Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Adalbert VEGH

Data nașterii : 1953-03-03


Nu exista Manuscris _ _ Adalbert VEGH












Végh Adalbert (pseudonim: Végh Balázs Béla): (3 martie 1953. în localitatea Berveni, jud. Satu Mare). Eseist, traducător. Absolvent al Facultăţii de Filologia de la Universitatea „Babeş-Bolyai Cluj-Napoca ca profesor de limba şi literatura maghiară – limba şi literatura germană, promoţia 1981. Două decenii a lucrat în învăţământul preuniversitar, iar în 2000 s-a transferat la Universitatea „Babeş-Bolyai” Extensia Universitară Satu Mare (conferenţiar universitar). În 2003 a obţinut titlul de doctor în filologie. Preocupat de literatura minorităţilor naţionale, literatura pentru copii şi basmele populare ţigăneşti.
Volume: Kanonizáció a kisebbségi irodalmakban, Erdélyi Múzeum Egyesület Kiadása, Kolozsvár, 2005; A gyermekirodalom változatai. KOMP-PRESS Korunk, Kolozsvár, 2007; Irodalmi horizontok-irodalmi kánonok. Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 2009; Mezőfényi gyermekmondókák – Hiripi cigány népmesék. Didakt, Debrecen, 2010; Kalandozások a gyermekirodalomban. Savaria University Press, Szombathely, 2011.
Premii literare: (2004) Premiul I. de critică literară şi (2005) premiul II. de eseu literar al Fundaţiei Pentru Literatura Maghiară din Transilvania. Alte premii: (2008) Premiul pentru Management Academic şi Administraţie, (2009) Premiul „Comenius”, (2010) Premiul pentru Manegementul Academic de la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, (2013) Premiul „Partium” de la Episcopia Reformată de lângă Piatra Craiului Oradea.
 
 
***
La instalarea şi la supravieţuirea unei culturi beletristice vitale nu este de neglijat existenţa unei paradigme cu valori orientative, dimensionale şi direcţionale. Continuitatea culturii depinde în primul rând de existenţa comunităţii. Dar şi această existenţă colectivă este determinată de funcţiile şi de potenţialul de inovare şi de conservare a culturii. De fapt, complexitatea valorilor tradiţionale, îngrijite, determină şi extinde identitatea etnică, etică, confesională etc. a unei comunităţi omeneşti, având totodată influenţe şi asupra concepţiei cultural-literare a acesteia. Végh Balázs Béla abordează în mod riguros şi consecvent structura şi natura acestor corelaţii complexe şi totodată latente. Concepţia sa se bazează pe teoria canoanelor moderne şi pe ideile lui Harold Bloom, Jan Assmann, Szegedy-Maszák Mihály, Kulcsár Szabó Zoltán. El scoate la evidenţă următoarele: nu există canon literar ca rezultat al valorilor colective, ca aşteptări normative, o integritate a ideilor şi a idealurilor tradiţionale care sunt create în mod simultan şi valorificate dinamic fără o interpretare comună, dar nici o comunitate adevărată  nu există fără formarea identităţii. Aceste canoane se bazează pe o interpretare comună şi pe o concepţie instituţionalizată, totodată presupune şi o conştiinţă istorică şi lingvistică. Cu termeni bine gândiţi Végh Balázs Béla urmăreşte acele tendinţe din istoria literaturii care au determinat gândirile regionale în literatura minorităţilor naţionale, făcînd demersuri la elaborarea variantei teoretice şi pragmatice a concepţiilor privind „demnitatea etnică” şi a autonomiei literare, ajutînd  astfel la depăşirea traumelor create de statutul de minoritar şi găsirea unei căi spre adevăratele valori universale ale literaturii. La sfîrşitul primului război mondial interpratarea comună a suferit o discrepanţă drastică ce a determinat diferenţieri în aşteptările şi confruntările ideilor estetice. Modelele şi dilemele create sunt astfel abordate de istoricul literar Végh Balázs Béla încât prin teoria polisistemelor literare s-au găsit acele puncte de vedere în care se pot integra toate tendinţele literare existente în perioada postbelică. (Bertha Zoltán: Hitel 2006/12.).
 
Cărţile autorilor studiaţi de Végh Balázs Béla îi oferă prilejul să clarifice anumite fenomene estetice. Disertaţia de doctorat a autorului abordează canoanele literare. Această problematică apare şi în cartea de faţă (A gyermekirodalom változatai), vizibile fiind şi alte perspective, câteodată chiar diferite. În cazul lui Benedek Elek porneşte dintr-un singur canon, cu caracter personal, altădată urmăreşte fenomenele complexe ale canonului literar colectiv. În cartea lui Kamarás István el descoperă canonul „basmului veşnic”, aspectele structurale ale acestuia, arătînd că acţiunile mitice ale basmelor se regăsesc în copilărie. Autorul nu scapă din vedere nici problematica receptării basmelor arătînd că: „Numai acel cititor care dispune de competenţa gîndirii mitice-animistice reuşeşte să oscileze cu succes între realitate şi fantezie.” Acele persoane în sufletul cărora s-au păstrat subiectele basmelor se simt acasă în lumea fantasticului. (Komáromi Gabriella: Csodaceruza 34.).
 

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară