Cum spuneam în argumentul la Caietele Colocviului Tinerilor Scriitori, din „dialogul” cu cei peste 90 de tineri invitaţi la Cluj, am aflat câteva lucruri noi despre tinereţe şi mi-am întărit câteva vechi bănuieli. Printre altele, că generaţiile sunt operante şi necesare pentru priviri didactice, dar sar în aer la o mai apropiată cântărire. Între tineri, diferenţele de atitudine sunt vizibile, iar contestările funcţionează deja, discret, dar ferm. Se poartă dezbinări, reticenţe, vanităţi, orgolii semănând leit cu ale mai vârstnicilor, dar sunt în stare şi să fie solidari, generoşi, profunzi, echilibraţi. Tinereţea nu ţine neapărat de vârsta biologică, iar înţelepciunea nu e automat o calitate a vârstnicilor. Am lăsat liberă înscrierea la Colocviu, convinsă că piscurile au nevoie de un fundal deluros pentru a ieşi în evidenţă; ba, mai mult, când e vorba despre literatură, formele de relief sunt chestiune de perspectivă şi gust. Am încercat să pregătim locul, dar greul Colocviului a căzut în seama tinerilor înşişi. Până şi amintirea pe care o vor păstra Clujului de început de mai tot de ei depinde, în cele din urmă.

            Ei bine, inventariind reacţiile din presă, de pe internet, din zecile de e-mailuri primite după Colocviu, am desprins următoarele 12 învăţături pentru cine îşi va lua în sarcină ediţia a treia:

1. – e foarte bine să fie mulţi invitaţi fiindcă e un prilej bun să se cunoască; e foarte rău să fie invitaţi mulţi fiindcă aşa nu se pot închega discuţii serioase;

2. – e bine ca gazdele să nu se implice în discuţii şi în moderare, tinerii trebuie şi pot să se descurce pe cont propriu; e rău să lipsească un moderator în vârstă, care să conducă discuţiile şi să-i ţină în frâu;

3. – e excelent ca tinerii să nu stea disciplinaţi în sală, ci să intre în dialog liber, grupuri, grupuri, profitând de vremea splendidă şi de frumuseţea oraşului-gazdă; e îngrozitor să fie indisciplină, haos, „varză”, vraişte;

4. – discuţiile nu pot fi decât mizerabile, inconsistente; se discută interesant, mai ales după masă şi în grupuri restrânse, în particular;

5. – e bine ca prânzul să fie bufet suedez, foarte variat, să nu se piardă timp inutil cu masa; e rău să nu fie şi ciorbă caldă;

6. – excelentă ideea de a organiza simultan şi Festivalul Blaga, fiindcă la cocktail au loc discuţii extrem de interesante între generaţii; nu trebuie organizat nimic simultan, se scade din importanţa Colocviului;

7. – e excelent fiindcă programul a fost liber şi neconvenţional; a fost îngrozitor fiindcă programul era prea cazon;

8. – nu e nevoie de staţie de amplificare, chiar dacă, da, vedem, e aici, instalată; puteau să instaleze măcar un microfon...;

9. – a fost foarte popularizat Colocviul, a fost anunţat zile în şir în presă şi pe internet; n-a fost popularizat deloc;

10. – e bine că n-au fost restricţii la înscriere, fiindcă şi începătorii sau cei mai puţin cunoscuţi au ce învăţa din acest eveniment; e rău că n-a fost o triere serioasă, să fie invitaţi doar cei mai buni [??!!]

11. e bine că s-au dat premiile de popularitate prin votul tinerilor; e rău că s-a lăsat votul în seama tinerilor, trebuia un juriu de critici consacraţi [deşi lista nu e foarte diferită de cea rezultată la bursa de valori din Bucureştiul cultural!!!)

12. – e bine să se organizeze şi ediţia a treia, la Cluj sau în alt oraş, fiindcă e importantă reunirea tinerilor scriitori; n-are rost să se mai organizeze Colocviul, nu foloseşte la nimic.

Aşadar, cum se vede, nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. Indiferent ce, cât şi cum faci, cârtirile vor fi, în mod firesc, nenumărate. Soluţia? Nu le iei în seamă. Însă maniera ar putea deveni dilematică: îţi vezi mai departe de treburi, silindu-te să faci lucrurile cât mai bine, sau nu mai pui osul şi o laşi mai moale fiindcă galeria reacţionează exact la fel?

Volumul Literatură tânără 2007 (370 pagini) a fost lansat în data de 5 iulie 2007 şi a fost secondat de un Concurs de ficţiune gastronomică dedicat de scriitorii clujeni tinerilor scriitori din toată ţara.

În zilele de 3-4 mai 2007 a avut loc la Cluj-Napoca ediţia a doua a Colocviului Naţional al Tinerilor Scriitori (demarat de Uniunea Scriitorilor din România, în cadrul programului "Literatura tânără", în intenţia constituirii unui spaţiu coerent de enunţare şi afirmare pentru tinerii scriitori). Cu acest prilej, au fost editate Caietele Colocviului, un mic dicţionar ilustrat ţinând loc de carte de vizită. În cele 100 de pagini A4, fiecărui tânăr înscris la Colocviu i s-a dedicat o pagină, cu fotografie, CV, eşantion de operă.

Volumul de faţă a fost alcătuit în continuarea Caietelor. Ţine seama de numele înscrise la Colocviu (înscrierea a fost liberă, fără restricţii şi fără îngrădiri) şi le adaugă altele, ale unor tineri care au fost de faţă fără a fi înscrişi „oficial” sau ale altora care, din diverse motive, n-au putut participa. Cei care lipsesc au dorit anume să nu fie incluşi. Cei mai mulţi au trimis texte noi, uneori multe pagini, din care am reţinut câteva, în funcţie de spaţiul disponibil. Alţii au ales să fie prezenţi prin textul din Caiete. Cei care n-au anunţat anume că nu doresc să fie incluşi în volum sunt prezenţi, automat, cu textul deja cedat pentru tipăriturile Colocviului. Volumul e ilustrat cu imagini de la Colocviu.

Nu este o antologie în sensul sobru şi tradiţional al termenului, căci nu alege şi nu selectează mai mult decât au făcut-o Caietele. E, mai degrabă, un soi de oglindire „barocă” – aglomerată, parţială, fragmentară, inegală – a literaturii tinere a momentului, vorbind deopotrivă despre existenţa distinctă (nu neapărat nouă, căci i se pot distinge rădăcinile) a literaturii tinere şi despre diversitatea formelor sale de expresie (unele dintre ele noi şi surprinzătoare). Volumul are două secţiuni. Prima, oarecum teoretică, reuneşte manifeste, atitudini, perspective, opinii, arte poetice şi alte păreri despre literatură în general, despre cea tânără, în special. Cea de-a doua, poeme, proze, teatru, eseuri, jurnal. Se reproduce, uneori cu aduceri la zi, mica fişă biobibliografică din Caiete, ca să se păstreze utilitatea de dicţionar. Destinat în principal marilor biblioteci, volumul va oferi câteva date despre “cum se scria la 2007”. În ambele secţiuni, ordinea e cronologică, după anul de naştere al autorilor. Sunt, astfel, la îndemână secţiuni care vor identifica mai multele straturi subgeneraţionale posibile între 19 şi 40 de ani.

O singură impresie, deocamdată nu atent verificată şi, desigur, subminată de inerente excepţii de la regulă. Cei care în preajma lui 1989 erau adolescenţi sunt, adesea, hărţuiţi între ceea ce deprinseseră deja, crizic, traumatizant, din realitatea socială, politică şi culturală în care s-au format şi ceea ce lumea cea nouă le oferea dintr-o dată, derutându-i. Scrisul lor e de tranziţie, are nevoie să demonstreze, să tranşeze, traversează acomodări din mers, nu totdeauna line. Cei abia născuţi în jurul lui 1989 nu mai sunt marcaţi de datoria desprinderii de un anume trecut, au voci noi şi echilibrate, cu amintiri exclusiv livreşti despre comunism şi cu o adaptare sigură, firească la un alt fel de lume.

Volumul trece încă o dată în revistă o realitate: pregnanţa literaturii tinere în spaţiul scriptural contemporan. În revistele literare, în cărţile proprii, tradiţionale sau internetice, tinerii scriitori nu sunt deloc absenţi. Iar prezenţa lor e adesea plină de bun gust şi aplomb, dezinhibată şi netă, cu nerv şi cu stil. Fără direcţii bine stabilite, căci ar fi şi bizar să existe aşa ceva perfect valabil pentru toţi tinerii scriitori când până şi definirea lor ca tineri e discutabilă şi discutată, uneori cu o curioasă obtuzitate. Însă, e întotdeauna loc pentru încă o dezbatere, pentru încă un accent. Scriitorii şi cititorii lor rămân singurătăţi care îşi conservă dreptul la opinie personală. Singurătăţile lor alăturate dau, firesc, rezultanta firească. Totul e relativ, la urma urmei. Şi trecător. O combinaţie care merită îndelung degustată!

Oricum, în ce mă priveşte, încerc să-i citesc atent şi fără prejudecăţi şi să mă feresc de lauda care ucide. Pe scurt, cred că se consumă multă cerneală degeaba în lupta pentru şi despre generaţii. Voci grele atacă, uneori violent, pretenţia de a număra generaţiile pe decenii. Desigur, ofensiva „în haită” (nu are nimic peiorativ sau injurios expresia) dă roade. Chiar dacă măcinată de orgolii individuale (absolut legitime) şi de disidenţe, intrarea grupată în arena literară obligă publicul să recunoască, vrând-nevrând, modificarea de paradigmă şi oferta de „ideologie” literară.

Pe de altă parte, însă, cred că această conştientizare permanentă şi tezistă a apartenenţei teritoriale şi de generaţie e adevărata şi primejdioasa mentalitate de provincial. Îmi dau seama că am citit întotdeauna într-o manieră à la Forster. A contat cât de bună e cartea, cât de multe îmi spune, cât mă lasă să construiesc în jurul ei, nicidecum de unde este şi „de-al cui” ori câţi ani are autorul. Mi-ar plăcea să fiu crezută pe cuvânt şi urmată când spun că o carte e bună – nu neapărat că aş semna-o! –, iar autorul e un tânăr care merită toată atenţia.