Mureşan A. Valerian (semnează Vianu Mureșan). (n. 20 februarie, 1969, Vicea, judeţul Maramureş. Studii: Școala generală, clasele I-IV în Vicea, clasele V-VIII în localitatea Someș-Uileac, Maramureș. Studii liceale între 1983-1987 la Liceul industrial nr. 1 din Baia Mare. Între 1988-1993 studiile superioare la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Licență în Filosofie în 1993. Din 1997 stagiul de pregătire doctorală în Filosofie, la Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, cu tema Alteritate şi relaţie în gândirea lui Emmanuel Lévinas. Susţinerea publică a tezei în martie, 2003. Doctor în Filosofie din 2003 al Universității Babeș-Bolyai. Gradul didactic de Conferențiar Universitar dr. din 2005. Din 2014 redactor de carte și traducător la editurile Eikon (București) și Școala Ardeleană (Cluj-Napoca). În perioada 2011-2013 profesor privat în regim de home schooling în Canada, Toronto. Între 2010-2011 redactor la revista Transilvania Business şi Zarul de Cluj. Între 2005-2009 conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Avram Iancu din Cluj-Napoca; lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Avram Iancu între 1999 şi 2005; asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Avram Iancu între 1996 şi 1999; preparator universitar la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Avram Iancu între 1993 şi 1996; lector asociat în 2004-2005 la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Debut în revista Tribuna, Cluj-Napoca, 1993
Volume publicate: Lanţul Sofiei (eseu), ed. Decalog, Satu Mare, 1997; Fundamentele filosofice ale magiei (tratat), ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000; Epifania tăcerilor (poezie), ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000; Ceasurile mamifere (poezie), ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003; Altul decât Dumnezeu (tratat), ed. Mega, Cluj-Napoca, 2005, ed. Eikon, 2017; Heterologie. Introducere în etica lui Lévinas (monografie conceptuală), ed. Limes, Cluj-Napoca, 2005. ; Corpul şi timpul (o fenomenologie a îmbătrânirii), în volumul colectiv Oameni şi idei, ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2005; Simbolul, icoana, faţa(eseu), ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2006; Pavese, omul jignit(eseu), ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011; ed. Eikon, București, 2015 ediția a II-a. ; Nebunul lui Dumnezeu (roman), ed. Eikon, București, 2014; Sophia Leopold, să ne jucăm că facem artă, ed. Eikon, București, 2014; Autoportrete în oglinzile cărților, ed. Eikon, București, 2016; Dialog în Agora, ed. Eikon, 2016; Simetriile înțelepciunii (volum colectiv), ed. Eikon, 2017; Altfel despre arta Părintelui Arsenie Boca (volum colectiv), ed. Școala Ardeleană, 2019; ¡Bravo, campeón!, ed. Eikon, București, 2019; Polifonii pe luciu de oglindă (volum colectiv), ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019
Premiul Henry Jaquier al Centrului Cultural Francez pe 2005, pentru lucrarea Heterologie. Introducere în etica lui Lévinas
***
Paradoxul lui Vianu Mureșan este că, deși manierist în exprimare, filonul din care îi ies frazele e autentic. Are sensibilitate cît muntele, numai că sunetul la care ajunge, deși e unul de calitate muzicală, lasă o impresie estetică care nu e pe măsura sunetului. E ca atunci cînd un muzician, al cărui fler sonor e indubitabil, se complace în variațiuni și exerciții preliminare, nemaiajungînd să cînte cu adevarat. Critica mea pornește dintr-o admirație ultragiată, și asta fiindcă Vianu Mureșan e unul din puținii scriitori de formație filozofică care ar putea să-i îngenuncheze pe literați pe propriul lor teren, reușind într-o zi să scrie mai bine decît ei. Textele lui, dacă vor fi trecute prin sita unei necruțătoare selecții stilistice, cu lăsarea pe dinafară a adjectivelor mustind de sirop calofil și cu renunțarea la chichițele retorice de umplutură, vor putea atinge pragul performantei estetice. Sorin Lavric, Admirația ultragiată, în România literară, nr.11, 2007
Vianu Mureșan nu e un reporter sec consemnînd placid treptele agoniei, ci un comentator răvășit. Autorul nu doar observă, ci se frămîntă pe seama a ceea ce observă. Iată de ce jurnalul este o meditație răscolitoare despre boală, suferință, iubire, sensul vieții, Dumnezeu. Urmărind convulsiile din pragul morții, Vianu Mureșan își răsucește cuțitul în rană, chinuindu-se metodic precum un adept al autoflagelării. La cîtă durere mustește în paginile volumului, probabil că, dacă aș fi fost în locul autorului, m-aș fi lepădat de Dumnezeu și de toți sfinții (...) Scris cu talent, volumul te întoarce pe dos din cauza supliciului sugerat de cloaca amănuntelor fiziologice. Vianu Mureșan reușește să facă o bolgie din patul zbaterii unui muribund, zugrăvind un iad omenesc încăput într-un salon de spital. O carte cu atmosferă cruntă, la capătul căreia îi mulțumești lui Dumnezeu că nu ai ajuns acolo, în vreme ce pe autor îl lauzi pentru verva, sau mai degrabă pentru puterea sisifică cu care a pus în pagină tabloul unei drame a cărei tensiune, dacă e atît de greu de suportat la lectură, mă întreb cum o fi fost resimțită pe viu.,Sorin Lavric, La limita suportabilului, în România literară, 2020, nr.1-2.
