(n. 23 iunie 1977, în Brad, Hunedoara) Eseistă, prozatoare, traducătoare. Absolventă a Facultăţii de Filosofie (2001) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, unde a urmat şi un program de Studii Aprofundate de Filosofia Umanului (2002). Doctor în Filosofie al aceleiaşi Universităţi cu o teză despre Mircea Eliade şi extrema dreaptă românească (2006).
Fondator (2008) şi Redactor şef (până în 2019) al International Journal on Humanistic Ideology, Cluj University Press.
Cercetător ştiinţific II în cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Bariţiu”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Colectivul de Filosofie.
Co-fondator (2011) şi Vice-Preşedinte (2011-2014) al Centrului Cultural „Rabindranath Tagore”, România; co-organizator al Namaste India Festival: www.namasteindia.ro.
Fondator(2014) şi Director al Cluj Center for Indian Studies de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca: http://indian.centre.ubbcluj.ro/. Fondator (2017) și Redactor șef al Romanian Journal of Indian Studies: https://www.ceeol.com/search/journal-detail?id=1944
Abilitareîn Istorie(2016), cu teza O istorie intelectuală alternativă a Mitului Mircea Eliade (cf. Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 5367/29.09.2016). Membră a Şcolii Doctorale de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
VOLUME DE AUTOR:
2020, Biblioteca personală. Lecturi de istorie și filosofia culturii,Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 145 p., E-Book, ISBN: 978-606-37-0780-3. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/2619.pdf
2016,Orient şi Occident. Topografii ale simbolului la Mircea Eliade, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 196 p., ISBN: 978-973-595-951-7 [E-book, 2016,ISBN: 978-606-37-0007-1]. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1958.pdf
2012, Între filosofie și medicină. Folclorul medical în viziunea lui Mircea Eliade şi Valeriu Bologa, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 148 p., ISBN: 978-973-595-406-2 [E-book, 2014, ISBN: 978-973-595-677-6]. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1224.pdf
2009, India. Însemnări, eseuri, jurnal,Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 188 p., ISBN: 978-973-133-598-8 (Premiul Sergiu Al-George al Romanian-Indian Cultural Association, 2009; ediția a II-a, 2010). https://www.casacartii.ro/editura/carte/india/
2007, Mircea Eliade. Anii tulburi. 1932-1938 [teza de doctorat], Prefață de Liviu Antonesei, București, Ideea Europeană / EuroPress Group, 220 p., ISBN: 978-973-1727-17-2 (nominalizată la Premiile naționale ale USR, categoria Debut, 2007) [E-book, 2010, ISBN: 978-973-1727-82-0]. https://www.ideeaeuropeana.ro/carti/jurnale-memorii-corespondenta/mircea-eliade-anii-tulburi-1932-1938/
Volume co-editate, publicate în România şi în străinătate:
2023, Between Two Worlds: Romania and India. Essays on Expanding Borders through Culture, Volume edited by Mihaela Gligor and Lipi Ghosh, Cluj-Napoca: Cluj University Press, 2023, 183 p., ISBN: 978-606-37-1734-5 (print); ISBN: 978-606-37-1745-1 (E-Book). http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/3520.pdf
2023, Tagore beyond Borders: Essays on His Influence and Cultural Legacy, Volume edited by Mihaela Gligor and Elisabetta Marino, London, New York, New Delhi: Routledge, 2023, 150 p., ISBN: 978-1-032-11208-4 (hbk), ISBN: 978-1-032-13334-8 (pbk), ISBN: 978-1-003-22874-5 (ebk). DOI: 10.4324/9781003228745.
https://www.routledge.com/Tagore-beyond-Borders-Essays-on-His-Influence-and-Cultural-Legacy/Gligor-Marino/p/book/9781032133348
2022, Fiice ale Indiei. Eseuri despre femei remarcabile și rolul lor în societatea indiană, Volum îngrijit de Mihaela Gligor, Prefață de Andreea Voina, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2022, 232 p., ISBN: 978-606-17-1942-6.
https://www.casacartii.ro/editura/carte/fiice-ale-indiei-eseuri-despre-femei-remarcabile-si-rolul-lor-in-societatea-indiana/
2021, Tradiție și modernizare în filosofia românească în secolul XX, Editor: Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2021, 141 p., E-book, ISBN: 978-606-37-1223-4. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/3001.pdf
2021, Omagiu lui Rabindranath Tagore,Ediție îngrijită de Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2021, 134 p., ISBN: 978-606-17-1814-6.
