(14 septembrie 1876, Cernatul Săcelelor, județul Brașov - 30 august 1950, Sighetu Marmației) Istoric și om politic român. Fratele lui Ion I. Lapedatu, economist, politician și academician român. Studiile secundare la Brașov și Iași, universitare la București. Cercetător la Biblioteca Academiei Române (1903-1908). Secretar al Comisiei Monumentelor Istorice (1904-1919) și al Comisiei Istorice a României (1911-1919). Expert în delegația română la Conferința de pace de la Paris (1918-1920). Profesor de istoria veche a României la Universitatea din Cluj (1919-1938). Fondator și codirector, alături de Ioan Lupaș, al Institutului de Istorie Națională din Cluj (1920-1938). Om politic, senator, ministru și președinte al Senatului României. Membru corespondent (1910) și membru titular al Academiei Române (din 1918). Președinte al Academiei Române (1935-1937). Secretar general al Academiei Române (1937-1948)
A murit în temnița comunistă de la Sighet.
Volume: Vlad-Vodă Călugărul, 1482-1496, monografie istorică (1903); Monumentele noastre istorice și lecturi ilustrate (1914); Un mănunchi de cercetări istorice (1914); Miscellaneae (1926); Scrieri alese. Articole, cuvântări, amintiri (1985); Amintiri (1998)