Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Ana HERȚA

Data nașterii : 1989-03-11


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Ana HERȚA













(11 martie 1989, Năsăud, Bistrița-Năsăud). Poetă și prozatoare. Facultatea de Psihologie și Științele Educației Babeș-Bolyai Cluj-Napoca(2010). Debut absolut cu poezii în Neuma.
 
Volume: De nerostit, poezie, 2021, Copilăria mea, proză, 2021, Visătoare prin vremi, poezie , 2022
Premii:Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2021, 31 mai 2022 Târgu-Jiu, pentru volumul De nerostit.
 
***
"De numele Ana Herța am auzit prima dată de curînd, în ziua în care volumele ei de poezie (De nerostit) și proză (Copilăria mea), ambele apărute în 2021, mi-au fost arătate de profesorul Nicolae Manolescu, bucuros ca întotdeauna cînd descoperă un nou talent, îndeletnicire pentru care are un fler aparte, dar și o pasiune nepotolită de 40 de ani (de cînd îl cunosc eu, dar e probabil mai veche). În fața oricărui debut, mai ales a unuia din zilele noastre, scepticismul unui vechi devorator de volume este de înțeles. El s-a risipit, în ceea ce mă privește, după cîteva pagini din volumul de versuri, cel cu care am început lectura. Am găsit poezie foarte reușită, deși candidă, proaspătă, fără voita sofisticare și violențele jucate ale tinerilor poeți care se văd originali și ajung să fie doar oglinzi ale avangardei de-acum 80-90 de ani, dar și lipsită de pășunismul altor începători, copii nefericite ale unui Ioan Alexandru. Ana Herța are îndrăzneala, poate și din lipsa contactului prea strîns cu lirica la modă, de a fi ea însăși. Nu se grăbește să-și ascundă propria natură, să elaboreze măști și retorici. O astfel de poezie genuină, complet și pînă la capăt nefardată și neparfumată, ar fi sinucidere curată dacă n-ar fi susținută de talent veritabil și de instinctul sigur care dă măsură lucrurilor. Poeta nu cade nici în patetism, nici în grandilocvență. Textele sale amintesc – sînt convins că în chip cu totul nepremeditat – de poemele lui Nichita Stănescu din Sensul iubirii și O viziune a sentimentelor. Ele sînt însă privite în oglindă, din perspectivă inversă, a femeii tinere pe care leoaica tînără care e iubirea o mușcă de față. Dacă într-o dimineață ai merge pur și simplu pe stradă/ și ți-ai striga iubirea? – începe un poem. Cunoscutului poem de primăvară al ploii în luna lui Marte, îi răspunde unul de iarnă: Ce să-ți urez acum, la început de iarnă,/ Cînd toate par în vis că se petrec?/…/ Să treci la fel de viu prin ninsoare și prin moarte. Îndrăgostiții se întîlnesc în lumina confuză. Apropierea lor este o încrîncenare: Cu mîinile încleștate și sufletele ieșite din colivii,/ Aveau o frumusețe crudă. Față de versurile ilustrului înaintaș, cele ale Anei Herța nu au doar un ton feminin, înmuiat de dulceață și senzualitate, ci și o natură intimistă și protectivă. Iubita de azi este o mamă a viitorului care-și exersează deocamdată sentimentul matern asupra bărbatului. Poemele nu sînt vizionare, luciferice. Femeia îl cheamă pe Hyperion în lumea ei și vrea să-l umanizeze după cunoscuta formulă: „fii muritor ca mine“. În comparație cu atîtea poete care nu numai că-și refuză feminitatea ci o calcă în picioare, scoțînd în evidență tocmai ce este mai nestăpînit și mai visceral, Ana Herța își protejează eul, dar și trupul, nu și-l expune, anatomia este cu desăvîrșire absentă, cu toate că iubirea nu are la ea nimic conceptual, raționalist și filtrat printr-o hiperluciditate. Proza, amintiri din copilăria petrecută pe dealurile din Năsăud, e mai naivă, dar interesantă. Deși născută în 1989, copilărind în „tranziția“ inflației și mineriadelor, s-ar zice că autoarea a trăit ieșind din timp, anistoric, într-un univers rural tradițional, de Dacie preistorică, în care Zamolxe încă umbla în opinci prin Ardeal. Ea relatează convingător și empatic colindele, „sîmbratul oilor“, mîncarea făcută doar din ingrediente de casă, vacanțele care însemnau de fapt munci agricole în sprijinul adulților și reproduce versuri ale cîntecelor, imuabile de secole, zise la nunți și înmormîntări, evenimente ce emoționau colectivitatea ca niște repere ale vieții. Rîurile se trec pe puntea de lemn, jucăriile se confecționează de copii, nefiind prefabricate, „cumpărăturile erau rare“ – își amintește încă tînăra scriitoare. Natura necontrafăcută înconjura o comunitate tradițională și tihnită. Nu-i de mirare că universul acesta, neobișnuit pentru vremea noastră, a marcat definitiv spiritul unei poete sensibile și a îndepărtat-o de pragmatismul și futilitățile care ne umplu din nefericire existența" (Horia Gârbea, România literară)
