Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Sânziana BATIŞTE

Data nașterii : 1943-11-04


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Sânziana BATIŞTE













 Pseudonimul Mariei-Felicia Moşneang (n. 4 noiembrie 1943, în Brad, jd. Hunedoara). Poetă, prozatoare. Facultatea de Filologie a U.B.B. Cluj (1967). Debut absolut în România literară, 7 noiembrie 1968, cu poezia Pentru când vii, semnată Bianca Mireş.  Alte date biobibliografice, în monografia Candoare şi exil în poezia şi proza Sânzianei Batişte, de Ladislau Daradici, eLiteratura, Bucureşti, 2015
Volume publicate: Zodia Lupilor (1999); Miei de lumină (1999); Doine şi dore (2001); Dulce Arizona (2002); Păşunile zeilor. Haiku. Les pâturages de dieux (2007); Odaie sub cer (2007 ); Zodia Lu pilor. Farkasok csillagjegye (2011); Zodia Lu pilor. The Star Sign of the Wolves (2013); Zodia Lu pilor. Farkasok csillagjegye, ediţia a doua, 2014; Zodia Lu pilor. The Star Sign of the Wolves, ediţia a doua, în format electronic şi tipărit (2014); The Star Sign of the Wolves, 2014 ); Miei de lumină. Agneaux de lumière. Lambs of Light,în format electronic şi tipărit (2015); Dulce Arizona. Proză scurtă. Ediţia a doua, revăzută; în format electronic şi tipărit (2015); Zodia Lupilor. Le signe stellaire de loups,  în format electronic şi tipărit (2016); Înfăşurat în ţipăt, în format electronic şi tipărit (2016 ); Doine şi dore,ediţie revăzută şi adăugită, în format electronic şi tipărit (2017; Odaie sub cer,2017, ediţie revăzută şi adăugită, în format electronic şi tipărit (2017 ); Păşunile zeilor. Les pâturages des dieux. God s Pastures,în format electronic şi tipărit, (2017); Mușcătura timpului. Antologie lirică,în format electronic şi tipărit (2018 ).
Prezenţă în antologii:  Antologia poeţilor ardeleni contemporani,alcătuită de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, Ed. Ardealul, Tg. Mureş, 2003; Ciuciurlu a Vrearirljei. Sepotot na ljubovta, ediţie bilingvă aromână-macedoniană alcătuită de Vanghea Mihanj Steryu, Editura Vasiliana, Iaşi, 2007;.Poeţi sălăjeni ai Cenaclului Silvania,autor Iuliu Suciu, Ed. Silvania, Zalău, 2008;  Clujul poeţilor,antologie alcătuită de Horia Bădescu, Ed. Eikon, 2013;  Pendul de cer. Scriitori rememorând Crăciunul Copilăriei,antologie de Menuţ Maximinian şi Valentin Marica, Editura „Cezara Codruţa Marica”, Târgu-Mureş, 2014;  33 de poeți români contemporani.Antologie realizată de Vasile Poenaru, Ed. eLiteratura, 2017, Bucureşti.
A colaborat la antologiile editate de Filială.
Membră a Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj
 
***
Versul frumos e o duminică a muncii. Mâna ce-l scrie e asemuitoare limbii ce-l vorbeşte. E gâtul lebedei. Gâtul lebedei seamănă cu trupul lung al plopului. Este atât de lung, de prelung, încât el nu este de spânzurat; laţul razei de stea îl sărută. (Nichita Stănescu, De Felicia, în ORIZONT, nr. 2, 15 ianuarie 1981 şi reluat în vol. Fiziologia poeziei, ediţie îngrijită de Alexandru Condeescu, cu acordul autorului, Ed. Eminescu, 1990;)
Felicia Moşneang este o entuziastă […] Modul complicat şi incert în care se produce afirmarea ei nu o descurajează. Se bucură de puţina (nedrept de puţina) atenţie care i se acordă şi nu se supără când constată că este ignorată. Schiţa „Marginea” are anvergura epică a unui roman şi intensitatea lirică a unui poem. În câteva rânduri autoarea face vizibile, ca la lumina unui blitz, figurile mai multor personaje, fiecare cu destinul său  (Alex Ştefănescu, Ieşirea din anonimat: Felicia Moşneang, în FLACĂRA, nr. 25, 1995)
Venind din tradiţia romantică şi situându-se în descendenţa „hemografiei” stănesciene, Felicia Moşneang vede procesul de creaţie ca pe unul de combustie şi sacrificiu. Jertfa i-mediată a poetului devine o replică la sacrificiul cristic, ea fiind, totodată, şi un element compensator al desacralizării lumii şi al dispariţiei lui Dumnezeu: „Ascuns în poruncile tale/ Din veac în veac te arăţi” (Ascuns în poruncile).„Dezamăgirea” divină se trage din eşecul înseşi misiunii cristice, de zădărnicia ei fiind convins chiar Isus,„prefăcut în icoană/ ferecată în pietre scumpe” (Crist). […] Sacru va fi de-acum albul paginii, Cuvântul va fi „preasfântul” la tronul căruia poeta se închină înăbuşindu-şi un hohot de plâns. Momentul iluminării, cel în care „gura încetează a mai fi „rece” iar ferestrele se deschid spre „Templul ierbii/ Şi verdele/ Paznic de mătase al îndrăgostiţilor” (Treceam) e răspunsul rugăciunii adresate La porţile Cuvântului. Beneficiarii sacrificiului vor fi însă „ceilalţi”, ”ei”, tocmai cei faţă de care poeta se ştie diferită. Poezia e cea care ia contact direct cu cititorii, nu poeta: „Ci eu mă târam în cioturi de aripe/ Ci eu orbeam şi muţeam / Şi disperam/ …/ Ci eu eram sarea/ Pe – masa – ospeţelor – voastre.” (Sarea). (Tatiana Tudorache, Sub semnul Lupilor, în VATRA, nr. 6, 1999)
Stări meditative, situarea eului în universul înconjurător, raţiunea de-a fi, prin iubirea atotstăpânitoare, iată motive pentru jubilaţii ale acestei lirici feminine, a unei poete din nordul transilvan, Sânziana Batişte. Poezia ei aduce în întregime după sine o melancolie luminoasă, dar fără a sentimentaliza [...] Poeta nu e, totuşi, o glacială. Sub aerul ei hieratic, statuar, bănuieşti frisonul unui suflet simţitor. Iar dacă ea pare totuşi abstrasă, aceasta se face doar din faţa unui real agresiv şi din preajma momentelor prea arzătoare ale existenţei [...] Poezia aceasta dă senzaţia şi pulsul vieţii. Dar a uneia săvârşită într-o zonă de o puritate exanguă, hieratică, unde oficiază, parcă, o poetesă cu gesturi sacerdotale la miracolul existenţei sentimentelor. […] (Ion Arieşanu, Miniaturi critice. Sânziana Batişte, Miei de lumină, în ORIZONT, 17 martie 2000)
Doine şi dore şi-a propus să grupeze „o parte dintre poeziile scrise în manieră folclorică între anii 1969 – 1989”. […] Din punct de vedere tehnic, ni se oferă o pistă falsă, rare sunt stihurile în metrică populară, cu versuri scurte şi rime împerecheate[…] Joncţiunea cu înţelepciunea populară are loc undeva mult în profunzime, în spiritualitatea poeziei: ”Grăuntele de nisip/ Munte e/ Suflet când are/ Respirare/ Şi-o taină ferecată-n sine/ Cum ferecatu-te-ai tu pe tine/ În desperare”(Grăuntele de nisip). Mai mult decât doinele, dorele, fiicele dorului, sunt cântece de jale. Precum doinele sunt doinite, dorele, iscate din durele rădăcini înfipte în ţărâna din care am fost plămădiţi, adâncite până ce dor, se doresc dureros, transformând durarea în durată, aducându-ne aminte de mitul estetic, de soţia meşterului cel mare, cea zidită în temelii. Coperta cărţii înfăţişează o siluetă îngenuncheată la rădăcina unui arbore, al cărui trunchi este cuprins într-o îmbrăţişare deznădăjduită. (Györfi Déak György, Despre doruri şi dore, în TRANSILVANIA JURNAL, 3 martie 2001)
Poetă dar şi prozatoare cu un acut simţ artistic, reuşeşte să decupeze din lumea înconjurătoare fresce de istorie cotidiană, pe care le face să vibreze de emoţie sub harul său scriitoricesc. O mostră dintr-o astfel de pagină literară este şi Jos Peruca! – o proză efervescentă, cu tentă umoristică la prima vedere, dar care musteşte de preaplinul cotidian, de viaţă. Rafinată, atentă la detalii, Sânziana Batişte este autorul pe care dacă l-ai citit din întâmplare, îl cauţi apoi prin librării. (Melania Cuc, Scriitorii de acasă, în AGERO – Stuttgart, martie 2010 (http://www.agero-stuttgart.de)
Povestirile din Dulce Arizona au fost scrise în anii dictaturii (excepţie făcând cele două schiţe deja amintite) [...] Considerată împreună cu poeziile, proza Sânzianei Batişte ne dă senzaţia unui jurnal de supravieţuitor. Este limpede că publicarea unei asemenea proze, semnate de o necunoscută, ar fi fost de neconceput înainte de 1989. De altminteri, autoarea mărturiseşte că, după încercarea de publicare a uneia dintre schiţe, cea care dă titlul volumului, răspunsul primit la Poşta redacţiei a determinat-o să renunţe la această intenţie şi la speranţa că va fi publicată vreodată. Dar, deşi au trecut atâţia ani de la scrierea ei, avem astăzi în faţă o proză actuală, excelând prin prospeţime, prin fineţea observaţiei şi migala rostirii (Ladislau Daradici, UN POSIBIL ROMAN AL RESEMNĂRII ŞI AL SUPRAVIEŢUIRII – Prefaţă la vol. „Dulce Arizona”, ediţie revăzută şi adăugită, ed. ELiteratura, 2015, Bucureşti)
 
sanzianabatiste@gmail.com
https://plus.google.com/u/0/+S%C3%A2nzianaBati%C5%9Fte_scriitoare
http://reteaualiterara.ning.com/profile/SanzianaBatistepseudonim
www.sanzianabatiste.ro
 
 


Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară