Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Mircea TOMUŞ

Data nașterii : 1934-01-09


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Mircea TOMUŞ













 

(n. 9 ianuarie 1934, Mociu/Cluj). Critic şi istoric literar. Facultatea de Filologie din Cluj (1955). Debut absolut în 1955 în Steaua. Premiul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” al Academiei Române, 1965. Premiul de critică al Uniunii Scriitorilor, 1973. Volume: Gheorghe Şincai,viaţa şi opera monografie, 1965; Cincisprezece poeţi, critică literară, 1965; Carnet critic, 1969; Efigiile naturii, antologia pastelului românesc, 1971 (în colab.); Răsfrângeri, critică literară, 1973; Istorie literară şi poezie, 1974; Opera lui I.L. Caragiale, vol. I, 1977; Mihail Sadoveanu. Universul artistic şi concepţia fundamentală a operei, 1978; Mişcarea literară, 1981; Întoarcerea, roman, 1983;Romanul romanului românesc, 1999, 2000; Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis, 2002; Caragiale după Caragiale, 2004; Aripile demonului, roman, 1-4, 2007-2013; Pentru un alt Caragiale, 2013 etc. Traduceri: Pierre Francastel, Realitatea figurativă (Elementele structurale de sociologie a artei), pref. Ion Pascadi, 1972.
 
***
Ceea ce trebuie subliniat [...] cu deplină adeziune – faţă cu tentaţia unora de a dilata sensurile operei, ori de a-i atribui, pe baza unor postulate ale noii critici, intenţionalităţi imaginare – este reîntoarcerea la text propusă ferm de Mircea Tomuş.(Mircea Zaciu)
La începutul anilor nouăzeci circula zvonul că Mircea Tomuş, retras la Avrig, lucrează la o istorie a literaturii române, de la origini şi până în prezent. Zvonul părea foarte plauzibil, criticul/istoricul cutreierase prin vremurile Şcolii Ardelene când elaborase monografia despre Şincai, stăruise în secolul clasicilor nu doar printr-o incitantă deschidere către Caragiale, scrisese studii importante despre cei mari ai deceniilor interbelice, fusese, câteva decenii, cronicar literar al revistei Steaua şi, apoi, al revistei Transilvania. Istoria literaturii părea aproape gata, retragerea în satul lui Gheorghe Lazăr garanta liniştita ei împlinire. În locul istoriei literaturii, Mircea Tomuş propune o istorie a Transilvaniei: Aripile demonului este o carte a locurilor pe unde au trecut Mircea Tomuş şi ai săi. Dar, pentru cine vrea să scrie o istorie a literaturii române, Aripile demonului nu este mai puţin şi o panoramă a literaturii transilvane, aşa cum s-a împlinit ea „până azi”. O carte fundamentală. (Cornel Ungureanu)
Tăietura netă şi oarbă a evenimentului istoric este umanizată într-o proză de extraordinară ştiinţă a reconstituirii. Personaje reale, altele imaginare, date extrase din documente, verificabile, şi altele avansate ca variante valabile ale realului sunt fixate sub lupa măritoare a descrierii. Povestirea lucrează, declarat şi îndrăzneţ, în descendenţa prozei ardelene gen Slavici, Agârbiceanu, Pavel Dan, chiar Blaga, dar şi cu o vagă ritmare sadoveniană a detaliului.Toate semnele memorative ale propriei biografii, amintirile copilăriei şi cunoaşterea de mai târziu a oamenilor din mai toate zonele Ardealului, la care, firesc, se adaugă biblioteca imensă, consultată cu un ochi în stare să vadă palpitul vieţii dincolo de documentul uscat şi neutru, concură într-o proză acaparatoare. E atât de mărunţit fiecare detaliu al acelor zile de răscruce, încât încape în pagină istoria unui neam, cu datini, obsesii, spaime, cu poveşti şi legende, cu un peisaj asumat cu toate culorile, miresmele şi formele sale. Fiecare scenă e secţionată ca la un tomograf scriptural, felie cu felie, gest cu gest, aromă cu aromă, sunet după sunet. […] Ca la un inventar al neamului, cu tot trecutul său, cu zestrea materială şi spirituală acumulată în secole prelungi de românii ardeleni, se enumeră fiinţa însăşi a Transilvaniei, cu toate feţele ei. Nu întâmplător, cuvântul fiinţă apare ca un refren chiar şi în cazuri mai puţin solemne, când utilizarea lui poate părea inabilă. Cititorul află ori rememorează, prin intermediul poveştii îngemănate cu istoria, despre toată averea şi toată firea puse în pericol de Diktatul de la Viena […] Roman istoric şi politic, etnografic şi autobiografic, de dragoste şi de atmosferă, Aripile demonului are ambiţia să fie, dar şi toate şansele de a fi un roman modern al Ardealului. În Valea Imbuzului sunt reconstituite datele unui sat ardelean mitic, în care dascălii Şcolii Ardelene, Coşbuc, Goga, Agârbiceanu, Rebreanu, Blaga sunt referinţe asumate. Romanul are calitatea de a suspenda oarecum decizia Istoriei prin readucerea la suprafaţă a celor mai adânci şi mai durabile resorturi umane. De a coborî adevărul la nivelul omenescului, acolo unde cuvintele lui Avram Iancu, invocate de unul dintre personaje, au rezonanţă destinală: „între unguri şi români, niciodată, da’ niciodată!, auzi dumneata ce-o spus el?, niciodată, între unguri şi români, nu va putea hotărî sabia! Niciodată!” (Irina Petraş)
Dintre toate monografiile dedicate marilor corifei ai Şcolii Ardelene în ultima jumătate de secol, cea închinată lui Gh. Şincai de Mircea Tomuşrămîne cea mai bine scrisă […] Efortul tînărului autor era acela de a da consistenţă figurii lui Şincai; una care să îmbine ştirile sigure, faima mitică, trăsăturile portretului pictural păstrat pînă astăzi, printr-un mare noroc istoric, şi firea care răzbate din operă şi din faptele lui consemnate şi ştiute. Rezultatele sînt pe măsura încercării […] Cele patru volume de pînă acum din romanul Aripa demonului demonstrează cu strălucire vocaţia de evocator, în convenţie ficţională, a unor realităţi trăite şi uneori preluate din tradiţia de familie şi chiar din istoria locurilor de baştină. Astăzi pare mai uşor de spus că talentul prozatorului se vedea limpede încă din vremea cînd, la abia douăzeci şi cinci de ani, publica prima lui monografie, cea dedicată lui Gheorghe Şincai. Numai că acolo, în acel roman nonficţional dedicat marelui istoric iluminist, se mai lăsa observat un dar: acela al portretizării în efigie şi al înălţării, cu măiestrie, de statui pe seama eroismului intelectual. Cu întregul lui talent plural, de critic literar şi de redactor de revistă, de dascăl universitar şi de romancier, de monograf şi de biograf, Mircea Tomuş are şansa unei dezvăluiri fără grabă a darurilor prin care înzestrează cultura română actuală, în genul serios, de constructor, caracteristic stirpei tenace a transilvănenilor. (Ovidiu Pecican)
Unul dintre reperele conceptuale pe care îşi fundamentează demersul critic Mircea Tomuş este acela de valoare, concept în care se întrevede un nexus problematizant, atât în domeniul criticii literare, cât şi în acela al istoriei literaturii: „Nicio perspectivă istorică asupra literaturii nu poate ignora factorul valoare; actul de istorie literară cel mai elementar este unul de consemnare a unei valori [...]. Calitatea operei literare, respectiv a valorii, de a reverbera fără încetare sensuri şi aspecte noi reprezintă, apoi, o altă înfăţişare a conţinutului problematizant, dinamic al acesteia; ea se reazimă pe structura complexă a operei, pe organizarea ei multiplă”. […]Critic de factură „birocratică” (Gh. Grigurcu), datorită protocolului şi a frazeologiei ceremonioase care obturează adesea accesul la intimitatea esenţială a textului literar, Mircea Tomuş este, cum s-a mai spus, un interpret convingător şi legitim al literaturii, atent la nuanţe şi la argumente, riguros şi metodic; altfel spus, e un critic ce nu ocoleşte nici beneficiile, dar nici provocările propriei sale profesiuni. (Iulian Boldea)
O frescă transilvană este ciclul epic Aripile Demonului (în primele trei tomuri imprimate la Editura Limes în 2007, 2009 şi 2011), în care Mircea Tomuş oferă o panoramă impresionantă a Transilvaniei imediat postbelice, dar şi cu numeroase intarsiuri în istoria relaţiilor româno-maghiare, de neocolit, abordate frontal şi din unghiuri diegetice diferite. Meritul exemplar al acestei „totalităţi extensive”, cum definea Georg Lukacs epopeea, rezidă în modul cum naratorul prelungeşte şi mai ales împleteşte performanţele de viziune din triada clasică (Pavel Dan – Ion Agârbiceanu – Liviu Rebreanu) şi apoi în urzeala de-a dreptul poetică a unui tablou altfel intens vizualizat al spaţiului colinar asimilat de o biografie născută şi crescută în miezul provinciei.[…] Aripile Demonului desenează şi, implicit, restituie – pe tencuiala încă umedă a istoriei (nu numai) postbelice – o veritabilă geografie umană la intersecţia imaginarului cu documentul şi eseul. Romanul, de respiraţie epopeică, va fi un reper important pentru o analiză spectrală a Transilvaniei din ultimul secol. (Mircea Muthu)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

(mirceavtomus@yahoo.com; ion.tomus@yahoo.com)

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară