(n. 12 aprilie 1975, Constanţa). Poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Societăţii Poeţilor Francezi, membru al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa  etc.
A debutat în anul 2006, la Editura STEF din Iaşi, cu volumul de versuri Delirium Tremens. Este unul dintre cei 20 de autori publicaţi în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Genesi, Torino, 2013). În iunie 2012 câştigă Premiul de creativitate la Concursul Internaţional Naji Naaman din Liban cu aforisme din volumul Dicţionarul suferinţei (Editura Fides, Iaşi, 2008), traduse în limba franceză de Prof. univ. dr. Constantin Frosin. Este publicat în antologia premiilor literare Naji Naaman 2012 în trei limbi: română, franceză şi arabă. Este inclus de Nicolae Mareş în Cartea înţelepciunii universale. Maxime şi cugetări din literatura universală (Editura eLiteratura, Bucureşti, 2014). Este publicat, împreună cu alţi 19 autori, în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Digital Unicorn, Constanţa, 2016), iar în 2017 este unul dintre cei 40 de autori incluşi în a doua ediţie a aceleiaşi antologii. Participă în 2017, la Tecuci, la Festivalul Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni, câştigând premiul special „Mihai Pauliuc”. La al doilea festival, desfăşurat tot la Tecuci în 2018 şi închinat Centenarului Marii Uniri, câştigă marele premiu şi trofeul „Sapiens Piroboridava”. Este inclus în ambele antologii ale festivalului. Promovează aforismul românesc în Franţa, fiind coordonator principal al antologiei Aphorismes roumains d aujourd hui, editura Stellamaris, 2019.
A fost printre câştigători la mai multe concursuri de poezie, critică literară şi proză scurtă. Este tradus în şase limbi: engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă şi albaneză. A fost numit Poetul născut pe Google, după numele volumului M‑am născut pe Google (Editura Stef, Iaşi, 2007). În 2012 i‑a fost publicată, sub pseudonimul Snowdon King, traducerea în limba engleză a romanului science‑fiction Uezen, la editura americană Wildside Press. Între 2018‑2019 publică la editura Stellamaris din Brest (Franţa) patru volume de poeme (Mon amour abyssal, Une étincelle dans le couloir des ombres, Je suis né sur Google,J habite la maison aux fenêtres fermées) şi un volum de aforisme(Aphorismes jaillis de l écume des flots). Primele patru cărţi au fost traduse de diverşi traducători, iar în ultima, J habite la maison aux fenêtres fermées, este autorul unic al poemelor traduse sau scrise direct în franceză. Două volume de poeme au fost premiate de Societatea Poeţilor Francezi, cea mai veche şi cea mai prestigioasă societate de poezie din Franţa. Mon amour abyssal a fost distins cu premiul „François‑Victor Hugo”, iar J habite la maison aux fenêtres fermées a obţinut premiul „Mompezat”. Volumul „J habite la maison aux fenêtres fermées” a fost premiat de două ori și de Societatea Poeților și Artiștilor din Franța, obținând premiul al doilea la marele concurs „Henri Meillant” și premiul al treilea la marele concurs „Jenny Alpha et Noël-Henri Villard”.  În perioada 2003‑2011 a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A activat ca instructor sportiv şi sportiv de performanţă, continuându‑şi cariera de rugbist începută în România. În acelaşi timp şi‑a descoperit vocaţia de scriitor şi a fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În calitate de editor şi fondator al editurii ASLRQ a realizat în 2009, împreună cu Adrian Erbiceanu şi Dumitru Scorţanu, prima antologie a scriitorilor români din provincia Québec, o lucrare de referinţă din literatura diasporei. A doua antologie a văzut lumina tiparului în 2015.
Se implică puternic în promovarea culturii româneşti în spaţiul nord‑american, fiind webmaster, webdesigner şi promotor literar pe site‑ul Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec (www.aslrq.ro), fondator al cenaclului literar internaţional Prietenii Poeziei şi redactor‑şef al revisteiASLRQ.
În februarie 2012 se întoarce în România şi se stabileşte la Oradea. La Oradea deschide în 2018 o filială a cenaclului Prietenii Poeziei, manifestările literare ale cenaclului fiind intitulate„Punţi peste Crişuri”.
A publicat peste 40 de cărţi.

Biografia detaliată: www.ionutcaragea.ro sau Wikipedia
***
« Ionuţ Caragea este autor al câtorva zeci de volume de versuri, aforisme şi proză, membru al nenumărate organizaţii culturale şi un neobosit animator literar, în spaţiul virtual. În mod evident, cu o asemenea activitate (desfăşurată atât în România, cât şi în Canada, unde a petrecut un număr de ani), nu mai are nevoie de prezentare. » (Ana BLANDIANA)
« …Unul dintre cei mai atipici literaţi de care dispune în prezent România. Un personaj complex, egocentric şi orgolios, cu o retorică lirică şi autoscopic‑eseistică pe măsură… E o altă percepţie a transcendenţei, aici, mai apropiată de artă, de capacitatea omului de a crea valori superioare, decât de umilinţă sau de rugăciune. » (Ştefan BORBÉLY)
« Ionuţ Caragea practică poezia ca pe o asceză vitală, ca pe o yoga a creaţiei… O încântare, o abundenţă de pură plăcere estetică! » (Jacques BOUCHARD)
« Ionuț Caragea este un poet de substanță care, ferindu-și discursul de porozități, excese și futilități specifice douămiismului, tinde către o lirică a esențelor, nu atât prin oralități și referențialități livrești cât prin intuiții și revelații de profunzime, sondând orizonturi metafizice și fantasmatice abisalități. » (Zenovie CÂRLUGEA)
« În maniera romantică a revărsării de suflet scrie, cu multă candoare confesivă, şi Ionuţ Caragea, făcînd doar un pas de la trăire la scriere. În acest concept, decepţiile sau înflăcărările se varsă direct în versuri iar filtrul dintre trăit şi scris e tot mai subţire.... Aşadar, de la suferinţă la extaz, de la angoasă la iluminare şi de la elegie la imn ar fi drumul pozitiv şi exemplar al poeziei. În orice caz, Ionuţ Caragea pe el merge. » (Al. CISTELECAN)
« Îmbrăcate în logosul artei, durerile zbaterii existenţiale pot deveni tămăduire… În rest, restricţiile prozodice şi de versificaţie au meritul de a pune la încercare profesionalismul pe care modernii şi postmodernii l‑au supus volatilizării. » (Theodor CODREANU)
« Un poet proteic, în stare să abordeze experimente la care autorii lirici ai generaţiei sale nu mai îndrăznesc… Un virtuoz al versului liber, dar şi al celui clasic, cu rimă şi ritm, instalat într‑o metafizică originală… Ionuţ Caragea, lider de necontestat al generaţiei sale poetice, a reuşit să ne ofere (prin Despletirea viselor) încă o memorabilă carte. Etalând discursul elevat, sentimentul pur, logica clară (deşi paradoxul îşi are rolul său), poezia sa menţine în metafizic un spectacol fiinţial cu totul şi cu totul magnetic. » (Daniel CORBU)
« Ionuţ Caragea are un discurs poetic elevat, logic şi cu totul datorat transpunerii în versuri a gândirii sale, a sentimentelor şi nu mai puţin a emoţiilor care i‑au stimulat şi îi stimulează inspiraţia. E o poezie a meditaţiei, dacă vreţi, didactice privind rosturile cuvântului şi ale poeziei... Sunt versuri epigramatice, multe dintre poeziile sale conţin cugetări şi maxime, totul ca într‑o amplă decantare de înţelesuri existenţiale. Uneori e cerebral, ceea ce nu diminuează programului său de cunoaştere şi autocunoaştere. Pentru că Ionuţ Caragea e un artist al cuvântului, educat, cultivat, robind întru totul creaţiei… » (Constantin CUBLEŞAN)
« Ionuţ Caragea este un poet adevărat, unul dintre cei care onorează România şi literatura europeană. Poezia lui este o minunată călătorie a memoriei şi a angajamentului. Toate temele pe care le scoate în evidenţă vizează marea chestiune a fiinţei în lume. A fost definit drept „un atlet al poeziei“. Într-adevăr, este un lucrător asiduu al cuvântului, cuvânt care, în poemele sale, devine energia vieţii într-o lume închisă pe care poetul vrea s-o deschidă. Nu e o poezie de rutină, ci o poezie a profunzimii, care pătrunde în inima materiei şi merge până la limita posibilului, oferind omului adevăratul sens al existenţei. O estetică a angajamentului în imensitate, plecând de la un punct, patria sa proiectată în lume. » (Giovanni DOTOLI)
