(14 mai 1950, Bilbor/Harghita - 21 martie 2014, Ploieşti) Critic şi istoric literar, editor. Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov (1969), Facultatea de Filologie, secţia română-italiană, a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj (1973). Redactor şi secretar general de redacţie la revista „Echinox” (1971-1973), redactor-şef (1975-1977) şi secretar general de redacţie la „Napoca universitară”.
Debut absolut în „Astra" (1969). Colaborează la „Viaţa studenţească”, „Amfiteatru”, „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „Orizont”, „Caiete critice”, „Interval”, „Adevărul literar şi artistic” etc.
Ediţii: Ioan Droc, Expoziţiunea de la Paris (în seria Restituiri lansată de Mircea Zaciu), 1976; din I.L. Caragiale, Teatru, 1980, Cele mai frumoase scrisori, 2000, Triptic pentru Eminescu. În Nirvana, Ironie, Două note, 2000 (în colab. cu Nicolae Boaru), Opere, I-IV, prefaţă de Eugen Simion, 2000-2002 (în colab. cu Stancu Ilin şi Nicolae Bârna). Este autorul antologiei Amintiri despre I.L. Caragiale, 2012.
Colaborează la Dicţionarul General al Literaturii Române.
Volume: Despre Caragiale, 2010; Caragiale şi iar Caragiale, 2011;
* * *
Modest intitulata Despre Caragiale este o carte ce nu va putea fi ocolită nici de gravii specialişti de tip academic, nici de voluptuoşii, rafinaţii închinători ai meşterului, şi nici de oricare cetăţean onorabil care va ţine să afle ceva mai mult şi mai altfel decât ştia: în legătură cu parodistul, cu Noaptea furtunoasă şi „mitologia” caragialiană diseminată în celelalte piese de teatru (Năpasta inclusiv), cu „momentele” sau cu inimitabilele scrisori sau cu „varietăţile”, „prospăturile” şi celelalte „gogoşi” ale începătorului... (Nicolae Mecu)
Refugiat cu tot instrumentarul în sfera istoriei literare de profunzime, Constantin Hârlav urmăreşte surse, face diferenţieri între texte, identifică atent texte fără semnătură pentru o atribuire corectă, cu aceeaşi acribie filologică. Valorificându-şi deprinderile de „arhivar”, el procedează ca un detectiv de documente, vigilent şi responsabil, scuturându-le de praful uitării. (Nicolae Oprea)
