Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Maria VAIDA

Data nașterii : 1953-02-08


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Maria VAIDA













n. 8 februarie1953, Drăgănești, jud. Bihor. Poetă, critic și istoric literar. Absolventă a Facultăţii de Filologie a UBB Cluj, secţia română-franceză. Doctor în Ştiinţe Filologice al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cu distincţia Cum laude, cu teza Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi noaptea, coordonator prof. univ. dr. Mircea Popa. Debut absolut  în Pagini de ucenicie, revista Liceului Samuil Vulcan din Beiuş, 1970.
Volume publicate: Mircea Popa la 70 de ani. Biobibliografie,  coautor  Olga Morar, Monografie, 2009 ; Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi noaptea. Studiu monografic, Critică literară, 2009 ; Povara luminii,  Studii critice, 2009 ; Lucreţia Suciu sau Mările iubirii, Critică literară; monografie, 2010 ; Povara luminii, Ed. a II-a revăzută şi completată, Studii critice  2014 ;  Poemele de piatră,  Poezie, 2013 ; Elegiile Salomeei, Poeme, 2014; Yvonne Rossignon sau Poezia ca destin, Critică literară, 2016.
Dincolo de lume, dincoace de text,Critică literară, 2017 ; Elegiile persane,  Poezie, 2018 ; Bihorenii la Marea Unire,  Istorie, 2018 ; Pricesnele noastre la Centenar, coautor: Lucreția Feneșan, Poezie, 2018 ; Yvonne Rossignon sau Poezia ca destin, ediția a II-a,  Critică litarară, 2019 ; Elegiile marine, Poezie, 2019; The Great Union in Western Transylvania, Istorie, 2019.
Ediţii îngrijite:Ion D. Sîrbu, Împărăţia cuvântului sau Poveşti neterminate, Povești pentru copii, 2007; Yvonne Rossignon, Cântec de lumină frântDebut postum, Ediție îngrijită, 2015.
Premii :   Premiul pentru debut al Bibliotecii Județene Cluj, pentru volumul: Gheorghe Pituț sau Ochiul și Noaptea, 2009.


***
Studiul monografic realizat de către Maria Vaida (Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi noaptea, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009) are meritul de a se apropia de creaţia unui scriitor, care, chiar dacă nu a fost uitat, nu se (mai) găseşte în centrul atenţiei criticii literare. Geneza lucrării trebuie căutată în dragostea exegetei pentru poezie, dar şi în întâlnirea cu poetul Gheorghe Pituţ la Beiuş, în timpul studiilor sale liceale, întâlnire ce i-a marcat în mod decisiv existenţa. De asemenea, investigaţia a avut drept scop corectarea informaţiilor eronate descoperite în lucrări de anvergură vizând locul naşterii poetului, primele preocupări literare, data debutului, a primului interviu, a studiilor etc. Investigaţia are şi o dimensiune vădit polemică, încercând să răspundă la interpretările adesea tendenţioase legate de opera poetului. Fapt important, Maria Vaida a avut acces şi la opera postumă a lui Gheorghe Pituţ, netipărită încă în volum. După cum se anticipează în subtitlu, exegeza respectă cu minuţiozitate rigorile specifice unui studiu monografic. O amplă secţiune reconstituie periplul biografic al poetului, iar informaţia se dovedeşte extrem de pertinentă, tinzând către exhaustivitate. /…/ Merită atenţie eforturile depuse în parcurgerea arhivelor pentru a aduce la lumină o serie de date inedite privind viaţa şi opera scriitorului. /…/ Reconstituirea climatului epocii este binevenită pentru mai buna înţelegere a activităţii desfăşurate de către scriitorul investigat.  În ciuda entuziasmului cu care se apropie de opera scriitorului, Maria Vaida ştie să îşi păstreze obiectivitatea, descoperind reuşitele, dar şi aspectele mai puţin realizate ale operei lui Gheorghe Pituţ. Sub acest aspect, capitolul consacrat literaturii pentru copii se dovedeşte elocvent. (Gheorghe Glodeanu, despre Gheorghe Pituț sau Ochiul și noaptea)
După ce a consacrat o frumoasă monografie poetului Gheorghe Pituț (fostă la origini teză de doctorat), Maria Vaida își îndreaptă acum atenția asupra unei  poete de început de drum în lirismul bihorean, Lucreția Suciu, una dintre cele dintâi voci lirice ale poeziei noastre moderne, contemporană cu junimistele Veronica Micle sau Matilda Cugler-Poni. [...] Iată de ce  demersul critic și documentar al autoarei lucrării de față își dobândește importanța și semnificația ei majoră, într-un moment în care recuperarea valorilor trecutului nu înseamnă numaidecât valorificare estetică, ci și reconstituirea la nivelul epocii și înțelegerii de astăzi a unei lumi și a produselor sale artistice, în raport cu timpul care le-a dat naștere, dar și cu momentul stadiului actual de cercetare. [...]  Astfel de întreprinderi, mai ales când au și caracterul de reeditare a operei, precum cea de față,  sunt cât se poate de bine venite și constituie veritabile acte de cultură pe care le salutăm cu toată bucuria. (Mircea Popa: Un omagiu adus Bihorului)
Operă de selecţie, recenta carte a Mariei Vaida, Povara luminii (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009), aduce, într-adevăr, de sub povara luminoasă a vremurilor, studii, eseuri, cronici şi amintiri ce împreună fac dovada unui efort creator întins pe parcursul anilor. Într-un format clasic, sobru şi elegant, Maria Vaida, scriitoare înzestrată cu răbdarea aplecării asupra cuvântului scris, îşi organizează demersul critic pe trei dimensiuni, corespunzătoare structural a trei capitole. (Monica Grosu).
Prin volumul Bihorenii la Marea Unire, Maria Vaida îi nemurește pe mărunții făurari de istorie și făuritori de Românie din Țara Crișurilor, ceea ce nu este puțin lucru. Această carte de fapte aparent mici, dar care adunate devin fapte istorice majore, îmi amintește de versurile uitate ale lui Coșbuc: „Picurii cu strop de strop/Fac al mărilor potop” și de un studiu, și el uitat – de data asta al patriarhului istoriografiei noastre, Nicolae Iorga –, „Istoria țerii prin cei mici”. Dacă ne-am apleca asupra acestor mărturii ale trecutului n-am mai putea scrie atâtea elucubrații despre trecut și nici n-am mai putea crede că românii nu au dorit unirea, fiindcă erau pătrunși (chipurile!) de admirație față de cultura superioară a stăpânitorilor și asupritorilor lor. Istoricul are datoria să scoată la lumină adevărul omenește posibil și nu să scrie eseuri, versuri, drame, comedii, să picteze scene sau să scrie suite simfonice pe teme revolute. Ce ar mai face atunci artiștii? De istorie se pot ocupa toți oamenii și toți creatorii, fiindcă istoria înseamnă viață trăită și experiență de viață, dar numai istoricii au menirea să releve viața trecută, „așa cum a fost”, adică să reconstituie acea viață în funcție de criteriul adevărului. Când vom urma exemplul acestei cărți și vom avea frescele vieții românilor din toate țările mici ale românilor – fiindcă România este o țară de țări – atunci vom putea încerca reconstituirea frescei celei mari a anului 1918 la români, adică la românii văzuți în ansamblu. Și ce frumos se vor rândui atunci toate din trecut și din prezent, pentru a ne face un viitor! Și cum vor înceta vrajbele și cum se va potoli furtuna, exact ca în anul de grație 1918, cel care ne-a adus marea alinare! Și cât de bine vor înțelege atunci fiii și nepoții că tații și bunicii și moșii și strămoșii s-au dus în altă lume mai devreme decât trebuia ca să ne facă nouă acest adăpost frumos numit România! Și ce binecuvântare se va revărsa atunci de la cel Prea Înalt peste noi, păcătoșii și umilii, care am știut să ne facem istoria prin cei mici!  Cartea aceasta, închinată acțiunii tăcute a celor modești și uitați, nu numai că-i scoate pe ei din uitare, dar ne învață pe noi să privim viitorul cu încredere. Ceea ce reprezintă nu doar o lecție de istorie, ci chiar o lecție de viață.
(Ioan-Aurel Pop)
 

 
maria_vaida2000@yahoo.com

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară