(4 noiembrie 1936, Casimcea/Tulcea - 9 mai 2024, Turda/Cluj). Prozator, poet. Institutul de Biblioteconomie din Bucureşti; Facultatea de Litere a UBB Cluj-Napoca. Debut absolut în Tribuna, 1967, cu proză scurtă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, din februarie 2000.
A fost directorul Bibliotecii Municipale „Teodor Murăşanu” – Turda, preşedintele Comitetului Municipal de Cultură şi Artă, directorul Teatrului de Stat) Municipal Turda. A colaborat la reviste din Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa, Suceava etc. Din anul 2015: secretar de redacție al revistei Paveldaniștii

Volume: Colonia, proză scurtă, 1982; Oameni în tren, proză scurtă, 1997; Poemul fără sfârşit, versuri şi aforisme, 1998; Recursul Pandorei, articole şi eseuri, 1992; Întâmplări la Caliostra, proză scurtă, 1999; Călătorii nemaiauzite, 2000; La nunta moşilor, proză fantastică, 2001; Generatorul de fantezie, proză scurtă, 2003; Contribuţii la monografia culturală turdeană, 2004; Amintiri închipuite, roman, 2005; Bunul kamikaze, versuri şi aforisme; 2005; Cântecul gibonului, roman, 2005; Cocuţii din nisipuri, 2007; Arheologul, roman, 2006; Nălucirile Cavalerului, 2008; Antim, 2009; Să laşi cuvintele, 2010; Ajustarea destinului, 2011; Diverse, articole, recenzii (2014); Căruța luminoasă, roman (2015); Nelinștea poemelor,versuri (2017); Momente culturale, interviuri, articole, recenzii (2018); Amintiri închipuite și Arheologul, romane, reeditare într-o singură carte (2016); Mircea Ioan Casimcea în atenția criticii literare(2016).

Prezent în volumele colective: Pagini turdene, 1969; Doisprezece prozatori, 1969; Teodor Murăşanu, 1998; Amintiri despre Pavel Dan, 2003; Insula albă, 2003; Anotimpul cailor, antologie de Aurel Podaru, 2006; Voices of Contemporary Romanian Poets, 2008; Umbletul cuvintelor. Prozatori turdeni, 2009

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.




* * *
Deloc surprinzătoare, în proza sa vocaţia pentru bizar, fantasmagoric şi un anume supranatural, în paralel cu aceea pentru un, adeseori, subtil realism ironic. În totul, avem de-a face cu nişte proze de o ţesătură fină, cu un prozator decent şi viabil. (Petru Poantă)

Într-un oraş în care falnica generaţie de prozatori ai Tribunei de pe vremea lui D.R. Popescu a dispărut aproape cu desăvîrşire, cei mai mulţi dintre ei retranşaţi în publicistică, muncă editorială şi alte asemenea, cînd revista Steaua, la rîndul ei, nu mai dispune de nici un prozator de largă respiraţie, spaţiul prozei clujene e luat tot mai mult de noii veniţi. Printre aceştia Mircea Ioan Casimcea este un prozator care ,,vine tare din urmă”, cum aş spune cu o formulă mai puţin elegantă, dar acoperind din plin momentul pe care proza sa îl reprezintă. (Mircea Popa)

Ei ştiu, apoi, că Istoria este interpretare, că Adevărul se încăpăţînează să fie alunecos, că timpurile omului se pot întretăia cînd povestea e bine spusă, iar trecutul poate lumina altfel prezentul, valorîndu-l. Că există ceea ce accede la cuvînt, iar realitatea acceptă variante nenumărate /… /  Morala este una a relativităţii / relativizării, dar cartea e, totodată, şi demonstrare pe viu a forţei cuvîntului bine ticluit. (Irina Petraş)

Mircea Ioan Casimcea ne apare ca un scriitor care şi-a dobîndit de-acum plenar personalitatea. Scrie lejer, practicînd un discurs narativ fluent, antrenant şi de o oarecare rafinare a verbului, cu care îi şi place, de altfel, să se joace, cultivînd comentariul eseistic, relatarea evenimenţială bine ambalată în viziuni ce frizează în egală măsură canonul realist ca şi cel de natură fantastic, pozînd uneori într-un polemic demitizator al formulelor romantice, desuete… (Constantin Cubleşan)

La acest joc subtil cu stratificările prezentului în planuri narative adiacente, cînd doldora de autenticitate, cînd săltate în ficţiune pură, Mircea Ioan Casimcea adaugă un suflu tot mai evident eseistic, aproape documentaristic uneori, ceea ce duce la un ambalaj de tip cărturăresc al intrigii, fără să prejudicieze epicul propriu-zis. (Adrian Ţion)

În Nălucirile Cavalerului prozatorul dă jocului şi stilului ceea ce este al lor, dar în acelaşi timp scoate la bătaie idei, face afirmaţii tranşante, alcătuieşte portrete delicate ori groteşti, ca şi, „scene de gen” (cum observă C. Cubleşan), poartă la rever semnele binelui, adevărului şi fericirii noastre de toate zilele. (Marcel Mureşeanu)

Confesiunea lui Antim, ‘„reinventată” de prozator cu o forţă de pătrundere aproape magică, e o pagină de istorie vie şi, vai!, atît de actuală, iar faptele îşi urmează cursul firesc, ca într-un film derulat cînd înainte, cînd înapoi, într-o succesiune ingenioasă de cadre cinematografice. (Michaela Bocu)

Creaţiile sale reprezintă viaţa însăşi, cu umbre şi lumini, cu bucurii şi necazuri, cu împliniri şi decepţii şi, în acelaşi timp cu o nuanţată galerie tipologică. Astfel personajele au individualitate bine conturată, reprezentînd cu adevărat un caracter. (Aurel Podaru)

Reflexivă, paradoxală, confesivă, calmă, descriptivă, implicată, viguroasă şi rafinată, atinsă de lumina de la Sud, densă, coaptă, cu inserţii aforistice de o blîndă, deci semeaţă înţelepciune, poezia lui Casimcea, premonitorie, încărcată de presimţiri, te ademeneşte s-asculţi ,”cum ninge în mileniul trei”. (Dumitru Cerna)

Prozatorul are multiple disponibilităţi narative şi el se opreşte asupra celor mai diverse faţete ale condiţiei umane şi propune noi abordări acolo unde părea că s-a aşternut definitiv pacea şi consensul… E o onoare pentru literatura dobrogeană să-l recupereze pe acest fiu care s-a risipit frumos pe meleaguri transilvane. (Ion Roşioru)