« Un poet redutabil, glosând aidoma celui care vorbeşte de la tribună sau de la amvon, având conştiința clară a concentrării mesajului poetic, în aşa fel încât textul capătă rezonanţa sonurilor sacralizate.  » (Constantin DRAM)
« Ionuţ Caragea, lider al generaţiei 2000, este plonjorul care pescuieşte perlele sufletului său sau ale celorlalţi… Nu rar se întâmplă să plonjeze în ape tulburi, pentru a descâlci adevărul… El nu-şi abandonează niciodată, precum laşul, sarcina ce lasă urme… » (Constantin FROSIN)
« Ionuţ Caragea se plasează în locul geometric al celui ce moare şi se naşte în acelaşi timp, prin poezie şi prin limba română concurată de seducţia limbii franceze, dar şi prin jocurile incredibile la care îl expun iradierile civilizaţiei română mamă şi civilizaţiei francofone. (…) Poezia lui Ionuţ Caragea construieşte o cămaşă de forţă peste bucuria de a fi viu şi liber, dar şi peste spaima de a fi străin şi liber. Preţul acestei libertăţi se transformă în negocierea eternă, ruminativă, a omului cu poetul. » (Angela FURTUNĂ)
« Ionuţ Caragea restaurează eterul în versuri care au o severitate opalescentă sau, uneori, o duritate precum cea a lui Emil Cioran. (…) În poezia lui Ionuţ Caragea, fiinţa umană, în aspiraţia sa spre absolut, este împărţită între două postulări: calea intelectuală şi cea senzuală, adică contemplaţia apolinică şi modul de viaţă dionisiac. (…) Martor al unei orientări a spiritului către concretitudinea lumii, Ionuţ Caragea, chiar dacă este în căutarea unei iubiri trupeşti, nu a uitat dimensiunea spirituală a fiinţei. » (Jean-Paul GAVARD-PERRET)
« I. Caragea are vocaţia eternităţii şi a literaturii şi este un poet cu destin. Iată că orfismul nu dispare niciodată din poezie, nici din postmodernism şi generaţiile actuale, nici din „Generaţia Google”. Din versurile lui I. Caragea se desprinde o adevărată religie a salvării prin poezie… Ceea ce ne face să credem că Ionuţ Caragea are toate şansele să rămână în istoria literaturii. » (Ovidiu GHIDIRMIC)
« O figură marcantă a spaţiului cultural din România, dar şi din străinătate unde a fost premiat… Creaţia sa rămâne însă unitară şi structurată pe poezia erotică, de meditaţie melancolică generată de energia biografică şi exprimată într-un limbaj poetic amplu, accesibil, de acumulare sapienţială.… Poezia lui Ionuţ Caragea, din nefericire mai cunoscută şi mai apreciată în străinătate decât la noi, susţinută de referinţe critice de înaltă credibilitate, reprezintă vârful de creaţie al generaţiei douămiiste, deşi, în fapt, prin pasul făcut, poetul rămâne oarecum izolat de generaţia sa.  » (Aureliu GOCI)
« Autorul orădean este un scriitor temerar și metamorfotic, decis parcă să nu „ierte” niciuna din temele canonice, mai vechi sau mai noi, ale poeziei europene… După cum se observă, poetul apasă cu putere, ca de fiecare dată, pedala intertextualității, prilej pentru a-și etala, între altele, o marcată conștiință a apartenenței la o familie poetică elitistă, de sorginte îndepărtat hölderliniană și comandament de precizie post-avangardistă. El se declară dintru început și fără drept de apel un homo artifex, un truditor neobosit, un șlefuitor în marmura cuvîntului, din care trebuie să dea la iveală chipul lui Dumnezeu. » (Emanuela ILIE)
« Ne aflăm în faţa unui autor care are ceva de spus şi, stăpân pe nişte mijloace moderne de exprimare ale unor inedite stări poetice, va mai avea încă de spus impunându-şi registrul poetic asupra generaţiei sale... » (Corneliu LEU)
« Poet nonconformist şi dominat de sentimentul atât de dureros al dezrădăcinării, Ionuţ Caragea scrie o poezie  pe o  lamă  de bisturiu, radiografiind visele, lamă de bisturiu cu care îşi operează, dar nu spre vindecare, propriile trăiri, propriile vise, propria moarte…. Totul pare amorf în poezia sa, format din antimaterie, el trudind să recompună în hainele logicului, o lume de nisipuri mişcătoare, aşa cum sunt şi visele… Ionuţ Caragea s‑a impus în lumea scriitorilor, dar şi a scrisului, situându‑se chiar în prima linie a generaţiei sale. » (Emilian MARCU)
« Stihurile lui aduc în prim plan trăiri de mare forţă care vin din adâncuri, trăiri exprimate printr-un strigăt mut, rostite atunci când ajung în punctul critic de pe marginea prăpastiei… Trebuie să îi fim recunoscători lui Ionuţ Caragea pentru caracterul dantesc al mesajului și al exprimării din versurile sale care descriu aceste vremuri ameninţate mai mult decât oricând de apocalipsă. » (Nicolae MAREŞ) 
« Versurile sale se nasc dintr-un soi de neliniște interioară, din stări lirice care se cer exprimate cu o anumită urgență. De regulă, aceste stări îmbracă forma unui limbaj direct, aproape oral, mizând pe o simplitate care te convinge și care te îndeamnă la căutare interioară. Nu vom găsi metafore complicate în versurile autorului, ci dorința unui dialog cu persoana iubită, cu sinele sau cu alter-ego-ul care, uneori, urcă trepte transcendentale. » (Adrian POPESCU)
« Evident, Ionuţ Caragea este un poet autentic, urmând a fi „redescoperit“. Chiar dacă „realitatea virtuală“, aplatizând relieful axiologic, e locuită de cohorte de nechemaţi, doritori să circule, lăsând biete urme scriptice destinate „coşului“. Or, pentru Ionuţ Caragea poezia este „o trecere de pietoni/ între viaţă şi moarte“ (splendid spus!). » (Adrian Dinu RACHIERU)
« E direct în exprimare, caută drumul cel mai scurt spre a‑şi face cunoscute sentimentele (iubirea, durerea, melancolia, înstrăinarea) şi impresiile (singurătatea, fericirea, ritmul vieţii), fără a fi complicat în trăire şi în expresie. Nu stă excesiv pe gânduri. Nu elaborează texte alambicate. Cititorul înţelege repede ce vrea să spună – ceea ce poate fi un avantaj. De aceea nici nu e greu de tradus şi poezia lui trece uşor dintr‑o limbă într‑alta. Nu‑i place să bată pasul pe loc. E un călător grăbit în viaţă şi în cultură. Poate să ajungă şi aşa departe, numai să‑l ţină energia propriei biografii şi resursele propriului limbaj poetic. » (Ion SIMUŢ)
« Dacă Lucian Blaga distingea rolul pur ornamental al tropismelor de cel revelator (metafore cognitive), Ionuţ Caragea pare interesat de un heideggerian act poetic al devenirii întru fiinţa mai profundă, inteligibilă.  (…) Recontextualizând cu spirit jucăuş şi inventiv formule de limbaj asociate unor situaţii tipice, poetul ne aminteşte adesea de Marin Sorescu, neabandonând nici poza iniţiatului orfic sau tentaţia rostirii aforistice… Punând sub semnul întrebării lumea de dincolo, remarcând, precum Creon în vechime și Hamlet în lumea modernă, că nimeni nu s-a întors de-acolo pentru a o adeveri, poetul reduce imperiul transcendenţei la poezie… Fără să acroşeze alte texte prin ecouri verbale, multe din poemele lui Ionuţ Caragea evocă prin analogie opere de referinţă, ca şi cum plonjând în adâncul viziunii poetice, el ar descoperi canale comunicante cu reţeaua de profunzime a acelui cânt aedic despre care spunea Ion Barbu că ar fi intonat la aceeaşi putere de poeţii lumii. » (Maria-Ana TUPAN)