(n.14 noiembrie 1938, Greoni/Caraş Severin). .(14 noiembrie 1938, Greoni/Caraş Severin). Poet şi cronicar dramatic. Facultatea de Filologie a UBB (1963). Debut absolut în Steaua, 1958. Director la Theatrum Mundi din Bucureşti (10 ani). Director al Editurii „Palimpsest”. Membru fondator UNITER, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.
Volume: Palimpsest, poeme, 1969; Dezlegare de chaos, 1973; Suveranitate lăuntrică, poeme, 1975; Privitor ca la teatru, critică I-IV, 1975-2003;Inventatorul de numere, poeme, 1976; Plante de dincolo, poeme, 1983; Ar mai fi de trăit, poeme, 2003, Oda Caligrafului sau Ficţiunile artistului la maturitate, poeme, 2004;Fără mască, domnule Godot, eseu, 2005; Va fi o fugă, poeme, 2007;O elegie cu obloanele trase, poeme, 2011; Viaţa într-un lacăt, poeme, 2013. A îngrijit ediţia Toma Caragiu, Poeme şi alte confesiuni (1979), ediţii din Ioan Alexandru şi Gellu Naum. A colaborat la periodicele: Tribuna,România literară, Viaţa Românească, Steaua, Contemporanul, Luceafărul, Familia, Vatra, Convorbiri literare, Steaua, Orizont, Cronica, Teatrul Azi, Poesis etc. Premiul ATM (1986) pentru cel mai bun critic teatral al anului. Premiul UNITER pentru critică, 1990. Premniul UNITER pentru întreaga activitate, 2008 etc.
***
Cunoscut mai ales ca om de teatru (el a desfăşurat o intensă activitate de cronicar teatral şi, în prezent, director la Theatrum Mundi), Ion Cocora este şi un excepţional poet care a debutat odată cu al doilea val şaizecist (Palimpsest, 1969), publicând, apoi, în cincisprezece ani, încă patru volume, ceea ce înseamnă că s-a aflat în competiţie strânsă cu congenerii săi clujeni (Gheorghe Pituţ, Ioan Alexandru, Ana Blandiana etc. ). […] Puţini poeţi actuali de la noi sunt atât de fireşti şi profunzi când scriu despre existenţă şi moarte cum este Ion Cocora. (Marin Mincu)
Ion Cocora şi-a subminat condiţia de scriitor pentru gloria efemeră de cronicar dramatic. Evident, nu despre specia în sine este vorba, ci de faptul că creaţia autorului în cauză este aceea de poet. […] Fără îndoială, într-un deceniu şi jumătate de practicare a criticii teatrale, el a deprins un anume limbaj de specialitate, a dobândit chiar şi faimă, însă, cum spuneam, a pus în umbră poetul, întrucât acesta nu a putut concura o notorietate surprinzător de repede constituită. […] Imaginaţia poetului e debordamtă, odată declanşată funcţionează ca un vârtej ameninţător, instabilă, fluidă, într-o continuă metamorfozare strălucitoare, misterioasă, ceremonioasă. […] Avem de a face în fond cu „reabilitarea” orgolioasă a imaginaţiei şi, în cele din urmă, cu asimilarea condiţiei poetului aceleia de magician. Ion Cocora însuşi în comportamentul său rămâne un poet, în sensul aderării la o boemie intelectuală. (Petru Poantă)
Ion Cocora se mişcă cu uşurinţă nu numai printre probleme teoretice, ci şi printre probleme de istorie ale teatrului românesc. Şi ritmul calificării lui este într-adevăr spectaculos. Dacă amintim că Ion Cocora se numără printre cei mai importanţi cronicari teatrali de astăzi n-o facem decât pentru a sublinia calitatea unei şcoli de o factură deosebită aceea a foiletonului şi aceea a sensibilităţii lirice de excepţie.(Cornel Ungureanu)
Poemele crepusculare ale lui Ion Cocora au ceva din picturile lui Chagall: o naivitate bine jucată, o sfâşietoare inocenţă lucrată de un meşter care ştie atât de bine taina încât îşi îngăduie deformări groteşti ale zvonurilor ei eşuate în strofă. Senzaţia de plutire e apăsătoare, grea, sufocantă, tot aşa cum detaliile macabre – păsări negre, sufocări, piroane, haite flămânde, putreziciuni şi desfrânări – interpretează o partitură de mare fineţe, aproape înduioşătoare. În ecou, versurile despre albine de aur, îngeri, lumini şi extaze dau fiori reci, sunt mesageri deghizaţi ai întunericului. „Bezmeticul suflet” face faţă ambelor registre ca un desăvârşit maestru de ceremonii ce trece „foşnind prin zona de risc”. (Irina Petraş)
Membru al Uniunii Scriitorilor din România