Robert Laszlo (n. 7 iunie 1991, Satu Mare). Poet. Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș- Bolyai, Cluj Napoca (2013) – licență; Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș- Bolyai, Cluj Napoca (2015) – masterat. Debut absolut: Revista „Citadela” (2009).
volume: In vid iată viața mea!, editura Citadela, 2009 (Satu Mare); Somniator tălmăcitorul de vise, editura Dacia, 2010 (Cluj Napoca); Aripi de lut, editura Ecou Transilvan, 2016 (Cluj Napoca); „Centenarul Filarmonicii Sătmărene”, editura Ecou Transilvan, 2013 (Cluj Napoca)
Alte publicații: Antologie ,,Un surâs în plină iarnă”, editura Limes, 2021 (Cluj Napoca); Antologie ,,Septentrion” editura Limes, 2021 (Cluj Napoca); Antologie ,,Septentrion” editura Limes, 2020 (Cluj Napoca); Antologie trilingvă, Conexiuni, 31 de poeți români (română, engleză, turcă) -Arthshop/ Ekim, 2018 (Turcia); Traducere în limba franceză „Je suis/ eu sunt” editura Limes, (Iași); Antologie de poezie „Poezia – miraj al clipei/ La poesie – le mirage de l instant”, editura Citadela, 2011 ( Satu Mare, traducere în limba franceză); Antologie de poezie vol. II, „Trepte de marmură”, editura Dacia, 2010 (Cluj Napoca); Antologie de poezie vol. I, „Trepte de marmură”, editura Dacia, 2010 (Cluj Napoca); Antologie de poezie, „Cvintet liric sătmărean – 5 furioși din Nord- Vest”, editura Dacia, 2010 (Cluj Napoca); Volumul „Povestea pălincii”, în colaborare cu Felician Pop, editura Solstițiu, 2010 (Satu Mare); Volumul „Istoria secretă a Sătmarului”, în colaborare cu Felician Pop, editura Citadela, 2010 (Satu Mare); Antologia Festivalului Internațional de poezie „Lucian Blaga”, 2009 (Lugoj)
***
„Ar fi prea puțin și prea simplu să spun: Felicitări, Robert László pentru cartea ta de poeme cu care debutezi la Satu Mare, în 2009, la Editura „Citadela”. Titlul ei, „In vid iată viața mea!” taie cu precizie în substanța vie a unei treziri devreme a insului priceput să domine cuvintele necesare sufletului său luminat într-o supraviețuire exemplară prin text. Abia în misterioasa vară a lui 2011 poetul va avea 20 de ani. Cât de bună îi va fi opera la capătul ei, cândva, după o viață pe care i-o doresc lungă, dacă acest debut pare să-i fi izvorât ca un dar, ca un har, ca un adevăr rostit de dragul și în numele unei lumi ajunsă într-un punct al dezamăgirii fără întoarcere? Dacă acest început arată cât de bun va fi totul, bucuroasă și pe cale de a mă liniști în vid mă prenumăr printre cititorii cărții tale, Robert László ...” (Constanța Buzea)
„Cel mai tânăr poet sătmărean care reuşeşte să-şi publice un volum” – aşa îl prezenta pe Robert László, într-o postfaţă la cartea de debut, profesorul Felician Pop, ce remarca, aproape liric, la liceanul născut în 1991, o atitudine „ludic-ironic-şăgalnică” şi un „joc de-a filosofia” uneori pândit de retorică, însă adesea „sacrificat în folosul unor imagini de o înviorătoare iconoclastie”. Sunt caracterizări juste, în esenţă, căci versurile din placheta intitulată În vid iată viaţa mea (Ed. Citadela, Satu Mare, 2009), – care poate fi citită şi: „Invidiată viaţa mea”! – sugerează o fantezie mobilă, cu mişcări de distanţare (auto)ironică din când în când şi, într-un alt registru, tentaţia reflecţiei concentrate aforistic cu o anume fineţe manieristă a modelării expresiei, în sensul „jocului ideilor cu fantezia”. Cartea i-a plăcut şi Constanţei Buzea, care a scris elogios despre ea în România literară, au apreciat-o şi George Achim şi Ion Vădan (acesta publicându-i în 2010 la Editura Dacia şi o a doua culegere, Somniator – tălmăcitorul de vise). Tânărul debutant merită, într-adevăr, o întâmpinare luminoasă, căci versurile lui aduc o prospeţime foarte promiţătoare în ambianţa cam cenuşie în care se scriu încă de către mulţi autori recenţi texte de notaţie minimalistă, dezabuzată ori cu vehemenţe supradozate, în pas cu „moda” brutalităţilor zilei. Or, Robert László are şi, mai ales, anunţă un nonconformism de altă factură, pentru care valorile „tari” ale vieţii rămân totuşi repere de bază şi în numele cărora crede că merită să se exprime. E, în scrisul său un soi de inconfort al – să zic aşa – fragilităţii fiinţei în faţa agresiunilor realului, o rezistenţă tandră, o revoltă ce nu uzează de vociferări pentru a se exprima convingător. Se simte, la aproape fiecare pagină, o nevoie acută de trăire autentică, o căutare de sine înfrigurată, voinţa unei sincerităţi nealterate de convenţii. O spune, de pildă, începutul poeziei intitulate Oază: „Poţi intra cu orice credinţă aici./ Grijeştete totuşi ca prima oprire/ Să fie asemeni chipului tău.” Iar acest chip se recunoaşte încă nesigur de contururile sale, se şi teme de definitiv, trimite mai degrabă la „pulsaţia” trăirii ca dat al unei „vieţi aproximative” ale cărei înţelesuri ultime nu pot fi „văzute” ci doar „acoperite” de subiectul care o trăieşte, pentru a fi abia deduse la capăt de drum: „Eu stau gata instalat,/ Acopăr toate întâmplările/ Vieţii mele/ Nu văd nimic/ (ce să vezi, când cuvintele ţi-s oarbe?)// Mă uit la poeţi ca la o faună/ Gata oricând să explodeze/ Ca nişte sinucigaşi fericiţi/ Că moartea lor va însemna/ Mult mai mult decât trăirea lor” (Ce e)” (Ion Pop)
„Foarte tânărul poet Robert Laszlo face parte din gruparea „5 furioși din Nord-Vest". Dar în cele două volume de versuri ale sale („In vid iată viața mea!” și „Somniator - tălmăcitorul de vise”) e declarată numai o stare de nemulțumire față de (vag) relele sociale și o mai mare dezamăgire față de producția poetică a celor nechemați. „Lacrima / E-o lamă peste surâs / Gândurile mele învață / Să fugă departe / De funia sensului / Ochiul naște o lacrimă/ Gura înmormântează / De zor, vocabule îmbătrânite. / Frigul meu exilează Puii singurătății / Boala mea rătăcește / Între spitale / Sunt de vină eu, / Născutul în vinovăție" (Eu...) etc. Și: „Jur să fiu / eu / Chiar și-n / fața Cuvintelor" (Și tot eu): » Eu vreau să vorbesc / Despre tăcere" etc. „Deocamdată vă scriu, / Rup din mine înțelesurile / Acestea fără glas...". Cum se spune cu o formulare curentă, Robert Laszlo e o promisiune. Are bună respirație culturală și înzestrare poetică.” (Constantin Trandafir)
„De ce-aș fi trist? S-ar putea întreba arghezian Robert Laszlo care, la nici 30 de ani are o carieră de succes (este, deja de câțiva ani managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare), a publicat câteva volume de autor și numele său a apărut în mai multe antologii, iar volumul despre care scriu beneficiază de un cuvânt înainte aparținând academicianului Ion Pop, vreme de decenii spiritus rector al revistei Echinox și unul dintre cei mai avizați critici de poezie din literatura română de azi, el însuși un important poet (în treacăt fie spus, este greu de înțeles decizia editurii Ecou Transilvan de a nu menționa contribuția lui Ion Pop în pagina de gardă a cărții, aceasta fiind în măsură să ofere un plus de prestigiu volumului). Și totuși... parcurgând poemele volumului Aripi de lut, te izbește un aer de melancolie, de tristețe, de îndoială care, dacă nu l-ai cunoaște pe autor, te-ar putea face să crezi că este un om spre sfârșitul carierei, căruia viața i-a oferit o mulțime de deziluzii și dezamăgiri. Se simte în lirica lui Robert Laszlo o ispită vecină cu tendința unor adolescenți de a părea mai maturi decât sunt ei în realitate. La Robert Laszlo, tinerețea este trădată de efervescența întrebărilor religioase, despre sine, despre lumea înconjurătoare care îi frământă conștiința și răspunsurile mereu grave, cumva solemne, la care ajunge de fiecare dată explicit sau sugerat. Unele dintre poeme au o construcție ludică, paradoxală, se bazează pe suprapunerea de elemente oximoronice, dar concluzia lor este mereu gravă, nu prea atrage relaxarea și zâmbetul spre care părea să trimită raționamentul în dezvoltarea sa. Chiar și într-un poem pronunțat ludic, relaxat și impregnat de umor, finalul devine grav, pune cititorul pe gânduri, îl trimite într-un alt registru de lectură. Se poate spune că avem în față o poezie ludică fără final ludic. Și pentru că exemplele aduc întotdeauna mai multă claritate decât explicațiile teoretice, iată poemul Umblet, poate cel mai reprezentativ pentru această tendință: „S-a rătăcit undeva/ O poezie/ Și mă caută./ A întrebat prin vecini,/ Credea biata de ea/ C-am s-o trec pe numele meu./ Că-i voi omorî/ Singurătatea./ Degrabă nu mă va găsi,/ M-ascund./ Cât umblă, înseamnă/ Că totuși/ Trăiește...” (Umblet, p. 70) Cu excepția ultimelor trei versuri avem în față o poezie jucăușă, veselă cu un aer primăvăratic. Ultimele trei versuri crispează întregul context liric, sugestia morții tulbură starea de spirit a cititorului, îl neliniștește, îl pune dintr-o dată în fața unui pericol necunoscut, la care, cel mai probabil, nu s-a gândit nicio secundă pe durata lecturii...” (Tudorel Urian)
Premii sau distincţii pentru activitate literară: Cetățean de onoare al Comunei Păuleşti, judeţul Satu Mare, 2012; „Luminătorii satelor”, acordat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare, 2010; Premiul Cultural al Judeţului Satu Mare acordat de Consiliul Judeţean Satu Mare, decembrie 2009; Premiul I la Concursul Internaţional de poezie „Lucian Blaga” de la Lugoj, iunie 2009.