De obicei, dedicaţiile la cărţile oferite de autori sînt stereotipe, formale, deseori afective, dar fără miez. De această dată, însă, la cartea profesorului de filozofie clujean Vianu Mureşan, intitulată Altul decît Dumnezeu (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2005), există o scurtă dedicaţie, cu conţinut: Provocat de studiul lui Lévinas, în meditaţiile mele solitare mi s-a conturat şi acest timid proiect al temei alterităţii, strict corelate ideii de Dumnezeu. (…) Aflăm, din capul locului, că nu poate fi o veritabilă relaţie cu Celălalt dacă ea nu duce la o kenoză (smerenie) în economia eului. Dacă o ignorăm, cum spunea Lévinas (o afirmaţie memorabilă! – n.m.), lăsăm ca elecţiunea să se degradeze în orgoliu, iar crucea în cruciade şi prigoane. Este una dintre acele idei prin care civilizaţia iudeo-creştină poate să edifice o etică izbăvitoare. Caracterul filozofic şi ecumenic îşi găseşte, în opera lui Lévinas, şi la interpretul său român, o fertilă încununare. În Altul decît Dumnezeu, Vianu Mureşan merge mai departe cu analiza heterologică, stabilind douăzeci de tipuri de alteritate, tot atîtea strategii conceptuale de abordare a divinităţii, care nu poate fi cunoscută direct, ci doar prin urme (aşa cum mistica iudaică încearcă să-L acceadă prin atributele sale). Sîntem, aşadar, în prezenţa unei teologii a Urmei. Căci pe Dumnezeu nu îl putem cunoaşte aşa cum este în El însuşi, ci printr-un construct, fiecare religie şi chiar fiecare individ avînd o interpretare proprie., Țicu Goldstein, Șansă/neșansă. Alteritatea subiecivă, în Orizont cultural, 2014, nr. 741
¡Bravo, campeón! nu este, oricât ar părea de ciudat, o carte despre Marian (...) Campeón-ul nu are biografie, fiind redus la o entitate strict supusa suferinței și decrepitudinii fizice, sub tăvalugul grotesc al cancerului. Adevăratul și de neuitat personaj este Boala. Marian este doar servul ei, cel ce o poartă cu sine și-i înfațișează, luxuriant, măreția sinistră, gloria pocită, de nimic știrbită. Calitățile ei sunt bine aduse în avanscenă: Cu atât mai mult cu cât este inevitabila și fatală, boala care, în sine, este pur și simplu anomalie a funcțiilor biologice, poate conduce, daca este urmarita în profunzime și luata în analiză cu toate consecințele ei directe și colaterale, la schimbări de natură morală și spirituală. Iata forța uriașă a ceva ce ne captează în proiect, provocând acea metamorfoză de care știm de la Kafka încoace. Dorim să ne scriem cărțile, o facem cu plăcere și mândrie de sine. Nu e cazul acum. Acest memorial al agoniei a fost scris în speranța unei izbăviri parțiale. Nu știu cu cât folos. Cum bine precizeaza Vianu Mureșan, Marian nu este un martir sau un erou; e un găzduitor al suferinței, în absența vreunui scop înalt. Dar asta nu-l diminuează, ci doar pune în flagrant labilitatea noastră ca specie, faptul de-a fi harnicii și adesea talentații rentieri ai deșertăciunii., Florin Ardelean, Campeón – o agonie, în Familia, 2020, nr. 1
Publicarea romanului nebunul lui Dumnezeu, ultima creație a Scriitorului (majuscula nu e o greșeală de tipar) Vianu Mureșan, dincolo de analizele specialiștilor (eu cunosc doar comentariile avizate și elogioase aparținând lui Bogdan-Lefter, Christian Crăciun și Emilia Ivancu – lector la Universitatea din Poznan), apare la o privire superficială ca u eveniment editorial cu adresabilitate restrânsă. Cred că numai o neinspirată lectură în diagonală a textului ar legitima o nouă analiză în cheie literar hermeneutică (cea făcută de Bogdan Lefter fiind temeinică și pe alocuri excelentă, mai cu seamă sub raportul analogiilor pe care le sugerează), așa încât, sub ispita unui oarecare deficit de rigoare academică, am citit romanul lui Vianu Mureșan refuzând orice scenariu metodic de abordare (...) Forța epică a scriiturii îi permite lui Vianu Mureșan să dezvolte un joc subtil al așteptării: odată magnetizat, cititorul nu mai trebuie curtat pentru a rămâne la masă. Prins în jocul periculos și totuși irezistibil al intrigii orice interlocutor autentic devine partener al unei inițieri incrementale. Sunt sigur că unii dintre cititori (cei ai locului de bună seamă) vor jubila descoperind dincolo de nume reale (Codoban, Vianu Mureșan, Bădică)ori pseudonime transparente (Ștefan Cantor) figuri de personalități, profesori, ministeriabili ori poeți de curte (...) Erotizat în diverse ipostaze (cheia ascunsă a textului e până la urmă o cabală privată), romanul lui Vianu Mureșan apare pe scena literaturii din România ca un eveniment discret. Fără a relua nicio dezbatere radițională despre relația orgasmică a omului cu cartea (Hobbes folosea cîndva expresia paradoxală, dar nu mai puțin relevantă dorință sexuală a minții) sunt convins că această scriere nu va trece neobservată și că, în scurt timp, ea va oferi dincolo de granițele litaraturii române reperul unei școli. Romanul nebunul lui Dumnezeu este în manieră magistrală un text și un pretext., Sorin Borza, Vianu Mureșan. nebunul lui Dumnezeu, în Familia, 2014, nr. XI-XII
Îmi asum riscul unei afirmații ce poate părea fie prețioasă, fie convențională și să spun că filosoful și scriitorul Vianu Mureșan este imaginea exemplară în oglindă a generației noastre. Afirmația mea nu trebuie înțeleasă în sensul că el pur și simplu ar oglindi ceea ce ea a construit. Este vorba de sensul unei împliniri sub semnul a ceea ce ar putea ea da mai bun și mai roditor. Vorbesc aici de o generație cu multe personalitați și multe scrieri semnificative, dar în care opera lui Vianu Mureșan va fi mereu o voce singulară, impunătoare, care atrage respect, încîntare și chiar beatitudine. Este destul să te apropii de textele sale pentru a te convinge că nu e nici o exagerare în ceea ce spun...Textele lui Vianu Mureșan sînt niște autoportrete, dar nu numai ale sale ca recenzor al cărților, ci și niște portrete virtuale ale celui ce vine în contact cu cartea prin perspectiva mediată de el. Fiecărui cititor îi este lăsată întreaga plăcerea oglindirii, a pierderii de sine în luminișul nesățios al luciului apei. Narcisismul autorului este unul molipsitor. Există o magie a textului, asemănătoare magiei iubirii care te ține captiv, dar te face să te simți în deplinătatea libertății, care te absoarbe înăuntru, dar îți lasă și posibilitatea de a sta la o distanță la care să te simți confortabil., Sandu Frunză, Oglindirile lui Vianu Mureșan, https://frunzasandu.wordpress.com
Vianu Mureșan este un pescar semiologic. Pescuitul semiologic apare ca expresie stingheră undeva în următoarele pagini și am pescuit-o la rândul meu, ca o trăsătură a acestei cărți aparte. În altă pagină vorbește despre lectura hermeneutică în termenii unui gest vânătoresc, ai nevoii ancestrale de pradă. Un astfel de admirabil hăituitor de sensuri este autorul următoarelor analize. El are simțurile ascuțite și vigile, atenția trează, insomniacă, vocația urmăririi, răbdarea tăcută și, mai ales, știe că totul e urmă significativă, totul e semnătură, ce se cere numai observată, citită, înțeleasă. Vianu Mureșan nu este (din fericire, mă grăbesc s-o subliniez apăsat) un critic profesionist. Ca atare nu e molipsit de ticurile, automatismele profesionale, șmecheriile retorice, idiosincraziile și orgoliile branșei. Și tot în această ordine de idei adaug imediat că orice scriitor și-ar dori un comentator de sagacitatea, atenția, bucuria proaspătă a lecturii cum e Vianu Mureșan. E înainte de toate un filozof, adică un întrebător. El ia fiecare carte ca și cum ar fi singura și dialoghează cu ea, cu bucuria exploratorului care descoperă un teritoriu cu totul nou. Fenomenologul, hermeneutul caută semne care scapă cititorului grăbit și care pun în lumină parcă mereu cărări noi spre inima pulsatorie a cărții…Cercetând ființa unor opere epice, Vianu Mureșan dovedește un excepțional talent de a povesti (pe care ar trebui să-l dețină orice critic literar profesionist), reordonând epicul întru străluminarea unor noduri de semnificație care să provoace interesul cititorului pentru problemă. Narațiunea lui secundă devine act de înțelegere. Formația lui filosofică este aici un avantaj. Scrie strălucitor, exact și bogat, ludic și ironic., Christian Crăciun, Pescarul semiotic, în Cortex, 2016, decembrie, nr. 1