„Apariția în literatură, cu proză și poezie, a  Anei Herța, pe care am salutat-o cum se cuvinte  atunci când s-a produs, nu demult, a constituit o  plăcută surpriză. Ea trece acum cu brio proba dificilă  a revenirii după debutul izbutit. Volumul, cu un titlu  de un căutat romantism și vintage, cuprinde poeme  în care lirismul paseist se combină în doze diferite  cu simțirea contemporană, mai aspră, mai orientată  asupra obiectelor decât a conceptelor. Textele par cu  adevărat niște romanțe pentru mileniul trei, după cum  le numește titlul prefeței pe care le-o dedică foarte  inspirat Andrea Hedeș. Desigur, mai ales candoare,  frumusețe și lirism autentic găsește prefațatoarea  în poemele Anei Herța și ele se întâlnesc la fiecare  dintre pagini. Ceea ce se remarcă este talentul încă  tinerei poete care găsește mereu măsura adecvată,  evitând edulcorările, și reușește să resimtă și să  transmită vibrația autenticității fără nicio stridență a  tonului. Poemele cele mai izbutite amintesc de Magda Isanos. Poeta se închipuie în ipostaza unei ierni  (de ți-aș fi iarnă), așa cum înaintașa ei se vedea copac. În anotimpul cu vreme în principiu ostilă, Ana  Herța descoperă dimpotrivă gingășie, puritate, elemente protectoare pentru iubire. În vară, autoarea  vede trupurile „dezgolite [care] stăteau alături în  iarbă” ca pe niște poteci „spre ținuturi sălbatice și  neatinse” ca în celebrul The Road Not Taken al lui  Robert Frost. Numai că aici, în loc de neliniște, peisajul văratec aduce împăcare. Finalul răstoarnă totul  în melancolie: când e găsită și înțeleasă, fericirea  durează doar o clipă. Ana Herța este o certitudine a  poeziei contemporane" (Horia Gârbea, Luceafărul de dimineață)
“Citind creațiile tinerei și devotatei poete Ana Herța, mi-am amintit de celebrul Woman in love al Barbarei Streisand. În lumea agitată, înnegurată și nebună, nebună în care ne învârtim, cartea sa, a treia, deschide o bulă de candoare și tihnă aureolate de frumusețe și de un lirism autentic. Nu vom găsi inocență în versurile poetei și asta deoarece sunt versurile unei eroine îndrăgostite. Și ce nu face o femeie îndrăgostită? Se prinde în joacă, firesc și misterios de-opotrivă, cu norii, cu ploile, cu ninsorile, iar soarele, luna și stelele se rotesc după stările sufletului ei, anotimpurile vin și pleacă urmând vechile legi și suprapunându-se peste legile inimii, un spectacol greu de privit pentru cei care nu mai credeau în dragoste. Întreg ciclul naturii este ritmat de respirația femeii îndrăgostite, deoarece aceasta, femeia, este parte din el, cariatidă și fântână dătătoare de energii stelare și telurice. Cuvintele delicate prin care curg imagini puternice nu sunt ale vreunei preotese druide, ale vreunei femei șaman, vindecătoare sau zâne. Nu sunt binecuvântări sau maledicțiuni. Sunt romanțele postmoderne ale unei tinere poete: În locul baghetelor magice am ales poezia/ Și-n locul perfecțiuni, iubirea/ (…)/ Făcând dragostea să pară un lucru la îndemâna oricui… Prevenim însă, cititorul! Poemele Anei Herța nu sunt nici vreo cutie cu praline. Dulceața lor e doar în glazura dincolo de care se ascunde o inimă meșteșugită din rafinate cerneluri și complexe, rare decocturi amare.  Un miros nedefinit ne împresoară atunci/ Cu flori sălbatice ori cu amintiri dulci,/ Iar, la un moment dat, buimăciți/ Lăsăm să ne curgă prin vene seva primului copac/ Ce nu a părăsit vreodată Paradisul… Marile teme, precum moartea, cu cele aflate în siajul său – efemerul, decrepirea, uitarea – și marile întrebări, precum cele îndemnând la meditație, la mitul eternei reîntoarceri, la mitul lui Orfeu inversat, traversând teritoriile filosofice aparte ale metempshihozei, imprimă versului un curs melancolic, violete profunzimi, acestor poeme care se rotesc precum implacabila Samsara. Știați că toate adevărurile abstracte sunt cuprinse în scoicile aduse la mal,/ Iar nașterea și moartea lor e doar o potrivire din puzzle-ul numit Timp?  De aceea, cititorule, pășește în poveste. În aceste pagini te vei prinde de mâni cu poeta și vei intra în dansul hipnotic al anotimpurilor, al iubirii, al vieții și al morții, al destinului, simțind în nări mirosul zăpezii, auzind sunetul toamnei, înțelegând că viața fiecăruia nu e altceva decât o romanță dulce-amară.” (Andrea Hedeș)

 
 

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară