Henri Jacquier (25 septembrie 1900, Grenoble, Franţa - 19 aprilie 1980, Cluj Napoca) Eseist. Studii la Litere în Lyon şi Paris (1917-1923), luându-şi licenţa cu două lucrări, Memoires (1921) şi Sur la philosophie de Jean de Meung - 2-eme partie du Roman de la Rose (1923). Profesor în cadrul Misiunii Franceze din România, mai întâi la Liceul „Mihai Eminescu" din Satu Mare (1923-1924), apoi la Liceul „Gheorghe Bariţiu" din Cluj. Conferenţiar la Seminarul Pedagogic Universitar (1925-1931), cadru didactic la Facultatea de Litere a Universităţii clujene, şeful Catedrei de filologie romanică. Debutează în revista „Însemnări matematice" (Cluj, 1925).
În timpul refugiului Universităţii clujene (1940-1944), face parte din Cercul Literar de la Sibiu. În 1947 îşi susţine, la Universitatea din Bucureşti, teza de doctorat (Recherches sur les mecanismes de l'emprunt linguistique: adaptations,detours et rates du systeme phonetique roumain au contact du systeme francais),obţinând titlul magna cum laude. Colaborează la „Almanahul literar", „Cercetări de lingvistică", „Familia", „Gând românesc", „Bulletin linguistique", „Naţiunea română", „Revista Cercului Literar", „Revue de Transylvanie", „România literară" (Aiud), „Secolul 20", „Steaua", „Zorile", „Tribuna", „Viaţa românească" şi „Studia Universitatis «Babeş-Bolyai»".
A scris pagini memorabile despre Vasile Bogrea, Şt. Bezdechi, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Al. Rosetti.
Volume: Babel, mit viu,ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Muthu, Cluj Napoca, 1991.
