(n. 30 martie 1965, Agnita/Sibiu). Poet. Debut absolut în Napoca Universitară şi în Viaţa studenţească, 1985. Volume: Noaptea exilatului, versuri, 1991; Ioan, versuri, 1993; Gura de piatră,versuri, 1996; 2004; Dreptul al tristeţe, versuri, 1998; Liber, versuri, 1999; Pythia,versuri, 2004; Dincolo de Brâncuşi, 2008. Poesii (Frînturi din tinereţe) şi Dincolo de stelele reci, 2015.  A colaborat la Scriitori clujeni contemporani, 2004 şi Poezia părinţilor noştri, 2002. Autor al unui poem cinematografic dedicat lui Brâncuşi.
 
Cuvintele s-au adunat ca nişte nouri / Şi întunecă oraşul ploaia / Şi-a desfăcut şiretul mantiei de pe umeri / În stradă poetul a ieşit să îşi spele cămaşa / Pe trotuar talentul / Ca un şarpe de apă murdară / Şi singurătatea / Ca o gură de canal.
Arta lui Brâncuşi este ca o Duminică a fiinţei, este vibraţie, este surâsul primăverii, floarea verii, auriul toamnei şi zăpada înţelepciunii. Cultura română nu se poate realiza, dezvolta fără acest înţeles. De aici şi impasul în care se află.
 
Horia Muntenuş este un rebel.Aceasta este o propoziţie care avînd şi valoare de definiţie, exclude toate „accidentele” din „mulţimea ordonată” invocată în propoziţie. Dar, Horia Muntenuş nu este o propoziţie! Prin urmare, ne vom întoarce la „accidente”. Horia (îmi permit să reduc numele lui complet „civil” la cel familiar, deoarece îl cunosc de aproape 30 de ani!) este în primul rînd un poet. Un nesupus, veşnic revoltat, insurgent, la nevoie chiar revoluţionar, veşnic pus pe mari tulburări ale ordinii (injuste, sclerozate, prea „încete”), anarhist cu vocaţia reprimată a ordinii morale şi estetice, perpetuu întemeietor de „mişcări”, îndrăgostit de Brâncuşi, Zalmoxe şi alte mituri născătoare de noi „religii”, autor de volume de poezie, eseuri de hermeneutică şi mitologie, întemeietor de reviste literare, autor de manifeste literare (şi nu numai), „bătător” de medalii şi însemne, un boem intermitent – cu pauze de „cuminţire” şi „pocăinţă” în bibliotecă – gata de mari risipe, prieten şi „trădător” de prieteni, gata să stea pînă în zorii unei zile incerte alături de chiar maestrul pe care îl contestă. (Vasile Gogea)
„… Calea eroilor prezintă geneza ansamblului monumental de la Târgu Jiu, simbolistica şi semnificaţia lui, locul acestuia în cadrul patrimoniului cultural al umanităţii, dar şi, într-o abordare care nu se rezumă la simpla consemnare a faptelor, un moment controversat: avatarurile restaurării ansamblului brâncuşian între anii 1996-2000, restaurare care s-a desfăşurat după un proiect iniţiat şi coordonat de Radu Varia. Nu intru în detalii: ar fi nevoie de un comentariu prea amplu, riscând să devină plicticos şi irelevant, dar şi pentru că nici un comentariu nu ar putea acoperi amploarea şi toate dimensiunile, sugestiile, ipotezele ideatice ale filmului. Vreau doar să precizez că Horia Muntenus foloseşte materiale de arhivă, dar, îndeosebi, imagini filmate, parte dintre ele chiar de către sine, special pentru Calea eroilor, şi, fapt extrem de important, filmul pune în circuit imagini şi documente inedite sau foarte puţin cunoscute. Filmul, un documentar autentic, cu momente de reală virtuozitate regizorală, este opera unui autor matur, care şi-a însuşit „pe teren" tehnica (şi arta) naraţiunii cinematografice. (Ioan Pavel Azap)


 Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj