádas, Rănile bătrânului continent, eseuri, 2010, Ed. Curtea Veche; Péter Esterházy, La început eram încă un om normal – Dialog cyberspaţial între Iolanda Malamen şi Péter Esterházy, 2010, Ed. Curtea Veche; András Forgách, Cheia, teatru, 2010, Ed.Curtea Veche; Péter Nádas, Apocalipsa memoriilor (I-II), roman, 2011, Ed. Curtea Veche.
 
Piese de teatru: KatalinThuróczy:Joisărbătoare, Radio Târgu Mureş, 2004, premieră radiofonică (regia: Alina Nelega); Katalin Thuróczy ,joi.megaJoy, Teatrul Odeon, Bucureşti, 2006, premieră absolută (regia: Radu Afrim); KatalinThuróczy, Scara pisicii, Teatrul Naţional „V. Alecsandri”, Iaşi, 2007, premieră absolută (regia: Irina Popescu-Boieru); PéterNádas, Înmormântarea, Teatrul de Comedie, Bucureşti, 2008, premieră naţională (regia: László Bocsárdi); Katalin Thuróczy, Cutia Pandorei, Teatrul „Fani Tardini“, Galaţi, 2010, premieră absolută (regia: Eugen Făt); KatalinThuróczy, Scara pisicii, Teatrul Naţional Bucureşti, 2010, premiera (regia: Irina Popescu-Boieru).
 
Traduceri din limba română:Alina Nelega,Decalogul după Hess (Rudolf Hess tízparancsolata), Teatrul Naţional, Pécs, 2004, premiera (regia: József Péter Bodonyi); Teatrul de Cameră din Arad, 2008, premieră (regia: Ernő Tapasztó); Alina Nelega,Amalia respiră adânc (Améli sóhaja), Teatrul „Aranytíz“,Budapesta, 2009, premiera (regia: László Gali).
 
Premii şi burse: Premiul Déry Tibor − acordat de Fundaţia Déry Tibor din Budapesta (pentru traducerea: Verbele auxiliare ale inimii de PéterEsterházy), 1998; Premiul Kosztolányi(pentru traduceri) – Pen Club din Ungaria, 2004; Premiul Sindbad – pentru prietenii literaturii maghiare, acordat de Liga Scriitorilor Maghiari din Transilvania – Cluj, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traducere din literatura universală (pentru traducerea: Harmonia cælestisde PéterEsterházy), 2009; Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România pentru traducere din literatura universală (pentru traducerea: Privirea contesei Hahn-Hahn, Cartea lui Hrabal, Rubens şi femeile neeuclidiene de Péter Esterházy, 2010.
 
Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj;  membră a Societăţii Scriitorilor de Beletristică din Ungaria;  membră a Asociaţiei Traducătorilor Profesionişti din Ungaria.
 
***
 
„Poezia de debut a Aneimaria Pop aminteşte pe cele două mari poete ale veacului nostru: E. L. Schüler şi E. Södergran. Debutul ei e surprinzător de matur, pentru că nu mai trece prin aceea fază imagist-senzorială pe care, în general, o cunoaşte orice poezie feminină. Chiar dacă nu are încă transparenţa lirismului celor două cîntăreţe ale erosului, amintite mai sus, Anamaria Pop se apropie de ele prin sensibilitatea stranie, aproape, în care bucuria erotică primeşte «chipul întunecat al frumuseţii». E firească şi spontană, pasională şi dramatică, somptuoasă şi enigmatică. Poemele sînt, în majoritatea cazurilor, ritualuri pline de fast, din care lipseşte, însă, artificiul.” (Mihai Neagu [Petru Poantă], Steaua, nr. 19/1972)
 
„Poezia Aneimaria Pop, de o senzualitate declamativ-incendiară, e adeseori fermecătoare prin impudoare şi cinism, prin aerul de confesiune brutală şi nepăsătoare.” (Ion Cristofor, Steaua, nr. 2/1981)
 
„Urmărind evoluţia Aneimaria Pop, de la Pasul corbilor  (Ed. Eminescu, 1980), la recenta Coridă (Ed. Eminescu, 1983) te surprinde nu atît persistenţa unor motive lirice coagulate în jurul unor stări ceremoniale, dar mai ales forţa sugestivă pe care le-o inculcă poeta. Depăşind «complexele» liricii feminine – sintagmă critică fără valoare operaţională – Anamaria Pop creionează cu tuşă sigură o anumită stază poetică în care senzitivitatea se conjugă cu reflexivitatea, cu alte cuvinte passio plus ratio pare a constitui ecuaţia critică ideală în ceea ce o priveşte.” (Alexandru Pintescu, Tribuna, nr. 51/1984)
 
„Volumul Trăgătorul la ţintă  (Ed. Paralela 45, 1999) întrezăreşte premisele favorabile sub care se aşezase lirica Aneimaria Pop, respectiv, acelea ale demitizării, ale asumării condiţiei de femeie şi intelectuală într-un context, la început subversiv, iar în prezent doar subtil persuasiv, spre a-şi afirma, apoi, condiţia «ironică», tipică postmodernilor, autoreferenţialitatea şi/sau natura livrescă (...) locul tradiţionalei «inspiraţii» este luat de tehnicile de textuare, elanurile liricoide sînt jugulate spre a lăsa loc unei lucidităţi cu inserturi ludice, arareori crispate, relieful scriiturii este monoton, chiar monocord, tensiunea fiind păstrată prin jocul de iele al ideilor, prin obstinaţia expierii, prin exhibarea tarelor general-umane.” (Alexandru Pintescu, Poesis, nr. 7-8/1999)
 
„Volumul Trăgătorul la ţintă, de care ne ocupăm, apare la Editura Paralela 45, Piteşti, 1999, în care tensiunea lirică este interiorizată evoluînd de la parabola “speculată filosofic şi moral” (Dana Dumitriu) spre enigma sufletească. O astfel de turnură confesivă, ce poate fi concluzia unei vîrste, a unei experienţe lăuntrice de viată. Poeta Anamaria Pop devine în acest volum sensibilă (foarte) la privelişti atemporale, la “spectacole” ritualice prin care se exprimă cu ajutorul parabolei, cultul universal al naturii. Pretutindeni originalitatea provine din preţuirea imaginii poetice, prin ceea ce reprezintă aceasta, într-o trăire autentică în spaţiul emoţiei. (...)  Poeta – pare că trece uşor – dar sigur, în poezia sa, de la sensibilitatea de tip meditativ, la o anumită luciditate; însă şi aici, într-o exprimare pragmatică, în registru melancolic. Astfel, confesiunea directă sau implicită, devine mult mai deschisă. (...) Poeta Anamaria Pop coboară deseori într-un real vădit printr-o luciditate gravă şi rece, printr-o explorare a banalului, a comunului, a imediatului care, atins de un “deget magic” (Doinaş) străluceşte ca o incredibilă şi inefabilă picătură de rouă. (Victor Sterom, Poezia, nr. 2(20) – vara 2002)
 
„Există mari scriitori ai secolului trecut, a căror revelaţie cititorul român o are abia acum. E cazul maghiarului Sándor Márai. Când am început lectura romanului pe care vi-l recomand, nu ştiam despre autor decât ce spune succinta prezentare a editurii. Dar când am terminat-o, cu senzaţia exaltantă a capodoperei, dorinţa de a afla mai multe despre el m-a făcut să-i caut numele pe Internet şi să mă întreb câte astfel de surprize or mai fi în literaturile din vecinătate, pe care editurile noastre le ocolesc în goana după best-seller-uri occidentale, adesea dezamăgitoare. (...) Până atunci, dacă vreţi să-l descoperiţi pe Márai în toată vigoarea talentului său, citiţi Lumânările ard până la capăt, în buna traducere a Aneimaria Pop. (...) Întregul roman e concentrat în noaptea când cei doi prieteni de odinioară, acum bătrâni, se află din nou faţa în faţa. Ce-şi spun ei şi mai ales cum spusele lor bat dincolo de destinele particulare, spre dileme etern umane, vă las să aflaţi singuri din această bijuterie literara, luminată somptuos de crepusculul Imperiului.” (Adriana Bittel, Formula AS, nr. 675/2005)
 
„Sunt cărţi în care, fie şi neştiind nimic despre autorul lor, simţi încă de la primele rânduri gheara leului. Chiar dacă aparent cât se poate de obişnuite, aceste fraze inaugurale poartă în ele un nu ştiu ce prevestitor: eşti avertizat prin semnale inefabile că ai pătruns în universul unui familiar al marilor altitudini. După care, cu toate antenele desfăşurate, anticipezi voluptatea de a-l urma. Secretul acestui gen de seducţie cred că e cel divulgat de Marguerite Yourcenar: capacitatea de a afla la timp, adică de la început, tonul just. Este apanajul talentelor genialoide, printre care se numără neîndoielnic şi cel al lui Sándor Márai. El ni se revelează deocamdată printr-un roman, Lumânările ard până la capăt, deloc voluminos dar de o frapantă profunzime şi complexitate. (...) Aminteam la începutul acestor însemnări de gheara leului. Trebuie adăugat că această senzaţie de forţă creatoare ieşită din comun ar fi rămas imperceptibilă fără o traducere pe măsură. Versiunea românească a romanului lui Sándor Márai e semnată de d-na Anamaria Pop, a cărei competentă contribuţie la cunoaşterea literaturii maghiare în România e de acum de o stimabilă notorietate.” (Radu Ciobanu, România literară nr. 23/2005)
 
„Romanele lui Péter Esterházy sînt vii, căci scriitura sa nu pierde nici o clipă ritmul bătăilor inimii. Cărţi la care eşti mereu tentat să revii, romanele lui spun parcă la fiecare lectură o nouă poveste. Şansa noastră, ca cititori români, este de a avea o traducătoare de talia Anamariei Pop care să recreeze, în limba română, un univers al nuanţelor de o universalitate evidentă.“ (Carmen Muşat, Observator cultural, nr. 477 din 4 iunie 2009)
 
„Provocatoare, bogată în idei şi polemică la adresa comodităţilor morale şi intelectuale, cartea poate fi citită şi ca un manifest al bunului-simţ, menit să restabilească limpedea judecată şi încrederea în valori. Anamaria Pop, excepţionala traducătoare a paginilor de faţă, a făcut mai mult decît să traducă într-o limbă română impecabilă: ea a selectat din eseistica lui Péter Nádas în aşa fel, încît ne-a oferit un portret extraordinar de viu şi de coerent al acestui mare autor contemporan, pentru care scrisul este o formă de opoziţie şi un mod de a se defini pe sine ca intelectual critic. Volumul de eseuri Rănile bătrînului continent constituie jurnalul sui generis al unui martor incomod, dar imposibil de ignorat, al erodării tuturor valorilor pe care s-a constituit, de-a lungul secolelor, Europa. O carte provocatoare la fiecare pas, imposibil de rezumat, o carte de citit şi de recitit periodic.“ (Carmen Muşat, Observator cultural, nr. 526 din 28 mai 2010)
 
anamaria.pop@t-online.hu
tel. mobil: 00 36 20-348 1889.
 
 

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară