François Bréda (20 februarie 1956, Deva – 16 mai 2018, Cluj-Napoca). Poet, eseist, traducător. Facultatea de Litere a Universităţii clujene. Echinoxist. Doctor în Litere.
Volume: A létezéstől a lehetőségig (De la existenţă la posibilităţi), eseuri, 1980; Tűzpróba (Proba de foc), versuri, 1983; Dante: Párbeszédek, előszó, 1984; Mentális Tárgyak Múzeuma, 1997; Antracit, eseu magic, 2002; Fiinţă şi teatru, 2003; La critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel, 2004;Declin et declic, 2004; Golania Magna, eseuri, 2005; Mysterium Mythologiae, 2005;Scrisori despre comicul existenţial. Corespondenţă transtemporală. Eseu filozofic, 2006; De amore, 2008; Oglinda ochiului, 2010; Cercetare în Cer. Eseu filozofic. 2017; Copiile Copilului (în colab. cu Valentin Trifescu), Dialoguri. Eseu filozofic. 2017 etc. A tradus din Gabriel Marcel, Jean Cocteau, Jehan Calvus, Gabriel Chifu etc. În 1979 organizează la Cluj-Napoca prima vizită de întâlnire a filosofului Constantin Noica cu membrii echinoxişti.
 
Am făcut cunoştinţă cu opera domnului profesor Constantin Noica prin fostul meu coleg de cameră, care mi-a fost şi coleg de facultate şi comandant în serviciul militar, Ilie Rad-Nandra.[…] Da, l-am invitat la Cluj. … Am organizat evenimentul în sensul să ne întâlnim la redacţia revistei Echinoxcu toţi care sunt doritori să-l asculte direct şi să aibă contact personal cu cel mai mare filosof român în viaţă şi, în general, din istoria filosofiei româneşti.[…] Le era teamă profesorilor snobi şi slugarnici de o asemenea întâlnire. Doar lui Marga nu îi era teamă şi lui Ion Vartic, Ion Pop, Marian Papahagi, Radu G. Ţeposu şi lui Emil Hurezeanu. Erau mulţi tineri acolo. Gaşca cea bună, să spun aşa, sau curajoasă din Echinox, majoritatea erau spirite temerare, de o cultură cizelată în acea epocă. Adică spirite normale, dar a fi normal atunci însemna un act de curaj. Evident, era şi Marga, sala fiind plină cu oameni de la Filosofie. Stăteam în picioare, că nu era loc. Noica stătea în mijloc, putea să se aşeze, dar s-a ridicat în picioare şi a rostit primul lucru cu care ne-a admonestat pe toţi, eram doar scriitori şi filosofi: „Am venit la Cluj să vă întreb ce faceţi cu moştenirea lui Blaga?!…”[…] Era deja aranjat să plec în Franţa, aveam pârghiile înaintate. L-am întrebat şi de asta, prin `83 când ne-am văzut ultima dată, eram deja profesor la Huedin. Înainte să plec m-am dus la o ultimă convorbire la Bucureşti şi l-am întrebat: “Domnule profesor, dumneavoastră care ştiţi atâtea şi atâtea, cât o să mai ţină regimul ăsta?” Mi-a zis: “Nici eu nu ştiu cât mai ţine, dar n-o să mai ţină mult”. “Trebuie să aşteptăm mult?”, îi zic. Noica mi-a zis atunci ceva uluitor: “Nu contează”. El era foarte revoltat că eu mă pricep bine la scolastică şi la filosofia serioasă de la Biblioteca Academiei şi că societatea m-a făcut profesoraş la mama dracului într-o comună cu 10.000 de locuitori. Mi-a zis că nu sunt apreciat pentru ceea ce fac şi să nu mă tem că o să-mi găsesc locul. “Oare îmi găsesc locul în Franţa?”, îl întreb. “Nu, nu în Franţa.”, mi-a zis Noica. (din interviul acordat în 2013 lui George Chiriac pentru Hyperliteratura.ro)