(n. 23 august 1969, Racâş/Sălaj). Poet, prozator, jurnalist. Facultatea de Filosofie a UBB Cluj (1995). Debut în Tribuna, 1991. Redactor la Radio Cluj.
Volume: Poeme din mers, Editura Timpul, 1999 (Premiul naţional de poezie Aurel Dumitraşcu, ediţia a VI-a, Premiul pentru debut “Mongolu” al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor); Țigări umede, proză scurtă, Editura Limes, Florești, 2018; Acordul fin. Convorbiri cu Alexandru Vlad, Editura Școala Ardeleană, 2019.
Prezent cu poezie în antologiile Cuvinte. Almanah literar, 2006, Literatură tânără, 2007, Clujul din poveşti, 2011, Promenada scriitorilor, 2012, Viața literară la Cluj, 2013, Lumina din cuvinte, 2015 - toate realizate de Irina Petraș și editate de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor - şi cu proză în Farse, lacrimi şi o găleată de sânge (coordonator Mircea Petean), 2008, Antologia prozei scurte transilvane actuale, vol. 3 (coordonator Ovidiu Pecican), 2011, ambele apărute la Editura Limes.
(danmosoiu@yahoo.com)
* * *
„Poezia sa este un jurnal de bord al lui Diogene plictisit de înţelepciune, sătul de marile teme. Materia primă a poemelor sale este hăţişul întîmplărilor mărunte, poemul existenţei comune. Naraţiunile lui Daniel Moşoiu curg firesc, fără încrîncenări, opinteli ori artificii, iar cînd se întrerup, se întrerup brusc, lăsînd (după tehnica prozei scurte) segmentul biografic să eşueze în absurd, în lipsă de sens. După cum discreta ironie a poemelor sfîrşeşte prin a stîrni cititorului înnegurări melancolice. Naraţiunile lui Daniel Moşoiu, descriptor al unei triste mecanici, eşuează glorios în Poezie.” (Ion Mureşan în Tribuna, nr. 10, 1991)
„...tînărul debutant excelează prin dezinvoltura fermecătoare a unui discurs de o ingenuitate foarte bine simulată. Concret, autorul evocă „scene” şi personaje din boema literară clujeană şi din mediul universitar, dar din perspectiva unui goliard hîtru, naiv-nonconformist. Naturaleţea inventată a limbajului, „flecăreala” scînteietoare, toucheurile, de un caligrafism expresiv, decupînd diverse siluete umane, lirisme camuflate în candoare, naturalisme debitate cu aerul inocenţei totale: iată în ce constă, sumar, specificul acestui univers spumos şi consistent prin chiar ironic-încîntătoarea sa superficialitate.” (Petru Poantă, în Dicţionar de poeţi. Clujul contemporan, 1998)
„Mersul poemelor sale – sprințar, alunecos, ambiguu, de o simplitate înșelătoare a enunțurilor, poticninduse în ecuația implacabilă a vieții/morții e de găsit și în proza sa, deloc străină de forfota cuvintelor lucrând sub comandă dublă, superbia și inutilitatea înaintând umăr la umăr.” (Irina Petraș, în „România literară”, nr. 47/2018)
„Poezia lui Daniel Moșoiu este unanim lăudată pentru simplitatea aparentă și inocența jucată sub care se ascunde un stilist exersat. Proza sa este foarte aproape de această senzație, dar, constructiv, e dusă mai departe.(...) O prea pritocită știință a scriiturii, dublată pesemne de o intuiție nativă a povestașului înnăscut, a celui capabil să spună orice fel de istorie, oricît de insipidă ar putea fi, fără a pierde o singură clipă atenția asistenței. (...) Volumul este unul rafinat, o demonstrație de construcție și talent narativ.” (Victor Cubleșan, în „Steaua”, nr. 11-12/2018)
„Povestirile din Țigări umede stau sub semnul autenticității, dar surprind și ceea ce s-ar putea numi absurdul nostru cel de toate zilele. Un absurd fără tușe groase, care nu derealizează existentul și are, adesea, elemente comice. (...) Daniel Moșoiu reușește, din câteva întorsături de condei, să creeze portrete memorabile.” (Gabriela Gheorghișor, în „Ramuri”, nr. 1/2019)
„Daniel Moșoiu se înscrie în tradiția realismului de sorginte cehoviană, pe care-l adaptează la mohorâta și comic-absurda realitate românească de dinainte și de imediat după ’89, fără să cadă în excesele dezgustătoare ale „mizerabilismului” la modă. Sub aspect formal, nu inovează nimic, preferă căile sigure, și totuși prozele au note distincte, personale.” (Alexandru Budac, în „Orizont”, nr. 6/2019)
„Marea calitate a scrisului lui Daniel Moșoiu stă în măsura cu care autorul își calibrează narațiunile. (...) Daniel Moșoiu este un maestru al descrierii universului interior al personajelor sale. Gândurile cele mai intime, dialogurile interioare sunt admirabil realizate de autor (...) Multe se pot spune despre Daniel Moșoiu, dar nu că nu ar avea sensibilitate pentru sublimul dureros al condiției umane.” (Tudorel Urian, în „Acolada”, nr 7/2019)
„Narațiunea se distinge printr-o cursivitate firească, fiind plină de vervă, căci nemaipomenitul spirit de observație al scriitorului se împletește armonios cu ironia fină și umorul năvalnic.” (Marcel Lucaciu, în „Caiete Silvane”, nr. 11/2018
„Ceea ce surprinde lectorul de la primul contact cu scriitura lui Daniel Moșoiu este firescul narațiunii, stilul lipsit de ornamente și decorațiuni stilistice, de frazări greoaie, care să creeze impresia de artificial. Dimpotrivă, simplitatea discursului accentuează verosimilitatea faptelor narate.” (Imelda Chința, în „Caiete Silvane”, nr. 169/2019)
„Daniel Moșoiu adună laolaltă convorbirile sale cu prozatorul, convorbiri pline de substanță, de umor, de subtilă comunicare, căci omul de radio (prozator și el, dar și poet cu timbru propriu) e un excelent „întrebător”: știe despre ce e vorba, căci lecturile sale sunt la zi, și mai știe cum să scoată la suprafață, cu eleganță și diplomație, lucruri pe care alții n-au știut să le stârnească până la a se traduce în cuvinte.” (Irina Petraș, în „Viața românească”, nr. 6/2019)
„Daniel Moșoiu este insistent, știe ce să-l întrebe pe interlocutor și, mai ales, conduce interviul către o țintă, într-o permanentă pendulare între mărturisirea omului și auto-exegeza scriitorului. (...) Ceea ce spune el despre literatură, în general, și despre proza sa, în particular, este de interes pentru oricine se ocupă de poetica și de modelele generației optzeci. După cum și confesiunile care țin de viața privată a scriitorului deschid o fereastră către „curtea din spate” a actului de creație sau către viața literară.” (Răzvan Voncu, în „România literară”, nr. 23/2019)
Volume: Poeme din mers, Editura Timpul, 1999 (Premiul naţional de poezie Aurel Dumitraşcu, ediţia a VI-a, Premiul pentru debut “Mongolu” al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor); Țigări umede, proză scurtă, Editura Limes, Florești, 2018; Acordul fin. Convorbiri cu Alexandru Vlad, Editura Școala Ardeleană, 2019.
Prezent cu poezie în antologiile Cuvinte. Almanah literar, 2006, Literatură tânără, 2007, Clujul din poveşti, 2011, Promenada scriitorilor, 2012, Viața literară la Cluj, 2013, Lumina din cuvinte, 2015 - toate realizate de Irina Petraș și editate de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor - şi cu proză în Farse, lacrimi şi o găleată de sânge (coordonator Mircea Petean), 2008, Antologia prozei scurte transilvane actuale, vol. 3 (coordonator Ovidiu Pecican), 2011, ambele apărute la Editura Limes.
(danmosoiu@yahoo.com)
* * *
„Poezia sa este un jurnal de bord al lui Diogene plictisit de înţelepciune, sătul de marile teme. Materia primă a poemelor sale este hăţişul întîmplărilor mărunte, poemul existenţei comune. Naraţiunile lui Daniel Moşoiu curg firesc, fără încrîncenări, opinteli ori artificii, iar cînd se întrerup, se întrerup brusc, lăsînd (după tehnica prozei scurte) segmentul biografic să eşueze în absurd, în lipsă de sens. După cum discreta ironie a poemelor sfîrşeşte prin a stîrni cititorului înnegurări melancolice. Naraţiunile lui Daniel Moşoiu, descriptor al unei triste mecanici, eşuează glorios în Poezie.” (Ion Mureşan în Tribuna, nr. 10, 1991)
„...tînărul debutant excelează prin dezinvoltura fermecătoare a unui discurs de o ingenuitate foarte bine simulată. Concret, autorul evocă „scene” şi personaje din boema literară clujeană şi din mediul universitar, dar din perspectiva unui goliard hîtru, naiv-nonconformist. Naturaleţea inventată a limbajului, „flecăreala” scînteietoare, toucheurile, de un caligrafism expresiv, decupînd diverse siluete umane, lirisme camuflate în candoare, naturalisme debitate cu aerul inocenţei totale: iată în ce constă, sumar, specificul acestui univers spumos şi consistent prin chiar ironic-încîntătoarea sa superficialitate.” (Petru Poantă, în Dicţionar de poeţi. Clujul contemporan, 1998)
„Mersul poemelor sale – sprințar, alunecos, ambiguu, de o simplitate înșelătoare a enunțurilor, poticninduse în ecuația implacabilă a vieții/morții e de găsit și în proza sa, deloc străină de forfota cuvintelor lucrând sub comandă dublă, superbia și inutilitatea înaintând umăr la umăr.” (Irina Petraș, în „România literară”, nr. 47/2018)
„Poezia lui Daniel Moșoiu este unanim lăudată pentru simplitatea aparentă și inocența jucată sub care se ascunde un stilist exersat. Proza sa este foarte aproape de această senzație, dar, constructiv, e dusă mai departe.(...) O prea pritocită știință a scriiturii, dublată pesemne de o intuiție nativă a povestașului înnăscut, a celui capabil să spună orice fel de istorie, oricît de insipidă ar putea fi, fără a pierde o singură clipă atenția asistenței. (...) Volumul este unul rafinat, o demonstrație de construcție și talent narativ.” (Victor Cubleșan, în „Steaua”, nr. 11-12/2018)
„Povestirile din Țigări umede stau sub semnul autenticității, dar surprind și ceea ce s-ar putea numi absurdul nostru cel de toate zilele. Un absurd fără tușe groase, care nu derealizează existentul și are, adesea, elemente comice. (...) Daniel Moșoiu reușește, din câteva întorsături de condei, să creeze portrete memorabile.” (Gabriela Gheorghișor, în „Ramuri”, nr. 1/2019)
„Daniel Moșoiu se înscrie în tradiția realismului de sorginte cehoviană, pe care-l adaptează la mohorâta și comic-absurda realitate românească de dinainte și de imediat după ’89, fără să cadă în excesele dezgustătoare ale „mizerabilismului” la modă. Sub aspect formal, nu inovează nimic, preferă căile sigure, și totuși prozele au note distincte, personale.” (Alexandru Budac, în „Orizont”, nr. 6/2019)
„Marea calitate a scrisului lui Daniel Moșoiu stă în măsura cu care autorul își calibrează narațiunile. (...) Daniel Moșoiu este un maestru al descrierii universului interior al personajelor sale. Gândurile cele mai intime, dialogurile interioare sunt admirabil realizate de autor (...) Multe se pot spune despre Daniel Moșoiu, dar nu că nu ar avea sensibilitate pentru sublimul dureros al condiției umane.” (Tudorel Urian, în „Acolada”, nr 7/2019)
„Narațiunea se distinge printr-o cursivitate firească, fiind plină de vervă, căci nemaipomenitul spirit de observație al scriitorului se împletește armonios cu ironia fină și umorul năvalnic.” (Marcel Lucaciu, în „Caiete Silvane”, nr. 11/2018
„Ceea ce surprinde lectorul de la primul contact cu scriitura lui Daniel Moșoiu este firescul narațiunii, stilul lipsit de ornamente și decorațiuni stilistice, de frazări greoaie, care să creeze impresia de artificial. Dimpotrivă, simplitatea discursului accentuează verosimilitatea faptelor narate.” (Imelda Chința, în „Caiete Silvane”, nr. 169/2019)
„Daniel Moșoiu adună laolaltă convorbirile sale cu prozatorul, convorbiri pline de substanță, de umor, de subtilă comunicare, căci omul de radio (prozator și el, dar și poet cu timbru propriu) e un excelent „întrebător”: știe despre ce e vorba, căci lecturile sale sunt la zi, și mai știe cum să scoată la suprafață, cu eleganță și diplomație, lucruri pe care alții n-au știut să le stârnească până la a se traduce în cuvinte.” (Irina Petraș, în „Viața românească”, nr. 6/2019)
„Daniel Moșoiu este insistent, știe ce să-l întrebe pe interlocutor și, mai ales, conduce interviul către o țintă, într-o permanentă pendulare între mărturisirea omului și auto-exegeza scriitorului. (...) Ceea ce spune el despre literatură, în general, și despre proza sa, în particular, este de interes pentru oricine se ocupă de poetica și de modelele generației optzeci. După cum și confesiunile care țin de viața privată a scriitorului deschid o fereastră către „curtea din spate” a actului de creație sau către viața literară.” (Răzvan Voncu, în „România literară”, nr. 23/2019)