O lectură surprinzătoare a omului Pavese este tema unei cărți publicate recent de Vianu Mureșan (Pavese, omul jignit, 2011). Un eseu în cheie fenomenologică al cărui pretext este la prima vedere sinuciderea celebrului scriitor italian la mijlocul secolului douăzeci. De la primele măsuri ale unei uverturi, cititorul face priză cu anvergura eseului disciplinat și totodată liber, ce deschide luminișuri interpretative asupra (re)sentimentului jignirii, ducând spre alte puncte, apropiate ori îndepărtate cercului hermeneutic trasat în jurul centrului fix, ales prin titlu. Pavese, omul și opera, opera și viața, viața și iubirea, iubirea și moartea, povara destinului, jignirea și refuzul ei sunt recentrate de gestul morții (...) Miza elevată a cărții lui Vianu Mureșan nu se găsește, cum s-ar putea bănui, în reinterpretarea operei pavesiene prin prisma celebrei autobiografii Meseria de a trăi, în cazuistica rafinată a erosului eșuat, în ipostazele reflecției despre moarte din poeme, în recapitularea unor motive recursive ale mitului (Dialogurile cu Leucó), prin ricoșeu, în critica modernității inautentice și anti-eroice. Ci mai degrabă în asamblarea destinală a tuturor acestora și încă a ceva, pe deasupra, ceva ce ține de flerul eseistului de a revizita texte vechi cu un scop ascuns, trădat în cele din urmă prin virtuozitatea a scriiturii și persuasiunea argumentării. Acel ceva ce constituie caracterul autosustenabil al eseului, fără a ține seama de greutatea subiectului, cantitatea informației, seducția stilului (…) În arsenalul problematic al eseului prevalentă este evident interpretarea, nu doar cea a operei literare, (disputa despre intenționalitatea operei literare/ de artă este tranșată în favoarea intenției auctoriale), ci de asemenea psihologia suicidului, iraționalitatea erosului, reactivitatea și pre-logicul râsetului, ori diagrama destinală a vieții ca ironie tragică. Cu toate acestea, interpretarea este în eseul de față într-un grad înalt intranzitivă. Nu viața și opera lui Cesare Pavese primează ca obiect al interpretării, ci dualitatea create de motivul jignirii ca termen inacceptabil al existenței, și interpretabilitatea existenței urâte (în ambele sensuri ale cuvântului), și prin urmare, negate. Ceea ce face ca adesea cazul Pavese să fie pus între paranteze, pentru ca autorul eseului să se lanseze în considerații neașteptate pentru temă, cu atât mai percutante cu cât ele rezonează în idiomul și ritmul temelor pavesiene (...) Ferindu-se să fie didactic, Vianu Mureșan recurge ingenios la mixarea celor două căi, asumându-și cu savoare riscul întrepătrunderii acestora, preferându-l pe acesta riscului empatiei totale pe care scrierea propriu-zisă l-ar fi adus în dialogul dintre el, autorul eseului, și Pavese., Marius Jucan, Omul Pavese: un excurs asupra destinului, Tribuna, 2011, nr. 213
Cartea lui Vianu Mureşan, pe care am citit-o cu răsuflarea tăiată, mi-a dat o emoţie comparabilă cu cea a memorabilelor cărţi Micul Prinţ de Antoine de St. Exupery şi Anologia Inocenţei de Iordan Chimet. Cartea este despre Sophia Leopold, un copil talentat şi frumos (…) Toate povestirile despre Sophie dovedesc înţelegerea psihologiei copilului de către prietenul şi acompaniatorul ei, Vianu Mureşan şi toate ilustraţiile – cartea este un album de artă! – sunt explicate în lumina acestei superbe înţelegeri (…), Veronica Lerner, Sophia Leopold, pictoriță de la 3 ani, LaPunkt, 2016, 2 aprilie
Email: vianumuresan@gmail.com
