Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Dumitru CERNA

Data nașterii : 1955-05-11


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Dumitru CERNA













(pseudonimul lui Dumitru Bobină; n. 11 mai 1955, Cerna / Tulcea) Poet, publicist. Studii filologice şi juridice la Cluj-Napoca. Licenţiat în ştiinţe juridice. Masterat în ştiinţe administrative. Doctor în filologie, 2008.
Debut absolut cu poezie în Tribuna, 1987.
Volume: Cireşe amare, versuri, 1993; Poeme translucide, versuri, 1996;Sceptic de rezervă, versuri, 1997;Pasărea Ibis şi Agresorul, versuri, 1998;Poeme dobrogene, versuri, ediţie bilingvă, versiune franceză de Rodica Lucia Crişan, 1999; 2000; 2006; Trist. Poeme bonsai, 2000;Între două pustiuri, versuri, antologie, 2001; Dumicatul de pelin, ediţie bilingvă, versiune franceză de Constantin Frosin, 2003; Magdala, versuri, 2005; Fiul. Poeme lutnice, 2006; Poeţii, eseuri, 2008; Panait Cerna, scepticul luminos, teorie, istorie şi critică literară, 2009, ed. a II-a, 2010; Poeţii 2, eseuri, 2010; Peştera din pom. Poeme caju (2012); Clujul administrativ 1992-2012. Dicţionar de persoane (2012); Dar dacă vine, versuri, 2013; Simţul care va veni. Poeme aţipite (2014); Răscolitorul. Poeme paiduşcă (2015); Însoţirea. Micropoeme adâncate (2016); Despre iubire şi moarte. Microeseuri (2016); Presimţirea Transilvaniei. Din mărturiile unui fiu adoptiv, 2017; Din insemnarile lui Simon Cireneul. Via Dolorosa. Publicistica 1975-1996 (2017);
Din insemnarile lui Simon Cireneul. A treisprezecea oprire. Publicistica 1997-2006 (2017); Din insemnarile lui Simon Cireneul. Surasul Golgotei. Publicistica 2007-2016 (2017); Portretul şi alte povestiri (2017)..


Prezent în: Caietul cu poeţi, vol. I, 1996, Poeţi clujeni contemporani, vol. II, 1997; Petru Poantă,Dicţionar de poeţi. Clujul contemporan, 1998, 1999; Vise într-o linişte sumeriană, 1999; Poezia pădurii, vol. V, antologie de Radu Cârneci, 1999;Un pahar cu lumină. Poeţi contemporani clujeni, ediţie bilingvă, româno-maghiară, alcătuită de Molnos Lajos, 2005; Clujeni ai secolului XX. Dicţionar esenţial, 2000; Personalia. Dicţionar biobibliografic, 2000; Insula albă, 2003.
 
Poeme traduse în franceză, engleză, maghiară, italiană, macedoneană, coreeană şi în graiul aromân.

Premiul Salonului Naţional de Carte şi Publicaţie Culturală, Cluj-Napoca: 1993, 1996, 1998.
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj: 1996, 1998, 2000, 2003.
Premiul pentru Poezie la Salonul Internaţional de Carte, ediţia a VIII-a Oradea: 2000.
Premiul pentru poezie, la Festivalul Internaţional de Poezie Lucian Blaga, Cluj-Napoca, 2002.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

* * *
 
Petru POANTĂ: Portretele, în ansamblul lor, sunt nişte elogii dincolo de dimensiunea axiologică a fiecărui autor. Căci pentru Dumitru Cerna, poetul este o valoare prin însăşi existenţa sa. În fond, prin aceşti poeţi el elogiază poezia, despre care continuă să creadă că reprezintă un miracol. De altminteri, prin tot ceea ce scrie, prin poezia sa în primul rând, scriitorul se află într-un orizont de descendenţă romantică al creaţiei. Poeţii vrea să fie, de aceea, cartea unor fiinţe alese, a protagoniştilor „sacri” ai comunităţii. Prin urmare, în intenţia autorului este vorba mai degrabă despre o carte de celebrare decât despre o antologie sau un dicţionar oarecare. Asemenea cuvinte pot părea pompoase într-o vreme a demitizărilor de tot felul, numai că sensibilitatea encomiastică, admirativă, n-a dispărut definitiv din câmpul literar. Şi nici nu poate face rău, atunci când e decentă, ca în cazul lui Dumitru Cerna.
Ovidiu PECICAN: Dumitru Cerna izbuteşte în lucrarea sa nu doar să elucideze chestiuni importante legate de Panait Cerna, dar şi să stârnească apetitul pentru noi interogaţii, ceea ce, la urma urmei, nu este nimic altceva decât rostul unei lucrări de calibru.
Petru POANTĂ: Lucrarea are astfel un dinamism tensionat, o desfăşurare orchestrală în ţesătura ei de „voci” multiple: a comentatorului, a citatului critic, a documentului martor. Şi încă ceva: deşi scrisă cu intenţia afişată a reabilitării, monografia nu exagerează în valorizarea poetului. Nimic encomiastic şi emfatic. Evaluarea e lucid-afectuoasă şi echilibrată.
Marta PETREU: Lucrarea lui Dumitru Cerna despre Panait Cerna umple cu siguranţă un gol în istoria literară şi se cuvine salutată ca atare. O cercetare îndelungată şi pasionată l-a dus pe autor la câteva descoperiri de istorie literară – de pildă, corectează data debutului lui Panait Cerna, descoperă poezii până acum necunoscute etc. – care vor intra cu siguranţă în circuitul istoriei literare româneşti.
Mircea BORCILĂ: Autorul realizează, aici, un foraj de profunzime asupra unui text teoretic excepţional, trecut cu vederea de majoritatea poeticienilor români actuali, inclusiv în eforturile lor de reconstrucţie a istoricului acestei discipline în cultura noastră. Capitolul domnului Dumitru Cerna se impune, în acest context, ca un aport valoros şi revelator.
Petru POANTĂ: Este o carte iradiantă sentimental, cu arhitectura fastuoasă a unui monument consacrat poeziei şi poeţilor [...] Centrul de greutate al construcţiei îl reprezintă comentariile care sunt, ca să preiau celebra sintagmă a lui Emil Cioran, „exerciţiile de admiraţie” ale lui Dumitru Cerna. Poetului i se substituie aici comentatorul de poezie punând în lucru un instrumentar de natura eseistică, a cărui flexibilitate nu se află însă niciodată în inadecvare cu subiectul comentat. De fapt, avem de-a face cu nişte portrete din cuvinte esenţializate, dar figurate cu o anume ostentaţie, în manieră fauv-istă. Mai mult: cuvintele sau sintagmele compacte par să metamorfozeze „chipul” aşa ca la Arcimboldo.
Irina PETRAŞ: Întregul ciclu e lucrat în delicate emailuri, amintind de atmosfera densă, prevestitoare, plină de arome uitate şi înfiorări fără nume din versuri pillatiene şi voiculesciene. Poezia irumpe dintr-o nevoie irepresibilă de comunicare prin metaforă. Dumitru Cerna este/se simte purtătorul de cuvânt al unei seminţii tăcute, cu acces la cuvântul rar, preţuit pentru sonorităţi încărcate de istorie, coapte sub arşiţi deşertice.
M.N. RUSU: Fiul este un lung poem antidiscursiv şi tot pe atât de ermetic. [...] Dumitru Cerna scrie o poezie nealiniată modelor, este fascinat de energia teo sofică din cuvinte, nu acceptă decât, cel puţin în Fiul, decât mişcarea, implozia din cuvânt şi cuvinte. Spre deosebire de pastelurile sale anterioare, în care staticul a învins dinamicul, culoarea a simplificat imaginea. Cu cât lirismul din Fiul e mai laconic, mai închis în cuvânt, cu atât el devine iradiant, energetic, cu sensuri imprevizibile, deci mistice şi misterioase,iar în plan mitologic acea imagine a cuvântului văzută ca un Hermes singuratic.
Dan DAMASCHIN: Alegându-şi ca alter-ego pe cea care a uns cu mir de nard preţios trupul Mîntuitorului şi I-a spălat sfintele picioare cu lacrimile sale, ca preînchipuire a înmormântării lui Iisus, autorul Magdalei edifică o ipostază lirică situată la jumătatea drumului dintre starea de păcătoşenie şi penitenţă. Discursul poetic ni se propune ca o mereu reluată, reînnoită confesiune, mărturisind, oricât de „greu e curajul spovedaniei”, despre ispită, păcat şi căinţă.
Adrian ŢION: Ultimele „pasteluri rafinate” adunate de Dumitru Cerna în placheta Dumicatul de pelin poartă pecetea inconfundabilă a unei consecvenţe structurale de poetizare şi frazare, perseverenţă creativă nedezminţită de trecerea anilor. Mai mult, fidelitatea faţă de un program ambiţios, stabilit la început de drum, se arată acum fructuos şi la nivelul problematizării tematice. [...] Din frumuseţea migălită a versului, din chibzuita aşezare a imaginilor în forma unor tropi de o senină şi caldă picturalitate ies la iveală suficiente bogăţii de limbaj pentru a da amplitudine stratului semantic al textelor.
Ion ROŞIORU:[…] Dumitru Cerna are conştiinţa dramei – mallarmeene – a poetului în faţa foii albe.
Petru POANTĂ: Prin urmare, Dobrogea, mai precis satul dobrogean al lui Dumitru Cerna, e o „provincie” lirică şi fantasmatică, deopotrivă, dar în aceeaşi măsură este şi un „citat cultural”. Ar mai fi de menţionat că realitatea ei semnalizează în primul rând lingvistic, prin nişte reminiscenţe ale unui grai arhaic, care estetizează versurile receptoare, conferindu-le o enigmatică atmosferă sepia. În fond, performanţa ultimă a acestor poezii rezidă într-un soi de „viziune” stilistică, în care prozodia, diversă, are aspectul unor ceremonialuri.
Mircea POPA: Am descoperit în acest volum un poet fundamental elegiac, ţintuit de un ethos străvechi, un panteist de factură pillatiană, obosit (şi uneori scârbit) de zgomotul civilizaţiei, din faţa căreia vrea să se retragă în satul românesc al veşniciei. D. Cerna reinterpretează biosul în raport cu cosmosul şi dă o superioară lecţie de modernitate cuvântului strămoşesc, acolo unde „rădăcinile strâng lacrimă lângă lacrimă” ca să vindece lumea şi să o însănătoşeze.
Constantin CUBLEŞAN: Cu eleganţa unui talisman filigranat, volumul de poeme – Trist. Poeme bonsai – al lui Dumitru Cerna impune de-acum cu certitudine o personalitate clară în amalgamata structură compozită a generaţiei sale nouăzeciste.
Irina PETRAŞ: Într-o lume  „abilă şi tristă”, Dumitru Cerna îşi construieşte poemele pe muchia de cuţit a lucidităţii autoamăgitoare. Expansiv şi reticent, ironic şi auto-ironic, cultivând un ceremonial subminat de conştiinţa propriului artificiu. Cumpăna, extrem de productivă, este prezentă în fiecare vers obsedat de marile teme şi năruindu-le sub povara privirii aţintite. Dar şi în întâmplările cotidiene ale unor ipostaze reciproc contaminate şi puse în abis. Destins tensionate, feţele duble şi oglindirile repetate salvează ceva din însemnătatea de odinioară şi din magia apusă a Poetului în Cetate, în vreme ce se aşează în pagină răspunsuri metodic-gospodărite la întrebările fiinţei.
Constantin CUBLEŞAN: De la un volum la altul, timbrul poetic al lui Dumitru Cerna primeşte accente mai dramatice, rezonanţa vocii devine mai plină, mai profundă. Aceasta şi datorită faptului că pentru el cuvântul exprimat, poezia, se confundă cu existenţa, nu atât a sa proprie, individuală, cât existenţa însăşi în care totul se raportează la cei doi poli ai creaţiei – Dumnezeu –, marele întemeietor al universului, care acum, pustiit, “la margine de crepuscul” stă şi „ascultă/foşnetul tăcerii” alături de Poetul, un fel de alter-ego al acestuia, investit să creeze lumi din cuvinte.
Petru POANTĂ: Poezia lui D. C. este, în cele din urmă, o glorificare a calofiliei; dar mai ales a lirismului originar, a cărui sursă directă se află în confesiunea elegiacă. De precizat că aici calofilia are o semnificaţie estetico-morală. A iubi frumosul şi a scrie frumos: iată alternativa posibilă la agresiunea universului istorial. O întreagă recuzită, îndeobşte epuizată poetic, e astfel resemantizată/resensibilizată.
Mircea POPA: Poet al intimităţii şi al reveriei calme, el atinge acel prag al sensibilităţii lirice în stare să înlăture pletora nesfârşită şi intempestivă de ample desfăşurări poetice, cu adevărate blocuri translucide de magmă poetică, superior cristalizată, oferindu-ne efectul spectacular al luminii proiectate în aceste multiple feţe poliedrice ale gândului poetic.
Petru POANTĂ: Poetul evoluează îndeobşte pe linia unui fantezism rafinat, de o migăloasă cizelare, expresiv şi transparent. Poemele cele mai concentrate amintesc întrucâtva fineţea şi subtilitatea spiritului oriental, ori de acel spirit epigramatic specific manierismului de substanţă în care efectul se focalizează pe producerea stării de perplexitate; caligrafii estetice pure, cu substrat existenţial, desigur.
Constantin ZĂRNESCU: Poet ironic, de la luminoasa toleranţă până la cruzimea spiritului, Dumitru Cerna e printre întâii transilvăneni creând metafore tulburătoare, acide, specifice postrevoluţionarei tranziţii.


meglenia@yahoo.com.
 

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară