(n. 3 mai 1961, Şanţ/Bistrţa-Năsăud). Poet, prozator. Şcoala Militară de Ofiţeir Activi „Nicolae Bălcescu” Sibiu (1983) şi Facultatea de geografie a UBB Cluj (2001). Debut absolut în Inimi sub drapel, Alba-Iulia, 1980.
Volume: Livada cu poeme, versuri, 1997; Aripi de întuneric, versuri, 1999; Gândurile trupuri, versuri, 2000; Cetatea cu nebuni, proză scurtă, 2000; Capătul lumii, roman, 2004; Memorialul cetăţii, roman, 2010.
Coordonator al lucrării jurnalistice Orizont militar - Secvenţe din cotidian
Prezent în volume colective şi antologii.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
* * *
Cetatea cu nebuni: „După trei plachete de poezie, o carte de proze surprinzătoare, argumentând o neîndoielnică vocaţie. […] Prozele sale sunt compuse cu o artă matură a dozării – minuţioasă, dar neştirbind nicidecum firescul frazei. Observaţia realistă se împleteşte cu fina disecţie psihologică, magia verbului dibuieşte liber în mulţimea interpretărilor posibile, ambiguitatea e exploatată ca trăsătură fundamentală a lumii vorbite, umorul subtil îşi alătură ironia discretă, autoironia e mereu conţinută, iar morala cu iz ardelenesc se înfiripă de la sine, printre rânduri. […] Miniparabole cu final neaşteptat şi incitant, prozele lui Grapini pot fi citite în mai multe registre, cuceritoare fiind mai ales sintaxa.” (Irina Petraş, în Apostrof nr. 11-12/2000)
„Dacă autorul va şti să treacă de tentaţia speculării paradoxurilor şi va stărui mai mult la umplerea cu carne epică a surprinzătoarei puteri de imaginare cu care este dotat, ne putem aştepta la apariţia unui prozator de mare calibru în literatura contemporană.” (Nicolae Boghian, în Viaţa armatei nr.10/ 2000)
Capătul lumii: „O plasticitate vag-agresivă, masivă, ardelenească se însoţeşte cu o plăcere/ştiinţă remarcabilă de a transcrie limbaje şi de a înscena dezlănţuit dialoguri ori monologuri chintesenţiind însăşi comunicarea umană. […] Fiind vorba de un raport post factum, se promit întâmplări grozave, ciudăţenii, se întreţine extrem de abil suspansul. Relaţia cu cititorul e savuroasă şi plină de surprize textuale. Dacă misterul nu poate fi dezlegat, el poate fi, în schimb, adâncit. Fiecare pas, fiecare gest, fiecare cuvânt este sau poate fi un semn. Ca în orice povestire adevărată, ceremonialul e minuţios, privirea are funcţii privilegiate, iar Textul rezultat (fluent, armonic, ambiguu) are puterea de a impune tocmai realitatea descrisă.” (Irina Petraş, în Contemporanul. Ideea europeană nr.1/2005)
„Leon-Iosif Grapini a scris un roman cu cheie, a cărui descifrare va fi un test sau pariu că, vorba reclamei, cititorii noştri sunt mai inteligenţi decât ai lor.” (Nicolae Boghian, în Lumea militară nr. 1/2005)
Memorialul Cetăţii: „Memorialul Cetăţii e, într-un fel, continuarea şi rotunjirea Capătului lumii. […] Construită, iarăşi, pe mai multe planuri spaţio-temporale intersectate uneori pe nesimţite, ca într-o lume cu mai multele dimensiuni regăsite, cartea e şi o vastă panoramă etnografică, o detaliere a arhetipurilor. […] Povestitor abil, Grapini joacă sforile amestecând realităţi şi ficţiuni după regula nescrisă a istoriei omeneşti: Totul nu-l veţi afla niciodată, semne de întrebare vor mai rămîne şi în mintea domniei voastre, şi în carte. Cu acest al doilea volum dintr-o, bănuiesc, trilogie, Grapini reconfirmă vocaţia de prozator, iar cititorul poate aştepta cu încredere rotunjirea cărţii despre un loc, o lume şi o atmosferă cărora li se asigură, astfel, realitatea şi dreptul la durată.”(Irina Petraş, în Apostrof nr. 10/2010)
„Leon-Iosif Grapini cultivă o epică evocatoare, într-o molcomă descriere de tablouri oarecum exotice şi de indivizi mitologizaţi, de situaţii cruciale şi de stări emoţionale trăite într-o istorie fabuloasă prin tocmai dilatarea detaliului realist al vieţuirii unei colectivităţi pe cât de autentică, pe atât de misterioasă în păstrarea datinilor strămoşeşti. Memorialul Cetăţii este un roman iniţiatic; un roman scris într-o caligrafie galantă şi uşor melancolizată;un roman cu frumuseţi naratoriale ce ţin de un anume rafinament al descripţiilor factologiilor metaforizate; un roman emblematic în creaţia acestui prozator, capabil însă, cum ne-a obişnuit deja, de surprize în viitor.”(Constantin Cubleşan, în Tribuna nr.198/2010)