https://www.casacartii.ro/editura/carte/omagiu-lui-rabindranath-tagore/
2021, Memories of Terror. Essays on Recent Histories, Volumeedited by Mihaela Gligor, Frankfurt, CEEOL Press, 2021, 266 p., ISBN:978-3-946993-88-9 (print); ISBN:978-3-946993-87-2 (ebook). https://www.ceeolpress.com/book/14#gsc.tab=0
2020, The Time is Now. Essays on the Philosophy of Becoming, Volumeedited by Mihaela Gligor, Bucharest, Zeta Books, 2020, 212 p., ISBN: 978-606-697-130-0 (print); ISBN: 978-606-697-131-7 (ebook). https://zetabooks.com/all-titles/the-time-is-now-essays-on-the-philosophy-of-becoming/
2020, Corespondența Enric Furtună - Henry Marcus.Transcriere, editare, note şi introducere de Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2020, 272 p., E-Book,ISBN: 978-606-37-0769-8.http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/2609.pdf
2019, Maitreyi Devi. Povestea adevărată, Ediţie îngrijită de Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2019, 170 p., ISBN: 978-606-17-1420-9. https://www.casacartii.ro/editura/carte/maitreyi-devi-povestea-adevarata/
2018, Note în procesul de epurare a filosofului Iosif Brucăr. Transcriere și Notă introductivă de Mihaela Gligor, Presa Universitară Clujeană, 2018, 258 p., E-Book, ISBN: 978-606-37-0460-4. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/2299.pdf
2015, From Influence and Confluence to Difference and Indifference. Studies on History of Religions,Volume edited by MihaelaGligor, Cluj-Napoca, Cluj University Press, 254 p., ISBN: 978-973-595-892-3 [E-book, 2015, ISBN: 978-973-595-887-9].
http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1850.pdf
2013, Intelectuali evrei şi presa exilului românesc, Editori: MihaelaGligor și Miriam Caloianu, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 472 p., ISBN: 978-973-595-617-2 [E-book, 2014, ISBN: 8-973-595-738-4]. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1672.pdf
2013, Postlegomena la Felix Culpa. Mircea Eliade, evreii şi antisemitismul, vol. 2, ediție de Mihaela Gligor și Liviu Bordaș, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 568 p., ISBN: 978-973-595-489-5; 978-973-595-550-2.
2012, Postlegomena la Felix Culpa. Mircea Eliade, evreii şi antisemitismul, vol. 1, ediție de Mihaela Gligor și Liviu Bordaș, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 412 p., ISBN: 978-973-595-489-5. http://www.editura.ubbcluj.ro/www/ro/book2.php?id=1208
2012, Theodor Lavi în corespondență. Editori: Mihaela Gligor și Miriam Caloianu, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 500 p., ISBN: 978-973-595-477-2 [E-book, 2014, ISBN: 978-973-595-737-7]. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1673.pdf
2012, Mircea Eliade between History of Religions and the Fall into History. Volume edited by Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Cluj University Press, 204 p., ISBN: 978-973-595-467-3 [E-book, 2014, ISBN: 978-973-595-676-9]. http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1232.pdf
2011, Patterns in Philosophy and Sociology of Religions. Volume edited by Mihaela Gligor and Sherry Sabbarwal, Rawat Publications, Jaipur, India, 236 p., ISBN: 81-316-0388-1.
https://www.rawatbooks.com/philosophy/patterns-in-philosophy-and-sociology-of-religions
2008, Professor Mircea Eliade. Reminiscences. Volume edited by Mihaela Gligor and Mac Linscott Ricketts, Calcutta, India, Codex Publishing House, 277 p., ISBN: 978-81-906429-0-3. http://professormirceaeliade.blogspot.com/
2007, Întâlniri cu Mircea Eliade. Volum coordonat de Mihaela Gligor și Mac Linscott Ricketts, București, Editura Humanitas, 262 p., ISBN: 978-973-50-1633-3.
https://humanitas.ro/humanitas/carte/intalniri-cu-mircea-eliade
2005, Întâlniri cu / Encounters with Mircea Eliade. Volume edited by Mihaela Gligor and Mac Linscott Ricketts, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 255 p., ISBN: 973-686-682-3. https://www.casacartii.ro/editura/carte/intalniri-cu-mircea-eliade/ .
Traduceri:
1. Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, 1907-1945, 2 volume, 1600 p., traducere de Virginia Stănescu, Mihaela Gligor, Irina Petraş, Olimpia Iacob, Horia Ion Groza; Bucureşti, Criterion Publishing, 2004 (Capitolele: 2, 5, 15, 16, 18, 22, 23, 24, 30).
2.Amartya Sen, India. Scrieri despre cultura, istoria și identitatea indiană, Introducere, traducere și Index de Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2010, 457 p., ISBN: 978-973-133-797-5.
3.Mircea Eliade – Henry Pernet, Corespondenţă. 1961-1986. Dragul meu prieten, Prefaţă de Mac Linscott Ricketts, Introducere de Henry Pernet, traducere de Mihaela Gligor şi Călin Cristian Pop, ediţie îngrijită, indice şi postfaţă de Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011, 336 p., ISBN: 978-973-133-911-5.
4. Mac Linscott Ricketts – Maitreyi Devi, Corespondenţă. 1976-1988, Prefață de Mihaela Gligor, Introducere de Mac Linscott Ricketts, Traducere de Mihaela Gligor și Maria-Daniela Pomohaci. Ediție îngrijită de Mihaela Gligor, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2012, ISBN: 978-606-17-0234-3.
CONTACT: E-mail: mihaelagligor@gmail.com sau mihaela.gligor@ubbcluj.ro
