Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Eugen S. CUCERZAN

Data nașterii : 1940-10-24


Nu exista Manuscris _ _ Eugen S. CUCERZAN












Eugen-Sandu CUCERZAN (n. 24 octombrie 1940, Târnăveni, judeţul Mureş). Eseist, istoric al filosofiei, istoric literar. Licenţiat în Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, 1963. Doctor în filosofie, 1978. Profesor de Filosofie la U.S.A.M.V. Cluj Napoca şi, ca asociat, profesor de Istoria terminologiei filosofice româneşti şi Filosofia limbajului la U.B.B. Cluj Napoca.

Debut absolut: Omul, ideal şi realitate (eseu), revista Ramuri, 1967.
 
Volume: Amprente, 1991; Soldatul de la Marathon, 1992; Legea respingeriiuniversale, 1997; Elemente de logică, 1997; Raportul naţional-social în gândirea revoluţionarilor români de la 1848-1849 din Transilvania, 2000; Biserică şi naţiune, 2000; Atomii şi vidul, 2000; Mihai Eminescu, poet şi gânditor, 2002; Perspective filosofice româneşti, 2002; Repere în sociologia rurală (în colab.), 2002; Familiafiinţei. Soluţii terminologice, 2002; Flacăra de veghe, 2005; Revanşa de laCharybda, 2010;  Întâlnire în fa diez-minor, 2011;Filosofia ca sistem. Eseuri, 2011. 
 
* * *
 
„Formulând întrebări, meditând cu gravitate asupra unei problematici extrem de diverse, Eugen S. Cucerzan ne dăruieşte o carte [Amprente, 1991] în care formularea lapidară, adeseori memorabilă, a cugetărilor sale ne descoperă un spirit modern, sedus de miracolul adevărurilor simple şi definitive ale înţelepciunii populare”. (I. C. Filipaş, Cugetările unui ardelean, în Tribuna, Cluj-Napoca, nr. 20, 1992, p. 4).

„Dincolo de profunzimea şi frumuseţea gândului, scrierile domnului profesor Cucerzan constituie şi un îndemn la a fi tu însuţi, la a privi mereu dincolo de dimensiunea materială a vieţii spre sinele propriu”. (Ion Albulescu, Eugen S. Cucerzan. Legea respingerii universale, în Tribuna, nr. 5, 1995, p. 9).
 
„Împătimit întru Eminescu şi Blaga, filosof subtil al culturii, Eugen S. Cucerzan refuză postura de moralist şi tonul didactic; se spăimântă, se minunează tandru, se desfată fascinat în faţa neantului, timpului – spaţiu, verticalei creatoare a omului. Constucţiile lui mici, livreşti deseori, sunt adevărate suspine existenţiale. Ar fi de citat multe perle, care amintesc vicleniile stilistice ale unui Aldous Huxley, Jean Giraudaux sau de limpezimile lui Blaga, dar asta înseamnă să-i răpesc cititorului plăcerea întâlnirii cu insolitul, să-i refuz propria gimnasitcă a minţii”. (Ion Arcaş, Ispita evadării, în Adevărul de Cluj, Cluj-Napoca, 24-26 martie 1995, p. 5).
 
„În spatele acestor cicluri [Amprente, Soldatul de la Marathon, Legea respingerii universale, Atomii şi vidul] descoperim o natură predispusă la lirism şi conceptual, căci, în ultimă instanţă, orice structură filosofică este şi o structură lirică, deoarece filosoful trebuie să recurgă la metaforă pentru a îmblânzi termenii antinomici. Din asemenea alăturări de termeni de opoziţie se naşte în cele din urmă tensiunea care face farmecul aforismului, ca din arcul întins din care zboară săgeata.
Ceea ce e de remarcat la autorul de faţă este tentaţia literaturizării, prin propensiunea accentuată spre epic, producându-se la capătul unor istorioare (nuclee epice) cu caracter moral, din care se scoate o învăţătură. Eugen S. Cucerzan îşi dovedeşte astfel filonul originar de tip ardelenesc, eminamente etic, prin care aforistica sa îşi găseşte pilonii de susţinere necesari”. (Mircea Popa, Eugen S. Cucerzan, Atomii şi vidul, în Adevărul de Cluj, 23 august 2001, p. 5).
 
