(n. 13 mai 1971, Cluj-Napoca). Poetă, publicistă. Facultatea de Filosofie a UBB Cluj. Masterat în Filosofia Culturii. Debut absolut cu poezie în Steaua (1989). Doctorat in filologie (2018), cercetător asociat Center for the Study of Antiquity and Christianity (C-SAC), Universitatea din Aarhus.

Volume: Înzeire, versuri, 1992; 1997; Semn către cetate, versuri, 1994; Din casa lui Faust, versuri, 1998; Trestie şi plumb, interviuri, 2001; Braţul pierdut, versuri, 2001; Din capitala provinciei, interviuri, 2002; Cronograf, versuri-antologie, 2004, The Dice, proză, Norcross-USA, 2005; Povestea lui Theodor, 2006; Kyrie Lex, roman, 2009; Calendar românesc în 12 cronici şi o precuvântare, 2009;  Fiord, versuri, 2014; Limbajul poeziei scaldice, studiu, 2017; Si quis voluerit scribat: A linguistic approach to Perpetua Passio, studiu, 2019;
Traduceri: Claus Ankersen, Cantecul Tigrului (Tigerens sang), 2019; Snorri Sturluson, Saga regelui Harald, 2020.
Prezentă în dicţionare şi antologii de poezie.

* * *
 
Kyrie Lex, debutul de romancieră al poetei Flavia Teoc este o cu totul surprinzătoare combinaţie între un roman istoric şi ceea ce mai nou se numeşte ego ficţiune. Aşa cum foarte bine remarca Ovidiu Pecican în pertinentele rânduri de recomandare a volumului, sensibilitatea poetei Flavia Teoc se simte la tot pasul în această primă încercare majoră de pro­ză. Dincolo de meditaţiile despre sensul istoriei sau despre o eventuală morală a istoriei, permanentul balans între întâmplările din anul 1068 şi stricta contemporaneitate (semnificative sunt eforturile autoarei de a instala internetul într-o locuinţă privată din comună) dă scrierii un aer de uşoară melancolie. Avem de-a face cu poeticitatea de factură mittereuropeană a unei lumi care se sfârşeşte de nostalgia după nişte rosturi ale vieţii care nu vor mai fi niciodată aceleaşi. Inteligenta, bine informata, posesoare a unei siguranţe stilistice de invidiat, Flavia Teoc se anunţă drept una dintre prozatoarele de mare perspectivă din literatura română a noului val. Romanul Kyrie Lex oferă o măsură a indiscutabilelor sale posibilităţi narative. (Tudorel URIAN, 15 mai 2009, în România literară, 2009)
Sarmul acestui roman istoric este dat in principal de vocea narativa, Flavia Teoc dovedindu-se un povestitor înzestrat. S-ar putea spune ca aici confluează experienţa poetica a scriitoarei, in capacitatea de a realiza in citeva tuse rapide tablouri veridice si vii, incarcate de emotia celui care transcrie.(...) Tot arsenalul faptic nu este decit un fundal peste care se spune o poveste, o istorie umana decupata de istorie. (Victor CUBLEŞAN, nr. 6, în Steaua, 2009)
Dincolo de titlul - poate puţin sarcastic - al celui de-al doilea volum de interviuri cu scriitori clujeni întocmit de poeta Flavia Teoc (Din Capitala Provinciei) cititorului i se oferă o frescă a unei vieţi literar - artistice de o efervescenţă remarcabilă. Pluralitatea preocupărilor celor intervievaţi şochează deopotrivă prin eclectism (lăsând la o parte literatura şi critica aferentă, ele merg de la caligrafia japoneză - Rodica Frenţiu - la teatrologie - Claudiu Groza - şi chiar până la eseuri despre jazz - Virgil Mihaiu) cât şi prin modul armonios în care interacţionează, generând totuşi tendinţe foarte diferite. Dintre acestea, cea pe care Flavia Teoc o urmăreşte constant e raportarea reverentă a acestor scriitori la viaţa culturală din anii 70 - 80, viaţă culturală pe care ea o vede cel mai bine exprimată de către revista Echinox. Desigur, nu e o asociaţie întâmplătoare, această revistă - ce debutează, simbolic aproape, în 1968 - constituind rampa de lansare pentru mulţi din scriitorii intervievaţi şi având un impact major. O caracterizare succintă a curentului literar propagat de revistă e formulată de Ruxandra Cesereanu: "Îmi îngădui să fac din şcoala Echinox un ism, şi să consider că acolo se îmbina pe de o parte, ardelenismul riguros, cu ludicul, şi cu o formă de neo-expresionism, tipică pentru sfârşitul de secol XX" (Alexandra Olivoto, în România literară, nr. 36, 2002)
Cartea aceasta nu împărtășește, în afară de necesarele note de subsol și de dicțiunea sobră, nimic din antipatica pedanterie academică tipică lucrărilor de gen. Scriitoare ea însăși, avînd la activ cîteva volume de versuri și un mic roman istoric, Flavia Teoc știe cum să fie concludentă fără a plictisi și cum să fie clară fără a coborî nivelul discursului. Așa încît, în rezumat, e un studiu foarte serios care se citește cu plăcerea debutonată a cărților de popularizare. Dar ce aduce esențial această carte? Aș spune că un efect de perspectivă. Flavia Teoc reconstituie adîncimile acolo unde simpla descriere gramaticală ne oferă numai două dimensiuni. Asimilate în logica unei arte a asocierilor, metaforele kenning pot lăsa impresia unor șarade abile. Or, o asemenea reprezentare exclusiv formală a lor nu e numai neofertantă: e de-a dreptul greșită. În realitate, sub fiecare imagine frapantă produsă de scalzi se găsește un etimon care pune în contact o mentalitate cu un set de narațiuni legitimatoare. (Cosmin Ciotlloș, Dincolo de șaradă, Dilema veche, nr. 744, 24-30 mai 2018)
O carte extrem de serioasă şi, totodată, captivantă, este Limbajul poeziei scaldice. Metafore kenning şi termeni poetici în poezia scaldică a secolelor VII-XIII a Flaviei Teoc. Cuprinsul pare o poveste: capitole ca Cerul, Pământul, Bărbatul, Femeia, Inima, Corabia, Marea, etc. Subcapitole romaneşti: Sabie a vorbirii sau a gurii, Podeaua cămării furtunilor, Coiful piticilor Vestri, Austri, Svaðri şi Norðri, Zeiţe Æsir, valkirii şi ursitoare şi tot aşa. Ajunge însă să plonjăm în prefaţă ca să ne dăm seama de rigurozitatea cercetării. Întreg pro iectul se vrea un comentariu la tratatul de poetică Skáldskaparmál (Limbajul poeziei), capitolul al XIII-lea al Edei în Proză alcătuit în secolul al XIII-lea de islandezul Snorri Sturluson. Ca să înţelegem autenticitatea acestui demers, trebuie spus că cercetătoarea a parcurs o vastă bibliografie la temă în biblioteca universităţilor din Roskilde, Aarhus şi Copenhaga, precum şi manuscrisul Codex Wormianus. De altfel, ea s-a şi stabilit în Danemarca de o bună bucată de timp, beneficiind, aşadar, de o cunoaştere la sursă a culturii scandinave. (...) Abordarea teoretică şi tratarea suplă a temei fac din această carte un best-seller pentru cei interesaţi de poetică şi poezie. (Felix Nicolau, Cum se explică forţa germinativă a poeziei scaldice, Arca, nr. 4/5/6, 2018)
Cartea Flaviei Teoc se doreşte un comentariu la tratatul de poetică Skáldaparmá (Limbajul poeziei), capitolul II al cunoscutei opere Edda în Proză a amintitului învăţat islandez Snorri Sturluson. Din fericire, Flavia Teoc a abandonat intenţia iniţială, de cartografiere a metafore-lor kenning, ceea ce realizase, la nivelul de suprafaţă, tânărul Borges, propunând, într-o consistentă şi excelent structurată lucrare ştiinţifică, o analiză cu instrumente humboldtiene a doar 11 dintre conceptele scaldice: cer, pământ, bărbat, femeie, inimă (pasiune), mare, corabie, cap (gândire), Iisus, iarnă şi gură (vorbire). Produs al şcolii clujene de lingvistică, o şcoală de orientare coşeriană, Flavia Teoc nu se desparte de instrumentarul avut la dispoziţie prin propria formare şi, implicit, propune o abordare a metaforelor kenning în baza înţelesurilor sugerate de Mircea Borcilă (profesor universitar clujean şi mare exeget al fi-losofului din Lancrăm) pe filiera Lucian Blaga: cunoaşterea metaforică înseamnă şi un spor cognitiv pe lângă cel expresiv, respectiv pe filiera Eugeniu Coşeriu, la care metafora este expresia unitară, spontană şi imediată a unei viziuni. (Adrian Lesenciuc, Nodurile de semnificație kenning în poezia scaldică, Limba