Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Florina ILIS

Data nașterii : 1968-08-26


Click aici pentru a vizualiza Manuscrisul - Florina ILIS













 (n. 26 august 1968, Olcea/Bihor). Prozatoare. Facultatea de litere a UBB Cluj (1992). Şcoala de Înalte Studii postuniversitare (1994). Doctorat în Filologie, 2004. 1998 – nominalizare la Concursul Uniter de Dramaturgie cu piesa De-a v-aţi ascunselea.
 
Volume: Haiku şi caligrame (caligrame de Rodica Frenţiu), 2000; Coborârea de pe cruce, roman, 2001; Chemarea lui Matei, roman, 2002; Cruciada copiilor, roman, 2005;  Fenomenul science fiction în cultura postmodernă. Ficţiunea cyberpunk, 2005; Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit, roman, 2006; Lecţia de aritmetică, teatru, 2006; Vieţile paralele, 2012.

Premii: 2000 – premiul Editurii Univers pentru debut cu romanul Chemarea lui Matei; 2005 – premiul România literară - Cartea Anului 2005 cu romanul Cruciada copiilor; 2006 – Premiul pentru Proză al revistei Cuvântul cu romanul Cruciada copiilor ; 2006 – nominalizare la Concursul Naţional de Dramaturgie cu piesa De-a v-aţi ascunselea; 2006 – romanul Cruciada copiilor propus pentru traducere în străinătate la Institutul Cultural Român; 2006 – premiul pentru proză Radio România Cultural – Cruciada copiilor; 2006 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Proză - Cruciada copiilor; 2006 – Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor - Cruciada copiilor; 2006 – Topul literar al Revistei 22, primul loc la secţiunea proză pentru Cruciada copiilor;  Premiul Radio România Cultural pentru Vieţile paralele, 2012.

Traduceri în alte limbi:
2006 – Masa ha-ţlav şel ha-yeladim (Cruciada copiilor)Tel Aviv :  Nymrod.
2009 – Gyerekek háborúja, Pécs : Jelenkor Kiadó.
2010 – La crociata dei bambini, Milano : ISBN Edizioni.
2010 – La croisade des enfants, Paris : Editions des Syrtes.
2010 –La Cruzada de los niños, Ediciones del Oriente y del Mediterráneo, Madrid.
2012 - Cinque nuvole colorate nel cielo d’Oriente, Roma : Atmosphere Libri.


Membră a Uniunii Scriitorilor din România,  Filiala Cluj.

(ilis@bcucluj.ro)

* * *
„Cu ultimul său roman, Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit (Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2006, 210 p.), mult mai redus ca dimensiuni, în comparaţie cu apariţiile anterioare, autoarea ne mai provoacă o dată. Nu numai că ne transportă din lumea românească, din amestecul acela de noutate internautică şi de tradiţie cu care ne obişnuise, în lumea Japoniei de astăzi, dar ne şi propune să operăm, în lectură, o serie nesfârşită de jocuri de traducere.” (Mihaela Ursa,  în „Steaua”)

„Configuraţiile teritoriilor psihice omeneşti” desenează imperceptibil, dar sigur, o hartă pe care cartografii o ignoră. O hartă în trei dimensiuni, ca benzile lui Moebius desenate de Escher. „Eu consider – spune Florina Ilis într-un interviu – că realitatea nu este niciodată biplană, astfel spus nu se manifestă într-o dimensiune cu coordonate fixe cu care, din când în când, să se intersecteze ceva care să funcţioneze ca un fel de destin personal sau colectiv şi, care, în raport cu acestea, să-i imprime alte direcţii decât cele iniţiale. Realitatea funcţionează în ritmul aproape imposibil de descris al unor procese concomitente şi imprevizibile care au loc şi care determină, uneori arbitrar şi echivoc, firul evenimentelor. În Cruciada copiilor am încercat să dezvălui puţin din mecanismele prin care realitatea îşi creează propria reţea de posibilităţi prin care ar putea să se fixeze într-o anumită istorie, şi nu în alta, a unor evenimente mai mult sau mai puţin importante, mai mult sau mai puţin mărunte, care determină, apoi, imperceptibil şi invariabil, cursul lumii. Trecerea de la o scenă la alta se petrece în cel puţin trei planuri distincte: gramatical (la un nivel sintactic sau chiar lexical), apoi simbolic şi, în sfârşit, ficţional, printr-un joc de intersectare a planurilor aparent paralele ale povestirii.” E vorba aici de un ochi exersat să vadă dincolo de aparenţe, dar mai ales de forţă. Aceasta e calitatea esenţială a Florinei Ilis. E o prozatoare puternică, în stare să stăpânească vastele lumi stârnite scriptural, să tragă infinite sfori romaneşti, să lase să se vadă ici-acolo urzeala, dar să păstreze tot farmecul indicibil al ficţiunii de bună calitate. (Irina Petraş, în Literatură română contemporană. O panoramă, 2008)

Despre Vieţile paralel, 2012:
Florina Ilis, interviu, în Weekend Adevărul, ianuarie 2013:  „Existenţa lui Eminescu reprezintă un fel de oglindă, o oglindă pe care noi, românii, am expus-o de-a lungul timpului aproape în toate împrejurările vieţii noastre literare şi politice. Eu n-am făcut decât să urmăresc imaginile jocurilor de lumină şi umbră ce se reflectă în ea.“ [...] „E vorba de întreaga poveste a dosarului de urmărire a «poetului naţional», dar şi de prezentarea perioadei de îmbolnăvire a lui Eminescu care ni-l arată atât ca pe un bolnav obişnuit, cât şi, prin lectura dublă, ca pe un mit cultural care se deconstruieşte şi se reconstruieşte treptat sub ochii cititorului.“
Cosmin Ciotloş, în România literară, decembrie 2012: Exerciţiul gigantesc al Florinei Ilis e un act empatic de mare intensitate, nu o şarjă. De altfel, însăşi imaginea lui Eminescu, aşa cum se detaşează ea, e un indiciu categoric în acest sens. Poetul nu apare nicidecum idilizat. Scenariul n-are nimic de melodramă, destinul nu se pretează romanţelor kitsch. Dimpotrivă. Tuşele sunt adeseori crude, dar în esenţă fireşti, avantajând tocmai omenescul (care nu exclude, bineînţeles, nici turpitudinile maladiei). Prin intenţie, prin ambiţie, prin viziune, prin tehnică, prin miză, Vieţile paralele se impune drept unul din cele mai bune romane româneşti de după revoluţie.
 Marius Chivu, în Dilema veche, decembrie 2012: Acest sofisticat scenariu de ficţiune arhivistică şi distopie informativă ce funcţionează după regula palimpsestului, a rescrierii şi plastografiei, această parabolă Sci-Fi, cu accente de satiră neagră, a infiltrării şi deturnării trecutului care se desfăşoară simultan, într-un plan paralel prezentului (de unde şi titlul cărţii) este, în fapt, punerea într-o intrigă fantezistă a abuzului ideologic şi a consecinţelor sale, a felului în care Eminescu a fost revendicat şi manipulat pentru a legitima, pentru a sprijini diversele cauze şi interese politice, morale sau literare ale posterităţii.
 Irina Petraş, în Tribuna, ianuarie 2013: Cartea cea nouă e lucrată ca o machetă uriaşă în trei dimensiuni, cărora li se adăugă şi Timpul, unul fluctuant, rebel. Viaţa lui Eminescu, de la ştirea lansată de Doamna Slavici că Eminescu a înnebunit (1883) şi până la moartea sa (1889), este transpusă – minuţios şi cu o uimitoare delicateţe a decantării reperelor şi a valorării umbrelor şi luminilor – pe un veritabil câmp de bătălie. Densitatea recuzitei de epocă, reprodusă până la nuanţă, fior, tuşă, renunţarea la ghilimele într-o circulaţie liberă şi remaniabilă a informaţiei te fac martor al unei desfăşurări ameţitoare de „adevăruri” parţiale şi partener uluit al istoriei ca poveste niciodată încheiată. În fiecare pagină, detalii «vizualizabile» introduc atmosfera, manevrate fiind cu abilităţi de regizor-dramaturg (F.I. este şi autoarea unui excelent volum de teatru!), cu instrumentar pictural şi cinematografic; parantezele-aparteuri (savuroase semnale ale lucidităţii auctoriale în alertă) ambiguizează, ironizează, clarifică didascalic, iar notele de subsol, academizante ori ironice, câteodată în stilul baroc al lui Budai-Deleanu, propun conexiuni surprinzătoare şi mereu inteligente, care decupează locuri comune şi stereotipii aruncându-le în derizoriu pentru a le salva, în gestul imediat următor, derizoriului, căci „adevărul” există (nu-i aşa?) nicăieri şi pretutindeni.

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară