(18 februarie 1884, Zagra, judeţul Bistriţa-Năsăud - 18 decembrie 1939, Cluj) Filolog, lingvist şi istoric literar român (tatăl profesorului Tudor Drăganu).
Gimnaziul Superior Fundaţional (devenit ulterior Liceul Grăniceresc „George Coşbuc”) din Năsăud (1902). Bursier din fondurile grănicereşti, studiază filologia clasică şi limba română la Universitatea din Budapesta. Doctor în filologie română cu teza Compunerea cuvintelor româneşti (1906). Abilitat ca docent la Universitatea din Cluj (1916), iar după Marea Unire participă la reorganizarea acesteia. Profesor de limba şi literatura română veche la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj. Face parte din colectivul Muzeului Limbii Române, întemeiat de Sextil Puşcariu, la Cluj, în 1919, unde participă la elaborarea Dicţionarului limbii române.
Primar al Clujului între anii 1933-1938. Membru corespondent (1923) şi membru activ al Academiei Române (1939).Volume: Două manuscripte vechi. Codicele Todorescu şi Codicele Marţian, Bucureşti, 1914.
Toponimie şi istorie, Cluj, 1928; Românii în veacurile IX - XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei, Bucureşti, 1933; Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie des origines à la fin du XVIIIe siècle, Bucureşti, 1938 (reeditată în 2003 de Eugen Pavel şi Octavian Şchiau); Morfemele româneşti ale complementului în acuzativ şi vechimea lor, Bucureşti, 1943; Istoria sintaxei, Bucureşti, 1945; Elemente de sintaxă a limbii române, Bucureşti, 1945.