(pseudonimul lui Marcel Seserman; n. 9 iulie 1963, Beclean/Bistriţa-Năsăud). Poet. Facultatea de Matematică a UBB Cluj-Napoca (1987).
Debut absolut cu poezie în Steaua, şi cu critica literară în Astra (1989).
Volume: Exilul lacrimii, versuri, 1992; Fragmente din monografiile imperiului, versuri, 2002; Topografii critice, critică literară, 2004; Fragments des monographies de l empire, 2006; Fragmente din monografiile imperiului – Opera omnia(versuri), Editura TipoMoldova, 2011, Iaşi
Ediţii: Generaţia amînată de Lucian Valea, 2002; Jucătorul de cărţi de Lucian Valea, 2004.
Prezent în: Dicţionarul biografic al literaturii române de Aurel Sasu, EdituraParalela 45, Piteşti, 2006, vol. II, pag 75-76;Almanahul literar Cuvinte, 2006, pag. 344-345;
Dicţionar Literar 1639-1997 de Teodor Tanco, 1998, pg. 211-212; Antologia poeţilor ardeleni contemporani de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, 2003, pg. 209-210; Antologia poeziei româneşti de la S la XXL, pg. 66-68; Antologia Cenaclului literar “ George Coşbuc“, 2001, pg. 111-116; Caietul cu poeţi, 1996, antologie de Petru Poantă; Patruzeci de poeţi bistriţeni contemporani, 2001, antologie de Ioan Cioba; pag. 115-120; Un copac de sunete / Hangok Fája – antologie bilingvă româno-maghiară, 2006, pag. 72-79, în traducerea lui Gáll Attila.
Premii literare: Premiul revistei Steaua, 1989; Premiul de poezie al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, 1991.
* * *
Figura lirică a lui Mircea Măluţ e una a retragerii: „să ai reflexul retragerii / să iubeşti marginea / să nu mai aştepţi “ (ecouri fierbinţi). Cele trei versuri, aparent disparate, prezintă o coerenţă speculativă, care dezvoltă conceptul de noi indicat drept factor generator al acestei producţii. Întrucît retragerea, devenită reflex secund (ţinînd de a doua natură, spirituală), duce la cultul marginii şi conservării de sine a unui limbaj. Iar aşteptarea nu e oare suspendată prin chiar asumarea existenţei delimitate, inclusiv a celei închinate poeziei? Retractil prin sensibilitate, ca şi prin necesităţile stilistice ale creaţiei, poetul se retrage strategic în propria fiinţă, aidoma unui melc, a unei ţestoase. Nu e o “ cedare de teren “, ci o manevră a identificării defensive, o regăsire în intimitatea eului creator, ameninţat de intruziunile Celuilalt, ca şi de rumoarea, de carnalitatea excesivă, de toate aspectele contingentului cărora li se supune eul empiric: “ dacă ei sînt cei care aduc / otrava în pocale de aur // acum nu mă simt sărbătoarea nimănui / aidoma celui ce ieşea în plină / noapte sub lună / arăta cu degetul golul şi cînta // précis era un cîntec din spatele / portativului / zgomote de aur striga / marele imperiu işi retrage tentaculele / şi ar trebui să se retragă şi carnea / şi doar sînge pre sînge călcînd “ ( sînge pre sînge călcînd). Marginea devine obsedantă ca un factor vital al afirmării de sine a poetului (Gheorghe Grigurcu în Poezie română contemporană (vol II, pg. 93), 2000).
Poet de agilităţi melancolice şi de abilităţi speculare, Mircea Măluţ a ieşit cu un debut remarcabil, chiar dacă şi-a supralicitat pe bune porţiuni gama vocalică (Al. Cistelecan în revista Luceafărul, nr. 23, 9 nov. 1994)
O liturghie neagră, a descompunerii şi pieirii, înfrăţeşte organicul şi anorganicul, veghea şi visul, văzutul şi nevăzutul într-o demonică "prezenţă" finală. Tromba vitalităţii rebele are un caracter iluzoriu, nefiind decît un act agonic: "aşa ne-a fost dat nouă/ să ne naştem între două căderi/ aflaţi totdeauna în dosarele călăilor/ victimele necesare echilibrului// visurile noastre/ sunt insomniile gropii/ umbra îngerului/ şi confidenţii negaţiei suntem/ de la o vreme numai asfinţituri // prezenţi la ora aceea/ cînd se toarnă moartea în lucruri" (prefaţă). Mircea Măluţ e un meditativ dens, a cărui formaţie de matematician îi determină ţinuta de-o eleganţă tenebroasă (Gheorghe Grigurcu – Un imperiu crepuscular în revista România literară, nr. 43, 30 oct.- 5 nov. 2002, pg. 9)
Ceea ce impresionează însă la Mircea Măluţ este gravitatea, precizia şi transparenţa versului. Sugestia este aceea a mărturiilor disparate despre o lume aflată dincolo de marginea marginii, ceva în genul prozei lui Julien Gracq din Ţărmul Sortelor: undeva în provinciile imperiului / se roagă feţii în pântecele femeilor / să nu se mai nască / şi plâng neauziţi la marginea lumilor / nepregătiţi pentru acest echinox ( nepregătiţi pentru acest echinox ). Sau acest fragment din Monografiile apocrife ale imperiului, cea de a doua secţiune a cărţii: îmi bat valurile exilurilor în umeri / valurile apelor moarte / păsări ciudate îşi leapădă aripile uscate / aproapele păsării mute sunt / aici la hotarul târziei / geme neştiutul de îmbrăţişarea sângelui / înveninatule înveninatule / tu vezi că-i răsăritul timpului tău // parcă aud geamătul surd / al unei religii murind ( aproapele păsării mute sunt ). În tot, o remarcabilă carte de poeme care sintetizează disperări, angoase şi frustrări ale unui exilat în proprie ţară. Un poet al marginii care îşi află locul său bine delimitat undeva între poetul tristelor şi cîntăreţul teritoriilor de dincolo de marginea marginii. (Mircea Petean, la Radio Renaşterea 1 octombrie 2002)
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
mirceamalut@yahoo.com; malutmircea@hotmail.com;