Onisifor Ghibu(n. 31 mai 1883, Sălişte, comitatul Sibiu - d. 31 octombrie 1972, Cluj). Profesor de pedagogie, membru al Academiei Române şi politician, luptător pentru drepturile şi unitatea poporului român, unul dintre participanţii importanţi la realizarea Marii Uniri de la 1918. Inspector şcolar primar ortodox pentru şcolile din Transilvania (1910-1914), profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912). Refugiat în Bucureşti între anii 1914 şi 1916, colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi cu alţi refugiaţi ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei. A fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte.
În anul 1918 este numit secretar general al resortului de instrucţie din Consiliul Dirigent, fiind ales şi deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. Cu acest prilej, realizează preluarea Universităţii din Cluj, propunând şi înfăptuind organizarea ei pe baze româneşti (1919). Pentru ridicarea prestigiului noii instituţii de învăţământ superior, intervine şi reuşeşte să-l aducă în ţară pe marele savant Emil Racoviţă, ajutându-l să înfiinţeze la Cluj primul institut de speologie din lume. În 1919, Onisifor Ghibu este numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române. În calitatea sa de profesor, funcţionează până în anul 1945.

Volume: „Limba nouălor cărţi bisericeşti” (1905), „O călătorie prin Alsacia şi Lorena, Ţara şi şcolile ei” (1909), „Cercetări privitoare la situaţia învăţământului primar şi la educaţia poporală”, „Despre educaţie” (1911), „Şcoala românească din Ungaria” (1912), „Din istoria literaturii didactice româneşti”, „Universitatea din Cluj şi institutele ei de educaţie” (1922), „Universitatea românească a Daciei superioare” (1924), „Portrete pedagogice” (1927), „Contribuţiuni la istoria poeziei noastre populare şi culte” (1934), „Picu Pătruţ din Sălişte”, „Prolegomenă la o educaţie românească” (1941); „Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut” (1974), „Pentru o pedagogie românească” (1975), „Pe baricadele vieţii. Anii mei de învăţătură” (1981), „Oameni între oameni I” (1990), „Ziar de lagăr. Caracal 1945” (1991), „Pe baricadele vieţii. În Basarbia revoluţionară 1917-1918” (1992), „Chemare la judecata istoriei” (2 volume, 1992-1993), „În vâltoarea Revoluţiei ruseşti. Însemnări din Basarabia anului 1917” (1993), „Pagini de jurnal” (3 volume – 1996-2000), „Onisifor Ghibu în corespondenţă” (2 volume – 1998), „De la Răscoala lui Horia la Dictatul de la Viena” (2001), „Amintirile unui pedagog militant” (2004), „Oameni între oameni II” (2006), „Din scrisorile primite de Onisifor Ghibu” (3 volume –2007), „Octavian Goga. Prietenie şi luptă de o viaţă” (2010).