Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Sorin CRIŞAN

Data nașterii : 1966-01-24


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Sorin CRIŞAN













(n. 24 ianuarie 1966, Cluj). Critic şi teoreticina literar. Liceul de chimie industrială „Terapia” Cluj-Napoca Profilul: chimie industrială (1984). Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Litere. Specializarea: Teatrologie (1998). Masterat in arta teatrului si spectacologie (1999). Doctorand în istorie medie Academia Română – Institutul de Istorie „George Bariţ”. Tema de cercetare: Carte şi tipar în secolele XV-XVI. Fizionomie, artă şi tehnică tipografică în secolele XV-XVI. Coord.: prof. univ. Dr. Nicolae Edroiu – membru corespondent al Academiei Române.

Doctorat cu teza Circul lumii la D.R. Popescu, conducător de doctorat: Prof. univ. dr. Ileana Berlogea; data susţinerii tezei: 28 sept. 2001.  
Prof. univ. dr. (Catedra de Teoria Teatrului) şi prorector la Universitatea de Arte Târgu Mureş.
  

Membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.
Membru al USR.


Volume: Circul lumii la D.R. Popescu(Studiu critic), 2002; Jocul nebunilor (Studiu critic), cu o prefaţă de Laura Pavel, 2003 (Premiul Naţional 2003 oferit de Ministerul Culturii şi Cultelor); Teatru, viaţă şi vis. Doctrine regizorale (Studii), 2004; Teatrul de la rit la psihodramă, 2007; Teatru şi cunoaştere, 2008; Sublimul trădării. Pentru o estetică a creaţiei teatrale, 2011.

Prezent cu studii în Alina Mazilu, Medana Weident, Irina Wolf (Hg.), Das rumänische Theater nach 1989. Seine Beziehungen zum deutschsprachigen Raum, Berlin, Frank & Timme GmbH Verlag, 2011; În reluare, manipularea, Târgu-Mureş, 2010; Pestrea-Suciu, Steluţa; Tatuşescu, Monica (coord.), Bogdanii - o familie de cărturari, Braşov, 1994;

Studii, cronici literare şi teatrale, eseuri şi proză în revistele: „Tribuna”, „Steaua”, „Teatrul Azi”, „Contrafort”, „Symbolon”, „Vatra”, „Minerva”, „Teatrul Naţional”, „Apostrof”, „Sargetia”, „Biblioteca şi Cercetarea”, „Thalia”, „Rampa”, „Jurnal teatral”, „Domino”, „Napoca Universitară”, „Caiete silvane”, „Mâine”, „Mesagerul transilvan”, Suplimentul literar-artistic „Tineretul liber”, „Libraria”, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Studia Dramatica” etc.


 * * *
 
 „[Teatru şi cunoaştere] mi se pare a fi cea mai limpede, cea mai accesibilă lucrare purtând semnătura Sorin Crişan. Meritul lui Sorin Crişan e de a fi citit mai tot ceea ce s-a scris despre tema în discuţie [...], de a se fi făcut fişe serioase, de a fi procedat la reflecţie şi de a încerca acum să pună ordine în concepte. [...] autorul aduce explicaţii suplimentare, absolut utile, despre teatralitate şi efect teatral, despre metafora teatrală şi despre acţiune, spaţiu şi timp ori despre joc teatral, reevaluează rolul şi funcţiile corpului ca temelie a fiinţei [...]” (Mircea Morariu, în „Teatrul azi”, nr. 1-2, 2009)

„Unul dintre cele mai importante capitole ale cărţii [Teatru şi cunoaştere] considerăm că este Despre interpretare, în care este urmărită poetica teatrului, relaţia dintre teatru şi interpretare. Ultima parte este dedicată urmăririi evoluţiei termenilor de «manierism» şi «deconstructivism» şi problematicii lor în domeniul teatral.” (Adina Mocanu, în „Mozaicul”, nr. 12, 2008)

„Cartea lui Sorin Crişan [Teatrul de la rit la psihodramă] are marele merit de a fi, în acelaşi timp, o sursă preţioasă pentru cercetarea teatrală, mulţumită bogatei şi variatei sale bibliografii (care ar merita un studiu aparte), dar şi un spaţiu de întâlnire cu tine însuţi prin celălalt. Remarcabilele calităţi de literat ale autorului sunt dublate de cele ale omului de teatru şi, nu în ultimul rând, de cele ale dascălului. În peisajul mafiotizat al intelectualităţii româneşti, lucrarea lui Sorin Crişan pare a fi o reîntoarcere la funcţiile vitale ale logosului.” (Miklós Bács, în „Studia Dramatica”, nr. 1, 2008)

„Dacă analizăm cartea din perspectiva nevoilor profunde ale fiinţei care scrie, apare evident că ea reprezintă rodul gândirii cuiva preocupat de intersectarea sistemului sau, mai corect spus, a sistemelor teatrale cu câmpuri epistemologice mult mai ample, de conjugarea fenomenului artistic cu unul de factură gnoseologică de o mai amplă deschidere. Teatrul de la rit la psihodramă înseamnă rezultatul concret al investigaţiilor unui cercetător care înţelege mersul la teatru nu doar având rostul procurării a două-trei ore de bucurie, de plăcere, de experienţă estetică, oricât de înalt ar fi nivelul axiologic la care s-ar situa toate aceste «beneficii». Ci care, fără a se limita la scientism ori raţionalism, e animat de dorinţa de a descoperi ceea ce se cheamă filosofia teatrului.” (Mircea Morariu, în „Teatrul azi”, nr. 11-12, 2008)

Filozofia teatrului pe care o dezvoltă Sorin Crişan într-o introducere „pour les connaisseurs” (Teatrul ca paradox), dificilă, dar nu confuză, este compensată de comentariile asupra doctrinelor regizorale ale secolului trecut. Scrie, strâns, despre Adolphe Appia [...], despre marii deschizători de drumuri pentru spectacolul de teatru care au fost Gordon Craig, Meyerhold, Stanislavski, Bertolt Brecht, Antonin Artaud, Jerzy Grotowski şi Peter Brook ca şi cum ar fi asistat la spectacolele lor. [...] Cartea lui Sorin Crişan [Teatru, viaţă şi vis] este a unui filozof al teatrului cum sunt puţini la noi. Înarmat cu acest arsenal teoretic, el trebuie să se întoarcă în arena sălilor de spectacol pentru a confrunta teoria cu practica. Dar, la acest nivel, întoarcerea ni se pare imposibilă.” (Mircea Ghiţulescu, în „Convorbiri literare”, nr. 5, 2005)

„Pentru exeget, analiza fenomenului spectacologic în diacronia sa e imposibil de făcut în absenţa interdisciplinarităţii, iar cartea Teatru, viaţă şi vis înseamnă concretizarea unei atari concepţii ce probează felul de a gândi şi scrie într-o formulă ce nu-i îngăduie cititorului comoditatea intelectuală. [...] Concepută de un filozof al teatrului, Teatru, viaţă şi vis  e o carte complexă, scrisă cu o seriozitate care, la rându-i, reclamă seriozitate din partea cititorului. Acesta nu îşi poate permite luxul de a o citi neglijent, în tren ori autobuz. Lectura solicită concentrare, reflecţie, adnotări, reveniri.” (Mircea Moraroi, în „Familia”, nr. 7-8, 2005)

„[...] autorul ne apare din postura unui cărturar modern care ştie cum, când şi mai ales în ce fel să-şi convingă partenerul de justeţea şi rigurozitatea judecăţilor exprimate. Volumul mărturiseşte frumuseţea «inversă» a lumii, o frumuseţe ce poate fi ratată din perspectiva obişnuitului dar care se autodivulgă în contextul unei reorientări semiotice. [...] Jocul nebunilor e o carte definitorie pentru categoriile filozofico-estetice marginale, acolo unde nebunul îşi proclamă suveranitatea.” (Marius Manta, în „Ateneu”, nr. 6, 2005)

[Jocul nebunilor] „Forţă simbolică, putere taumaturgică şi de metamorfozare. Acte teatrale autentice. Sacralitate. Personaje arhetipale şi modele culturale. Un labirint cu fire întinse de teatrologie, estetică, semiotică şi antropologie culturală, la capătul căruia încep să se ivească autodescoperirile cele mai secrete. O călătorie iniţiatică, în fapt deghizată cu o ironie socratică de cea mai fină calitate, într-o serie de studii teoretice despre ... spectacol şi spectacole.” (Irina Ionescu, în „Teatrul azi”, nr. 3, 2004)

„Arheologia sa teatrală este construită într-un sistem referenţial dublu. Jocul nebunilor e o analiză operată atât pe verticală, prezentând lucrurile în diacronia lor, cât şi pe orizontală, prin flashuri aruncate înspre diverse zone geografice, individualizate din punct de vedere cultural şi ofertante din perspectivă tematică. Să nu omitem nici faptul că Jocul nebunilor e o abordare interdisciplinară, modernă, trimiterile pe care le face teoreticianul atingând şi domenii conexe celui teatral, precum pictura ori teologia. Afirmaţiile şi unghiurile din care sunt lansate dovedesc erudiţia şi seriozitatea autorului.” (Oltiţa Cîntec, în „Cronica”, nr. 3, 2004)

Circul lumii la D.R. Popescu, venind în urma unei cercetări ample şi sistematice (sistemice), onestă şi ştiinţifică în acelaşi timp, având parcă la bază un model (supra)ordonator – acela al atitudinii docte –, constituie şi o lucrare de estetică literară ce pune în evidenţă dezacordul fiinţei umane în raport cu trăirea sa, descoperirea «măştilor» (masca putând re-prezenta orice categorie estetică), a feţelor din realitatea de dincolo de realitate, «circul lumii»” (Teodor Sărăcuţ-Comănescu, în „Caiete silvane”, nr. 1-2, 2003)

[în Circul lumii la D.R. Popescu] „Sorin Crişan e primul comentator care pune un «punct pe i» în ceea ce priveşte psihologia incertă a personajelor – care nu pot alcătui caractere –, ele devenind actanţi într-un mecanism al disimulării. Dar, nu al disimulării particulare, care caută să ascundă o vină bine conştientizată – căci asta ar face din ele psihologii certificate –, ci al disimulării involuntare, în cadrul căreia misterul, niciodată eludat, îmbracă deghizamente.” (Jeana Morărescu, în „Caiete critice”, nr. 3-5, 2003.
 

si_crisan@yahoo.com

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară