Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară











Bianca TĂMAȘ

Data nașterii : 1992-11-22


Nu exista Manuscris _ _ Bianca TĂMAȘ












(n. 24 noiembrie 1992, Huedin). Prozatoare. Studii: Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Jurnalism (2015), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, masterat în Publicitate și Relații publice (2018)
Volume: Când cerul era pe sfârșite, 2011; Bere și pantofi cu toc, 2014; Anuță Dragă, 2017; Moartea joacă poker, 2021.
Prezentă în: volumul colectiv Noir de Cluj, Tritonic, 2022.
Premii: Mențiune Concursul Național de Proză „Ioan Slavici”  - Revista de Cultură Tribuna – 2016; Mențiune Concursul Național de Proză „Liviu Rebreanu” – 2019; Premiu special secțiunea Manuscris „Festivalul Internațional Literar Vox Napocensis Ediția a XIII-a” – 2019.


***
 „Surpriza acestei cărți constă în autenticitatea poveștii, întâmplări, oameni, atmosferă, limbaj. Fără nici o notă falsă. (…) Foarte plăcut acest roman, adevărat în cele mai mici detalii…” Nicolae Manolescu, România Literară, 35-36, 2017, Viața la țară în anii 1950
Romanul Biancăi e unul concis, despre lumea satului de odinioară, cu stil dezinvolt, în care povestea curge firesc, fără înflorituri de prisos. Femeia care povestește (Anuța) are o personalitate accentuată, o luciditate rustică, săpată în înțelepciunea muntelui. Găsim comparații simple, dar emoționante, cugetări străvechi, regionalisme bine integrate și explicate la subsol. Tradiții, folclor, muncile câmpului, iubirea, ura, truda, resemnarea – toate acestea ar fi doar de domeniul unui documentar, dacă autoarea nu le-ar fi sudat într-un suspans inteligent, susținut. […] Bianca deține darul oralității, respingând orice laconism al personajelor. Peisajele rustice apar în descrieri lapidare, autoarea preferând să dezvolte portretele umane”. - Alexandru Jurcan, Caiete Silvane, 152, 2017, Timpul, lumea și Bianca Tămaș
Fără a ieși cu mult din tiparul volumelor care conturează idile din spațiul rural, cartea Biancăi Tămaș are meritul de a emoționa prin povestea autentică evocată și, mai ales, prin epilogul care e o evocare-portret, cu iz de necrolog, un remember-laudatio, pentru cel care „mi-a arătat ce e iubirea și ce inseamnă să ai răbdare, să aștepți, că lucrurile bune se întamplă oamenilor buni” - Carmen Ardelean, Caiete Silvane, 150, 2017, Nostalgii rurale
„Acest al treilea roman marchează o cotitură radicală, propunînd un subiect interesant, o scriitură matură şi un echilibru al tonului şi al subiectului cu totul surprinzătoare. Anuţă dragă este un roman ţărănesc, un roman al recuperării satului tradiţional, aşa cum mai exista el în urmă cu mai bine de cincizeci de ani, scris de un autor tînăr, lucid, care nu încearcă să-şi nemurească copilăria, ci să reanimeze o lume pe care nu a cunoscut-o direct”. Victor Cubleșan, Steaua, 6, 2017, Anuța, draga fată de la țară
„Bianca Tămaș știe să extragă esența din realitatea imediată pe care o introspectează și să o descrie simplu, pe înțelesul tuturor. Știe să creeze atmosferă, are umor și simțul absurdului și nu se sfiește să pună, din când în când, degetul pe rană. Muzicalitatea (dar și poezia) textului este convingătoare, autoarea are simțul ritmului, al schimbărilor acestuia atunci când e nevoie, dozează bine tensiunea, ținând, în acest fel, constant trează curiozitatea cititorului. Are totodată şi simțul dramaticului, al tragicului cotidian”. Radu Țuculescu, Luceafărul de dimineață, 5, 2022, Jocul dragostei și-al Morții
„Citind romanul, ai impresia că Bianca s-a născut adultă, atât de mult cunoaște dedesubturile vieții. Toate personajele sunt extrem de bine conturate și diferențiate: profesorul, soția, amanta, Îngerul, Moartea… Știința dialogului e la loc de cinste. Orașul cel Mic devine un personaj redutabil. O tonică simplitate întoarce spatele oricăror speculații narative. Totul curge firesc, în albia unui suspans echilibrat. Imaginile/scenele se schimbă în stil cinematografic. Există în roman o polifonie care nu deranjează, ci adâncește contururile. Nu, nu e ca în filmul lui Bergman (A șaptea pecete). Aici moartea are alte conotații. Fumează, joacă poker, înjură, se amuză, râde, privește clepsidra premonitorie, acolo în micul oraș „unde niciodată nu se întâmplă nimic”… Însă se întâmplă! Atâtea tribulații incredibile, nefaste, fortuite, încât suspansul urcă vertiginos spre un climax nebănuit. Clișeele narative sunt abolite din start. […] Bianca știe cum să atragă cititorul în carte […]. Sunt sigur că e un roman necesar, pe care-l vor savura tinerii, iar adulții vor avea anumite frisoane, în confruntări veridice, dar și subliminale”.  Alexandru Jurcan, Vatra Veche, 12, 2021, Bianca Tămaș și orașul cel mic

Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară