(24 februarie 1943, Aref/Argeş). Poet şi prozator. Echinoxist.. Creator al speciei numite ronset. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1968). Doctorat în litere cu teza „Memoria Fiinţei - Poezie şi Sacru”, 1997. Debut absolut cu poezii în Tribuna (1964).
Volume: Marile Eleusii, poezii, 1971; Magda Isanos. Drumul spre Eleusis, studiu critic, 1975; Nevăzutele urse, versuri, 1975; Cântece de viscol, balade, 1976; Anonimus, versuri, 1977; Ascunsa trudă, versuri, 1979; Grigore Alexandrescu. Parada măştilor, eseu, 1981; Joia patimilor, roman, 1981; Recurs la singurătate, versuri, 1982; Stare bizantină, balade, 1983; Apărarea lui Socrate, versuri, 1985; Meşterul Manole sau imanenţa tragicului, studiu critic, 1986, Anotimpurile, versuri, 1987; Zborul gâştei sălbatice, roman, 1989 (ed. franceză, 2000); Ferestre, 1990, Furcile caudine, 1991; Lieduri, versuri, 1992; Ante portas, Bruxelles, 1992; Fierul spinilor, 1995; Ronsete, 1995, A doua venire/Le deuxième retour, 1996; Ieşirea din Europa, 1996, Ziua cenuşii, 2000; La salle d’attente/ Sala de asteptare, 2003; De la o zi la alta/D’un jour à l’autre, 2006; Pielea îngerului, 2008; Vei trăi cât cuvintele tale, 2010; E toamnă nebun de frumoasă la Cluj, 2011; Un înger răstignit pe gură, 2011; O noapte cât o mie de nopţi, 2011;
Apariţii în străinătate: Poplakite na Solomona, poeme, Skopje, 1988; Ante portas, Bruxelles, 1992; Le visage du temps, poeme, 1993; Le fer des épines, poeme, 1995; Khuon mat thoi gian, poeme, Strasbourg, 1996; Portraite apocryphe/ Portret apocrif, poeme, Bucuresti/ Montreal, 1998; Les syllogismes du chemin, poeme, Amay-Belgique, 1999; Nhung tam doan luân cua con duong, poeme, Strasbourg, 2000; Exercices de survie, poeme, Charlieu, 2000; Le vol de l oie sauvage, roman, Gallimard, Paris, 2000; La mémoire de l Etre – la poésie et le sacré, eseu, Paris, 2000 ( teza de doctorat); Abattoires du silence, poeme, Rochefort du Gard, 2001; Le vent et la flamme, antologie de poezie, Librairie bleue, Troyes, 2002; L ombre d’un jour, poeme, Paris 2004; D un jour à l autre/De la o zi la alta, 2006; Un jour entier,poeme, L’Arbre à paroles, Amay-Belgique, 2006 ; Poezia, antologie, Nov Zlatorog, Sofia, 2006 ; Miradors de l’abîme, poeme, L’Arbre à paroles, Amay-Belgique, 2008 ; Parler silence, poeme, L’Arbre à paroles, Amay-Belgique, 2010.
Traduceri din: H. Cornélus, Marc Quaghebeur, Etienne de Sadeleer, Dominique Daguet, G. Bayo, H. de Broqueville, Francis Coffinet, Werner Lambersy etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din Franţa, al Academiei Francofone, al Centrului Internaţional de Studii şi Cercetări Transdisciplinare, Paris.
Premiul Academiei Române, 1991; Premiul European de Poezie Francofonà LEOPOLD SEDAR SENGHOR, 2004; Marele Premiu Naţional pentru Literatură al Festivalului International „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”, ediţia a XIV-a, 2011; Premiul Naţional Nichita Stănescu, Ploieşti, 2013.
Ordinul naţional Meritul cultural în grad de Comandor (2004).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
* * *
Tradiţia şi inovaţia se întâlnesc în poezia lui Horia Bădescu într-o ecuaţie sufletească şi stilistică profund personalizată… Poezia lui Horia Bădescu nu e nici ludică, nici tragică. Ea este dincolo de stările extreme, ca o emanaţie obişnuită a stărilor firii (Romul Munteanu, în Flacăra, 18 dec. 1987)
Horia Bădescu îşi asumă poezia fiinţei şi a rostirii şi o substituie aproape total poeziei existenţiale. Poetul, în această accepţie, nu are o biografie profană, are doar o biografie mitică. El iese în lume ca să contemple universul, iubeşte ca să înveţe lecţia singurătăţii, vede efemerul şi gândeşte eternitatea (Eugen Simion, Scriitori români de azi, IV, 1989)
In catedrala poemului, Horia Bădescu intră ca un organist virtuoz, stăpân pe întreaga claviatură. Fuga pe care o intonează expert nu e alta decât aceea inexorabilă şi mistuitoare a timpului. Printre poeţii din generaţia echinoxistă e cel care ştie cel mai bine lecţia lui Leopardi : a reprezenta moartea înseamnă a reda omului, măcar pentru o clipă, viaţa pe care a pierdut-o (Ioan Adam, Inelele lui Saturn, 1989)
Prin impresionanta complexitate a operei sale, prin recuperarea, în poezia sa, a tradiţiilor marelui lirism, prin voinţa de afirmare a « unui nou umanism », întemeiat în esenţă pe o viziune integratoare şi cosmocentrică, Horia Bădescu se situează printre scriitorii reprezentativi pe care îi are literatura română din ultimii ani (Liviu Petrescu, prefaţă la volumul Le visage du temps,1993)
Poezie fără înflorituri şi având o încărcătură emoţională egală cu aceea a poeziei lui Osim Mandelştam, ea se înscrie într-o căutare necurmată a Fiinţei ceea ce face din ea, din prezenţa ei discretă în regnul actual al inteligenţei şi competiţiei, una dintre vocile esenţiale ale timpului nostru, descoperind invizibilul sub suprafaţa înşelătoare a lucrurilor, ascultând bătaia de inimă a lumii dar rămânând mereu atentă la semnele prin care el (invizibilul) se revelează (Yvan Mecif, in Le Journal des poetes, nr.7/8, 1999)
Poezia lui Horia Bădescu răspunde unei necesităţi vitale. Ea nu cântă pentru a seduce, ci pentru a salva. Ea constituie un exerciţiu de supravieţuire în dublu sens, omenesc şi mistic. Aici, acum şi în altundele sperat (Jean Max Tixier, in Poésie 1,mars 2003)
Nu pe degeaba peste cinciprezece cărţi ale românului Horia Badescu şi-au găsit editori în diverse ţări şi continente. El n-a încetat nicio clipă să foreze în adâncurile poeziei şi să adresez abisului întrebările omului… Horia Badescu ne precede în pustietăţile noastre. Şi înalţă reperele (Luc Norin, in La libre Belgique, 3 novembre 2006)
Horia Bădescu evoluează în paradigma unui modernism care, în literatura română, nu şi-a epuizat încă resursele şi al cărui prestigiu n-a putut fi compromis prin manifestări insurecţionale... Este o poezie existenţială în care marile spaime şi interogaţii ale omului contemporan rămîn aceleaşi pretutindeni (Petru Poantă, Tribuna, nr. 95, 2006)
Intre ronsetele şi baladele „crâşmei lui Mongolu” din primele cărţi şi silogismele acestora din urmă se scrie poezia unuia dintre cei mai importanţi scriitori români, cu „certificat european” autentic (Ioan Holban, în Evenimentul, 13 ianuarie 2007)
Poemele lui Horia Bădescu sunt manifeste solemne, grave şi expresive în contra micşorării omului locuitor al satului universal. Dacă baladele sale de odinioară erau ceremonii melodice ale stărilor omeneşti, iar ronsetele (specie inventată de Horia Bădescu) exersau libertăţile constrângerii, poemele-strigăt de-acum vorbesc răspicat şi cu disperare calmă despre timp, trecere, moarte, verticalitate în ciuda seismelor istorice, obstinat pariu pe încă măreţia omului, pe verticalitatea sa, pe înalta sa fragilitate (Irina Petraş, Literatură română contemporană. O panoramă, 2008)
badescu_horia@yahoo.com