(n. 2 mai 1942, Ocniţa/Bistriţa-Năsăud - 1 aprilie 2022, Cluj-Napoca). Eseist, filosof. Facultatea de Filosofie a UBB Cluj. Doctorat în Filosofie.
Volume: D.D. Roşca şi filosofia românească, 1979; Structura unei sinteze filosofice, 1981; Elemente de etică, 2 vol., 1982; Constructe, 2000; Echilibru şi dezagregare. Antinomia eminesciană, 2002; Configuraţii „fizice” şi exerciţii metafizice, 2013 etc.
Cărţile sale se aşază „între eseu şi studiu, cu deplasarea accentului spre unul sau spre altul dintre cele două genuri, în funcţie de natura temei tratate. Cu studiul, accentul se poate deplasa spre geometric, iar cu eseul, accentul se poate deplasa spre ludic”.
„Noi, românii, nu ne fixăm nici în piscul dealului, cu orgoliu şi dispreţ (ca unele popoare), dar nici nu ne pierdem în golul văii (ca alte popoare). Sau, altfel spus, de riscul vârfului de deal ne salvează valea, iar de riscul golului din vale ne salvează dealul”
***
Constructelestăpânesc exemplar arta incitării. Excelente şi numai bune de îndelungi taifasuri cu textul, cu limba română, cu tine însuţi cele despre gând, îndoială, supărare, dacă, uitare, poartă, despărţire, noroc şi trudă etc., etc. Reţin aici, ca exemple, doar două teme: pe de-o parte, declinaţia, cea care, descrisă de autor la lansarea cărţii sale la Cluj, mi-a dat ideea „încercării” ei pe declinarea substantivelor şi pe însemnătatea pe care ar putea-o avea în construirea edificiului poematic. Căci, zice Tudor Cătineanu, „în sfera Esteticii, fenomenul declinaţiei e aurifer chiar în celebra secţiune de aur [...unde] simetria perfectă nu este estetică. Ea trebuie să fie însoţită şi de o abatere sau declinaţie de la simetrie, de un coeficient anume de a-simetrie, non-simetrie, pentru ca obiectul să fie şi expresiv, deci artistic.” Recitind texte „clasice” despre Eminescu (Vianu, Călinescu, Blaga, Popovici, Liviu Rusu, D.D. Roşca, Edgar Papu, Ion Negoiţescu, Ioana Em. Petrescu etc.) şi pagini de Eminescu, le dă la iveală o nouă strălucire, ca un căutător de aur ori ca un orfevrier de marcă, încât ai senzaţia că el a „plantat”-o acolo, atât de surprinzătoare e nuanţa cea nouă. (Irina Petraş)