„Cel mai substanţial capitol al cărţii (Eugen S. Cucerzan, Mihai Eminescu, poet şi gânditor, Editura „Grinta”, 2002) îl constituie [...] demersurile de tip filosofic, domeniu în care el aduce şi unele contribuţii documentare [...], dar, mai ales, o serie de interpretări privind modul în care Eminescu jonglează cu câteva concepte filosofice esenţiale (cuvântul, fiinţa, neantul, devenirea, timpul, infinitul, destinul, general-umanul etc.), categorii filosofice des utilizate de poetul, dar şi de filosoful Eminescu. Pentru a le releva toate sensurile, autorul întreprinde o analiză textologică dintre cele mai amănunţite, vânând toate contextele în care acestea pot dobândi noi semnificaţii sau noi nuanţări de sens. Incursiunile acestea au darul de a ni-l apropia şi mai mult pe filosoful Eminescu, îmbogâţindu-ne cunoştinţele cu elemente cărora nu le-am dat importanţă până acum, dar care se dovedesc extrem de importante în procesul fixării unei terminologii filosofice de specialitate şi, în acelaşi timp, reuşesc să ne restituie imaginea unui remarcabil gânditor cunoscător al tainelor disciplinei”. (Mircea Popa, Eugen S. Cucerzan, Mihai Eminescu, poet şi gânditor, în Adevărul de Cluj, 15 ianuarie 2002, p. 5).
 
 „Filosof, eseist, iubitor de expresivitatea concentrată a aforismelor, Eugen S. Cucerzan trăieşte de multă vreme într-un mediu îmbibat de rostire românească. [...]. În buna tradiţie a şcolii universitare clujene, Eugen S. Cucerzan deschide o nouă pagină a preocupărilor sale cărturăreşti, prin publicarea unui mic dicţionar de terminologie filosofică, interesând deocamdată doar <>, cea care se concentrează în jurul Dimensiunii româneşti a existenţei. [...]. Autorul ne propune un interesant excurs, <>, consultând o bilbiografie străină şi românească impresionantă, de la cărţi şi articole publicate, la altele rămase în manuscris, deoarece reconstituirea sa are în vedere şi evoluţia sensului istoric al unor concepte, surprinderea fazelor de autohtonizare ale acestora. Sunt avute în vedere 70 de asemenea termeni, mai vechi sau mai noi, dar cu farmecul ineluctabil al arhaităţii şi expresivităţii funciare a limbii noastre”. (Mircea Popa, Eugen S. Cucerzan, Familia fiinţei. Soluţii terminologice, în Adevărul de Cluj, 27 noiembrie 2002, p. 5).
 
„Familia Fiinţei. Soluţii terminologice[...] probabil întâia încercare de acest fel în literatura filosofică românească de azi, oricum o lucrare admirabilă, temeinică. [...]. Importante sunt [...], în opinia mea, din volumul lui Cucerzan [Mihai Eminescu, poet şi gânditor], secţiunile referitoare la filosofia lui Eminescu, în particular acelea în care, conspectând gândirea poetului, autorul inferează asupra unei filosofii - <>- a Fiinţei. [...] <<Mihai Eminescu, poet şi gânditor>>de Eugen S. Cucerzan este nu doar o deschidere spornică în eminescologia contemporană, dar – prin reluarea, în Familia Fiinţei, a unei substanţiale părţi din ideistica acestei remarcabile cărţi – o intrare, consistentă, tare, a unui tânăr gânditor în filosofia românească a veacului”. (A.I. Brumaru, Mihai Eminescu văzut dinspre Fiinţă, în Obiectiv, Braşov, 19 ianuarie 2004, p. 6).
 
 „Fără îndoială, contribuţiile documentare pe care Eugen S. Cucerzan le aduce, îşi au prin importanţa lor incontestabilă, tocmai prin exactitatea informaţiei şi prin fixarea acestora în zona de interes biografic, lacunară încă în destule momente. Pe de altă parte, discuţiile pe care le dezvoltă în sfera gândirii filosofice eminesciene, au un netăgăduit cuantum de personalitate, ordonându-şi discursul pe câteva repere cheie, în fixarea cărora nuanţează, de asemenea, cu aplomb şi exactitate analitică, detalii semnificative”. (Constantin Cubleşan, Eminescu în privirile criticii, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005, p. 74).
 
  mcucerzan@usamvcluj.ro

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară