VIRGIL DUMITRESCU  Pseudonimul lui Dumitru Virgil, membru USR din 2012. Născut 4 iulie 1941, comuna Stoeneşti, judeţul Olt. Liceul ”Ioniţă Asan” din Caracal, Institutul de Limbi Străine de pe lângă Universitatea Bucureşti. Debut: Gazeta literară, 1964. Citeşte în Cenaclul ”G. Călinescu” al Academiei. Metodist literatură, teatru, folclor, Casa Judeţeană a Creaţiei Populare Olt. Director al Casei de Cultură a Sindicatelor Slatina. Premiul I (1969, Cornel Regman, Mioara Minulescu) la Festivalul interjudeţean de poezie ”Ion Minulescu”, Slatina; Premiul revistei Familia (1974, Stelian Vasilescu) la Festivalul de poezie ”Lucian Blaga”, Sebeş; Premiul revistei Luceafărul (1984, Ion Gheorghe, Mircea Dinescu) la Festivalul de poezie ”Nicolae Bălcescu”, Rm. Vâlcea. Jurnalist la Cuvântul libertăţii, Ediţie specială, Indiscret în Oltenia – Craiova.
A condus revista literar-artistică a Casei de Cultură Caracal în Macedonia (1974). A publicat în: Luceafărul, Ramuri, Scrisul Românesc, Argeş, Familia, Flacăra, Săptămâna, Oltart, Noul Literator, Puls (Bulgaria), Dorul (Danemarca), Observatorul (Canada) etc.; în Antologiile revistei Noul Literator, vol. I, Poezia (Craiova, 2016), Antologia Festivalului Mondial de Poezie ”Mihai Eminescu”, Craiova, ediţiile a III-a (2015) şi a IV-a (2016). Inclus de interpreta folk Mihaela Bustuchină Vlaicu, alături de Nichita Stănescu, Ion Minulescu şi George Ţărnea, în CD-ul ”Caii mei albaştri” (2015), care este titlul schimbat al poeziei ”Regăsire” din volumul ”Fiul soarelui”.
Despre Virgil Dumitrescu au scris Al. Piru, Laurenţiu Ulici, Virgil Carianopol, Ion Potopin, Ilarie Hinoveanu, Marian Barbu, George Popescu, Mihai Duţescu, Ion Deaconescu, Paul Aretzu, Mihai Ene, Eugen Dorcescu, Constantin Preda, Nicolae Petre Vrânceanu, Florea Miu, C. Voinescu ş.a.     
 
Volume: Fiul soarelui (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1975);  Mai mult de cât cuprinde ochiul (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1988);  Iulie Patru(Editura Aius, Craiova, 1998);  Van Gogh, poetul (Editura Aius, Craiova, 2010);  Dacă ar fi să exist (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2011);  Patru mâini şi o aripă(Editura Autograf MJM, Craiova, 2011);  Păcatele după Newton (Editura Autograf MJM, Craiova, 2012);  Insomniile unui tratat de pace(Editura Aius, Craiova, 2012);  Nesomnul păsării din Rai(Editura Aius, Craiova, 2013);  Paznic de stele şi de pisici negre (Editura MJM, Craiova, 2014);  Imperiul nostru de tandreţe (Editura Autograf MJM, Craiova, 2016);  Claxoane şi fluturi (Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2017); 

”Nu este un teribilist. Virgil Dumitrescu îmbină armonios modernismul cu tradiţionalismul, dând poeziilor sale căldură şi putere de comunicare. El îmbie la meditaţie, apropiindu-şi cu meşteşug deosebit inima cititorului de a sa” (Virgil Carianopol);
”Poemele (şi nu poeziile!) de o stringentă modernitate, prin cadenţă şi limbaj studiat îndeaproape, îl recomandă pe Virgil Dumitrescu drept… pictor în vorbe, din şcoala caligrafilor persani” (Marian Barbu);
”Din preaplinul trăirilor lirice ţâşnesc adesea, ca nişte gheizere, iscusit surprinse, cuvinte de dragoste şi îmbărbătare, într-o reflexivitate acută privind condiţia umană, întrucât vorbele exprimă lumea, iar existenţa e însuşi Cuvântul ce dezleagă taina Eului şi a Fiinţei” (Ion Deaconescu);
”…merge pe sârma imaginară întinsă între simboluri, între noţiunile abstracte, de unde se întoarce cu o floare în dinţi. E un poet adevărat” (Mihai Duţescu);
”Virgil Dumitrescu scrie o poezie a evanescenţei, a scintilaţiilor, construind poeme pentru a risipi, fugind de retorică pentru a nu dogmatiza, preschimbând însă, după cum însuşi afirmă: «ca un precupeţ/ fără har/ ploaia de stele/ în apă de ploaie…» (Împăcarea cu sinele), adică iluziile îndepărtate în stări fireşti. Alegând simplitatea, el parcurge un drum invers decât al primei perechi din Rai, dinspre păcat spre puritate, invers decât al lui Newton, mărul său levitând, înălţându-se la cer. Simone Weil numeşte un astfel de proces greutate şi har” (Paul Aretzu);
”Într-o lume în care «măştile singurătăţii» nu mai pot provoca «schimbarea la faţă», poezia lui Virgil Dumitrescu percutează prin forţă expresivă, trăire autentică şi evidentă originalitate” (Nicolae Petre Vrânceanu);
”Prin limpezimea, accesibilitatea şi muzicalitatea lor, versurile lui Virgil Dumitrescu au trezit interesul folkiştilor, poezia sa «Regăsire»  («Caii mei albaştri/ caii mei de fum…») ocupând, de-a lungul multor ani, un loc permanent în repertoriul renumitei interprete Mihaela Bustuchină. Virgil Dumitrescu se alătură, cu demnuitate, celor mai importanţi poeţi craioveni, care continuă să impună Cetatea Băniei ca pe o preţioasă vatră de poezie românească” (Ilarie Hinoveanu);
”Trecerea cu dezinvoltură academică de la un stil la altul, de la un registru la altul, de la un motiv la altul, în economia aceluiași volum (unitate în diversitate, nu?) probează la Virgil Dumitrescu – pe lângă o tehnică literară perfectă şi o capacitate particulară de a îmbina tradiţionalismul cu modernismul, într-o expresie poetică de vibraţie, în egală măsură, emoţională şi intelectuală” ( C. Voinescu);
”El face reverenţe celei mai frumoase femei, scrie texte antologice despre poeţi, e conştient că strigătul său «de neputinţă sau de durere/ mişcă stelele», însă măsura talentului o dă în «reflexele toamnei târzii», poate cel mai straniu şi mai fără de cusur poem pe care l-a scris până acum şi pe care ne face plăcere să-l reproducem alăturat: se face lumină ca într-o vişină. / ca într-o vişină putredă şopteşte îngerul. / el se pricepe mai bine la culori şi nuanţe. / cântă / pictează / merge la teatru.   / o noapte întreagă mi-a vorbit despre livada / de vişini. / haidem atunci până ce nu se trece de tot / vişina putredă. / tu ai putea sări gardul fără să te simtă stăpânul. / haidem până ce nu se luminează ca-n palmă. / nu mai merg zice îngerul. / l-am mai sărit o dată cu tine în vis / şi de-atunci m-am trezit.(Constantin Preda)