(n. 9 decembrie 1942, Bucureşti - 14 iunie 2016, Cluj-Napoca). Jurnalist, cronicar literar, critic de artă. Liceul Gh. Bariţiu, Cluj (1960), Facultatea de Filologie a UBB (1965). Debut absolut în revista Tribuna, 1962. Redactor şef la Adevărul de Cluj (Făclia) din 1990. Membru fondator al Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Ordinul Ziariştilor, cls. I, aur (2000).

* * *
Se găseau în Cluj gurmanzi şi gurmeţi, cu vocaţia conştientizată şi cultivată ca atare. Era vremea în care, în ziarul partidului, „Făclia”, publicistul Ilie Călian susţinea o inventivă şi mirobolantă cronică gastronomică, numită „Reţete cercate de bucate”. El continua, de fapt, tradiţia unei culturi a gastronomiei, care începuse cu Kogălniceanu şi Negruzzi şi cunoscuse rafinamentul extrem în savurosul şi picantul reţetar al lui Păstorel Teodoreanu, autori, probabil nu întîmplător, reeditaţi atunci la editura Dacia din Cluj. Pe de altă parte, cronicile lui Ilie Călian se circumscriau şi ideii „artelor minore”, idee lansată în „Revista Cercului Literar”. Gastronomia este o artă, ea presupune o minimă educaţie estetică şi dă seama de nivelul de cultură al unei societăţi. Să mai spun că aceste reţete ale lui Călian nu erau deloc fantasmatice. El însuşi punea în operă ceea ce imagina cu expresive picanterii de limbaj: de la prazul umplut şi biftecul tartar pînă la fabuloasa ciorbă de burtă cu cele zece ingrediente. Nu exagerez spunînd că reţetele estetizante ale lui Ilie Călian le anticipă, în multe feluri, pe cele ale explozivului Radu Anton Roman (Petru Poantă, Clujul meu. Oameni şi locuri).
Ca elev de liceu visam să calc pe urmele lui Ilie Călian, aşa că în perioada studenţiei am fost foarte fericit să fac corectură, la Făclia, la vechea tipografie, în locul orelor de practică din anul I. Îl priveam pe tânărul Ilie Călian de atunci ca pe un semizeu, ca pe unul dintre ziariştii ce nu te plictiseşte niciodată, orice ar fi scris. E adevărat, Ilie Călian nu scria chiar orice. Omul acesta avea nu numai un condei ager şi o inteligenţă ascuţită, ci şi conştiinţă. Admirabilul gazetar a rămas acelaşi om cu coloană vertebrală, indiferent de metamorfoza vremurilor, dramatice şi ciudate, pe care le traversăm. Articolele sale sunt, mereu şi mereu, scrise nu numai cu justeţe şi cu obiectivitate, ci şi cu o eleganţă a expresiei ce trădează o cultură temeinic asimilată (Ion Cristofor).