(1 februarie 1939, satul Preoteşti, comuna Goruneşti, judeţul Vâlcea - 9 octombrie 2021, Aluniș/Sălaj). Prozator, folclorist. Facultatea de Filologie a UBB.

Volume individuale: Bătut de vânturi şi de ploi, roman, 2009; Copil Aflat (Basm pentru mici şi mari ... şi ceva mai mult), 2010;  Copil Aflat şi Frumoasa Frumoaselor  (Basm pentru mici şi mari), 2010; Copil Aflat şi Tărâmul Fericirii  (Basm pentru mici şi mari), 2010; Întâmplări şoptite în seri cu lună. Povestiri pentru copii, 2011; La judecata sfinţilor, teatru, 2011; Tovii, proză scurtă, 2011; Nemaipomenita poveste a lui Vlad şi a surorii sale, Almada, roman, 2012; Prinţesele răpite, roman, 2012; Floare de primăvară, iubirea, 2013.
 
Volume colective (în colab. Cu Maria V. Croitoru): Pe unde umblă doru – folclor literar din satul Aluniş, 2004; Nume de oameni, nume de animale, nume de locuri în satul Aluniş, 2005; Preoteşti – un sat pe cale de dispariţie (Monografie sentimentală), 2006; Obiceiul de a chiui şi chiuiturile din satul Aluniş, 2007; Culegere de texte pentru activitatea dirigintelui, 2007; Meşteşug şi artă populară în satul Aluniş, 2008; Din folclorul copiilor şi al tinerilor din satul Aluniş, 2008; Glosar de cuvinte regionale aparţinând graiului vorbit în satul Aluniş, 2009; Din datinile, eresurile şi practicile magice ale alunişenilor la începutul mileniului al treilea, eseu, 2010; Glosar de cuvinte regionale pe baza graiului vorbit în satul Aluniş, ediţia a II-a, revăzută şi adăugată, 2011; Glosar de cuvinte regionale aparţinând graiului vorbit în satul Preoteşti şi împrejurimi, 2012; Obiceiul de a colinda şi colindele din satul Aluniş, 2013.

 
DIPLOMA DE EXCELENŢĂ pentru întreaga activitate din învăţământ (2007); DIPLOMA DE EXCELENŢĂ cu ocazia primei ediţii a Zilelor revistei Caiete Silvane pentru susţinerea apariţiei revistei de cultură Caiete Silvane şi pentru promovarea culturii sălăjene în România şi în străinătate (2008);

Membru ASER (Asociaţia de Ştiinţe Etnologice din România) (2008);




 * * *
„Domnul Grigorie Croitoru este un filolog ocrotit de muze. Natura, cultura, mediul social se îmbină armonios în activitatea sa de folclorist. Tradiţiile seculare care împodobesc încă făptura spirituală a satelor noastre l-au fascinat din adolescenţă. Pasiunea sa nobilă şi rară s-a întrupat în lucrări memorabile care reflectă limba, portul, tradiţiile româneşti seculare din zona superioară a Someşului” (Traian Diaconescu).

„Cu acest nou volum (Din folclorul copiilor şi al tinerilor din Aluniş), cei doi autori se prezintă în faţa cititorilor cu o carte mai puţin obişnuită şi, tocmai de aceea, interesantă şi importantă. Tema aleasă – folclorul copiilor – este nouă pentru aria de referinţă, căci nimeni dintre cercetătorii anteriori nu i-a dedicat o carte, ci doar unii s-au ocupat şi de acest subiect şi au publicat astfel de texte” (Augustin Mocanu).

„Soţii Grigorie M. Croitoru şi Maria V. Croitoru au tipărit cartea Preoteşti – un sat pe cale de dispariţie, pe care o subintitulează monografie sentimentală... O lucrare temeinică, în care nu lipsesc capitolele cerute de o astfel de cercetare (mediul social, mediul geografic, aspecte ale vieţii tradiţionale, aspecte ale vieţii spirituale), o lucrare, care, cu o pilduitoare minuţie, alcătuieşte tabelul cu numele, prenumele şi poreclele locuitorilor din Preoteşti, o lucrare scrisă, cu multă participare, de doi autori care, prin dăruire şi pricepere, ne duc cu gândul la monografiştii din lumea satelor de altădată, impulsionaţi de şcoala de cercetare sociologică de la Bucureşti” (Iordan Datcu).

„Romanul Bătut de vânturi şi de ploi este romanul unei vieţi bătute de vânturi şi de ploi, dar– citimprintrerânduri– şi de bucurii şi de satisfacţii. […]Dincolo de voluptatea de a spune şi de condeiul domesticit să-l asculte etalându-i talentul, suntem obligaţi să remarcăm, în primul rând, minuţiozitatea adnotaţiei, rod al unei memorii prodigioase. Este o dovadă care infirmă preconceptul că numai o viaţă tumultoasă, şocantă, gemând de combustii poate constitui substanţa unui roman autobiografic. În urma lecturii, cititorul rămâne uimit că o însemnată cantitate de fapte din această carte a fost trăită şi de el însuşi, dar el a trecut prea repede peste ea şi acum e surprins şi bucuros să o întâlnească. Cu alte cuvinte, se re-trăieşte pe sine. În plus, fiecare amănunt de odinioară îşi descoperă abia acum savoarea şi, nostalgic, invită la o retrăire şi reevaluare a propriei vieţi. În aceasta constă valoarea emotivă a cărţii şi nu într-o naraţiune palpitantă şi telegrafică de tipul telenovelismului la care suntem parcă condamnaţi. O altă dominantă a cărţii o constituie firescul relatării, firesc extras aproape fotografic, filmic, din fiecare amănunt mai mult sau mai puţin semnificativ, dar egal ca valoare în economia cantitativului şi calitativului cărţii. Se detaşează în special firescul oamenilor şi impresionantul număr al acestora, dar fiecare el însuşi, fiecare demn de reţinut. Spre partea a doua a vieţii sale,un om, fie el şi scriitor, vine cu un număr redus de oameni şi între aceştia trăieşte. Ei bine, Grigorie M. Croitoru vine cu toţi, nu uită pe nimeni şi, în felul acesta, etalează o bogăţie rar întâlnită” (Ştefan Goanţă).

„Cartea sa din 2009, romanul Bătut de vânturi şi de ploi”, este un bildungsroman care narează cu farmec şi har narativ povestea devenirii unui self made man, cu tot ce presupune aceasta, de la formarea caracterului, la întemeierea şi consolidarea familiei şi la rostuirea unei frumoase cariere profesionale, care, iată, de ani buni este dublată de una literară, centrată pe interesul faţă de universul copilăriei, adolescenţei şi al primei tinereţi” (Mircea Petean).

„Puţini scriitori pentru copii îşi iau cutezanţa de a recrea, într-o epocă a retehnologizării, basme româneşti. O face cu succes Grigorie Croitoru în tripticul Copil Aflat, Copil Aflat şi Frumoasa Frumoaselor şi Copil Aflat şi tărâmul fericirii, basme pentru cei mici şi mari. Pe schema clasică a basmelor, Grigorie Croitoru reuşeşte să recreeze o lume fascinantă şi seducătoare, în centru fiind Copil Aflat şi furnicuţa cârcotaşă. Sursa de inspiraţie a autorului este tot lumea satului românesc, mai precis a satului copilăriei sale mirifice” (Tudor Nedelcea).

„Un alt truc pe care eu îl găsesc subtil în compoziţia basmului Copil Aflat este tot de natură retorică, de data aceasta folosit chiar de eroul principal. În drumul lui către tărâmul unde pătimea captivă Frumoasa Frumoaselor, trece prin Ţara proştilor. Sigur, oameni ca aceia sunt pretutindeni, însă e măgulitor să ştim că undeva sunt totuşi mai mulţi. Ca să traverseze cu bine acel teritoriu îmbâcsit cu nerozie, Copil Aflat le dejoacă complexul asumându-şi hiperbola acestuia. Ajuns în faţa regelui proştilor, eroul inventează poveşti cu proşti, prezentându-le ca întâmplări reale din ţinutul său, cu speranţa că în acest fel va reuşi să-i facă să-şi depăşească complexul. Ba chia să se creadă puţin mai deştepţi, să simtă pe sub frunţi furnicându-le aburi de sagacitate. Procedeul, evident, dă roadele scontate. După şirul de întâmplări cu proştii inventaşi de Copil Aflat, regele şi supuşii lui admit că, într-adevăr, în altă parte sunt mai mulţi şi mai convingători. Numesc acest truc naraţiunea salvatoare prin măgulirea indirectă a adversarului” (Vianu Mureşan).

„Eu cred că, în basmul profesorului Croitoru (Copil Aflat şi Frumoasa Frumoaselor, Copil Aflat şi Tărâmul Fericirii), Copil Aflat este Animus, iar Frumoasa Frumoaselor e Anima, găsirea lor, dragostea şi decizia de-a trăi nedespărţiţi tot restul vieţii însemnând cristalizarea unităţii psihice, mântuirea personalităţii. Fără partea corespondentă fiecare se simte neîntreg, iar aventurile săvârşite şi încercările prin care sunt chemaţi să treacă reprezintă procesul de călire, coacerea şi închegarea unităţii sufletului. Din acest punct de vedere nu greşim cu nimic dacă spunem că basmul este, de fapt, povestea regăsirii de sine a sufletului şi mântuirea lui prin refacerea unităţii. Pentru a fi şi mai completă, iubirea lor este integrată într-o diagramă cosmică, prin refacerea corespondenţelor dintre semnele aflate pe Corpul lui Copil Aflat, respectiv pe năframa Frumoasei Frumoaselor, şi aştrii cereşti – Soarele şi Luna: Iubita mea, după cum se vede, noi am avut ursitoare comune, căci ne-au legat, la naştere, vieţile una de alta. Semnele de pe năfrămuţa ta şi cele de pe trupul meu sunt semne de recunoaştere. Soarele şi Luna sunt simboluri ale dragostei eterne” (Vianu Mureşan)

„Basmele lui Grigorie Croitoru sunt corect scrise, au ritm, mister şi naivitate cât este permis, denunţă prostia omenească atât cât „încape” (iar la noi încape) şi merită să fie citite de copii, cât şi de părinţi, aceştia din urmă să o facă cu voce tare, dar domoală, calmă, aşezaţi pe marginea patului în care le dorm odraslele, viitorii căutători ai Tărâmului fericirii veşnice niciodată aflat... ca într-un perpetuum mobile...” (Radu Ţuculescu).

„Cu un motto bine ales din Ion Creangă despre copilărie, volumul de povestiri Întâmplări şoptite în seri cu lună, este o relatare a copilăriei autorului, dintr-o zonă a Olteniei, cu întâmplări pe care le-a purtat în suflet întreaga sa viaţă. Mărturisirea autorului este elocventă: regretul imposibilei întoarceri la vârsta copilăriei îmi întărea convingerea că orice om, indiferent de vârstă, trebuie să fie şi copil, măcar puţin, puţin de tot”, idee pe care o regăsim şi la celebrul sculptor Constantin Brâncuşi” (Tudor Nedelcea).  

„Expert în folcloristică, autor de volume fantaste în care imaginarul reprezintă un puternic filon de autenticitate, Grigorie M. Croitoru ne propune un volum alert, incitant, plin de un umor când dulce, când amar – „Tovii”, Editura Singur, 2011 – volum ce poate fi comparat cu un vicleim din care nu putem omite „coloana sonoră” a unor vremuri nu prea îndepărtate, dar, cu siguranţă reţinem sforile cu care erau mânuite marionetele (ideologice) ale unui teatru de păpuşi din care autorul ţese naraţiuni cu tâlc: „Tovul era membrul de partid obişnuit, căruia i se dădea o oarecare importanţă, era cooptat în vreun comitet sau comiţiu, adică era ânsărcinat. Se şi glumea pe chestia cu însărcinarea, mai ales dacă era vorba despre vreo tovă.” […] „Tovii” este şi roman şi pamflet. A se vedea proza „Tovul limbric”. Textul său oscilează între satira acidă şi meditaţia gravă. De aici se naşte o stare de spirit care îl individualizează pe autor într-un cor de glasuri. Sentimentul unei tristeţi irepresive cutreieră acest ţinut pustiit de amintiri, reamintindu-ne că trecutul nu înseamnă uitare.” (Traian T. Coşovei)