(n. 11 decembrie 1965, Vaslui/Vaslui) Jurnalist şi scriitor. Facultatea de Filologie a UBB Cluj, 1987. Debut absolut: 1984, articol despre Casa de Cultură a Studenţilor în cotidianul FĂCLIA. Debut editorial cu romanul Rezistenţa veselă sau d’ale Balcanismelor, editura CLUSIUM, 2000, Cluj-N.
Arta – concept şi istorie a primit premiul I la categoria Eseuri&Critică de artă şi literară al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Români – LITERART XXI -2003. Big Bangs Back a fost desemnat Cel mai bun roman al anului 2006 de revista de cultură Discobolul şi a fost propus pentru Premiile Uniunii Scriitorilor Români pe anul 2006.

Volume: Rezistenţa veselă sau d’ale Balcanismelor, 2000; Arta – Concept şi istorie, 2003; Big Bangs Back, 2005, roman; România –şocul viitorului, 2006, culegere de articole; Plimbare pe tăișul gândului, 2007, lirică; Isus, 2008, roman; The Windoors – And I kissed that heaven too, 2009, piesă teatru; Faţa nevăzută a lunii, 2009, proză scurtă; Plimbare pe tăişul gândului, 2011, lirică;

Prezent în antologiile: Rumänische Schriftsteller in Deutschland/Scriitori români în Germania, München, germană, 2006; Clujul din cuvinte, 2008, Cluj; Jahrbuch für das Neue Gedicht, Lyrik, Frankfurt/ Main, germană, 2010; Transilvania, mon amour, Lyrik, germană, Hermannstadt, 2009;

Traduceri:Liebe, Revolutionen und andere Freiheiten – traducere in germană a romanului Big Bangs Back, 2011, München; 

Vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Români din Germania
Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Români – LITERART XXI


 
cojocarueugene@yahoo.co.uk    

* * *
Rezistenţa veselă sau d’ale balcanismelor(2000) este o carte pe care a scris-o cu distanţa necesară şi în spaţiu şi în timp despre o Românie pe care toţi am cunoscut-o, dar mulţi am uitat-o. Ambiţia autorului este de a scrie o carte neobişnuită, tristă şi veselă în acelaşi timp, un fel de sinteză între Rabelais, Caragiale, Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Miron Radu Paraschivescu, de balcanizare a lui Pantagruel. Mircea Muthu defineşte succint atât locul cît şi textul ca o «lume a derizoriului dar cu adresă socială şi temporală exactă, agrementată de un comic burlesc». Scrisă în manieră orwelliană, mai degrabă, însă, într-un cod grotesc decît comic, Rezistenţa veselă este în acelaşi timp şi o amară ironie la adresa mentalităţii noastre. (Traian Ştef,  FAMILIA, Nr. 3/martie 2001, pag. 128, Oradea)
 
Textura acestei cărţi – Rezistenţa veselă sau d’ale balcanismelor e bine hrănită prin construcţii “brandemburgice”, arabescuri stilistice, calambururi: “Wodkowa”, “Bucarici”, sinestezii amare: “cap desculţ”; o adevărată prosperitate licenţioasă: “scutecele roşii” /24; personaje romboidale, groteşti: “Bulişor, făt frumos din râs” /39; Nelson şi Iuliana, bunicii obedienţi; o lume onirică “pe dos” şi pe faţă: visul nimfoid al Vetei; Scârniveşti, satul pateo-matern; rictus de Ţiganiadă cu Piranda şi Parpangel; regula paremiologică a unui rahat care aspiră omul şi apoi îl catapultează /109 etc, etc… În paralel cu cele menţionate, volumul edifică un cadru istoric fertil din punct de vedere epic: ex – “rezistenţa din poduri şi păduri” /68. În toate aceste ingrediente stilistice şi spaţii de conflict, conjură însă un genius loci, un geniu al regnului: este marele anonim terorizat şi înţelept din Isarlâcul nostru balcanic… (Marcel Turcu, ian. 2003, ORIZONT – Timişoara)
 
Prezentare Arta – Concept şi istorie: Având ca obiect arta, cartea de faţă este una dintre puţinele din literatura noastră de specialitate, care efectuează trecerea de la problemele de estetică generală la acelea, mai diversificate, de estetică aplicată. Plasabilă în prelungirea (amplificată şi, mai ales comentată) a Tezelor unei filosofii a operei (1947) a lui Tudor Vianu, lucrarea semnată de Eugen Cojocaru înlesneşte crearea unei metodologii menită să circumscrie perimetrul, atât de actual astăzi, al criticii culturale. (Mircea Muthu)
 
Folosind scenarii alternative, cartea (Big Bangs Back) face o paralela simbolica intre situatia de la noi si cea din America. Tonalitatea generala a ei este de marturisire, autentificata de calitatea autorului de martor direct al evenimentelor. Cartea intreaga este expresia nevoii de marturisire. In acest sens, ea constituie una dintre putinele marturii autentice ale ceea ce se numeste revolutia din 89, care incepuse actiunea de curatire a societatii bolnave din România, actiune devenita apoi lenta si care dureaza inca. De aici, actualitatea ei inalterabila. (Titu Popescu - revista culturala DORUL – Copenhaga/Danemarca, iunie 2006)
 
Volumul de poezie Plimbare pe tăisul gîndului  atestă un poet care trebuie înteles în „spectacolul” fiecăruia din poemele sale, dar si în bucuria de a se rosti în limba de acasă. Două teme se fac remarcate la Eugen Cojocaru: precaritatea omului postmodern, abandonat în propria izolare, şi tema aşteptării sfârşitului, a mizeriei universului mut în care suntem din ce în ce mai înspăimântaţi de o realitate ultimă. Aşa încât „tăişul gîndului” devine un fel de graniţă subţire, delicată, între spaţii, între real şi ireal, adevăr şi plăsmuire, viaţă şi vis, acolo unde lumea îşi arată amândouă feţele încărcate de coşmaruri… La curent cu literatura de azi din Occident, Eugen Cojocaru scrie o poezie „directă”, intens „tăiată”, fără „stilisme” sau confesiuni complicate; nu „merge” nici cu optzeciştii nostri, nici cu cei ce le-au urmat efortul, fiind mai apropiat de poemele scrâşnit-monologate, în tradiţia discursului care „aprinde” cuvântul rostogolit între gesturi, de la Brecht la Peter Händke, inflamări asumate de expresionismul de efect (deosebit faţă de cel vizionar). Probabil că aici este si deosebirea – la care merită să medităm – fată de poezia care se scrie în tară, aceasta încă dornică să înfrîngă tabu-uri, în loc să descopere expresivităti. (Cristian Livescu - CONVORBIRI LITERARE – martie 2007, Iasi)
 
Isus(Editura Crigarux, P-Neamț, 2008)… în descătușarea ei narativă vedem tot o compensație a limitării comunicării în exil, fiind scrisă cu multă fantezie, care vine să lege faptele și să coaguleze într-un text unitar puținele documente cunoscute. Pe firul reconstituirii vieții Mântuitorului se fac numeroase brodări narative, apetitul de povestitor al autorului se instalează aproape tiranic, încă de la primele pagini și se va desfășura aproape în toate cele care urmează… La Eugen Cojocaru, situarea în exil dezvoltă o vocație venită din țară, structurală și nu conjuncturală; naturalețea cu care abordează mijloacele literaturii tot de acolo îi vine… De fapt, excelența narativă a cărții intenționează să scoată învățătura cristică a iubirii universale din depozitul inert al paginilor biblice, pentru a o replanta în viață și a o reîmpământeni printre oameni, ca principiu activ de viață. Ambiția cărții este mare, atât în ce privește conținutul propriu-zis, cât și mijloacele prin care se realizează în fapt literar. Din acest din urmă punct de vedere, Isus este cartea cea mai bine scrisa a autorului – dialoguri verosimile, descrieri de natură concentrate, reînvierea documentată a traseelor biblice și a stării geo-politice de acum două milenii, mobilitatea nucleelor narative. Cât privește conținutul propriu-zis, atent urmărit în latura documentară, apare jalonat mereu de „actualizarea” mesajului cristic, aducerea lui în concret și în viața tuturor – adevăruri rostite ca avertismente și caracterizante pentru evoluția societății, mai ales potrivite ansamblului social actual. (Titu Popescu - STEAUA, nr. 9/sept. 2009)
 
Volumul de proză scurtă pe care ni-l propune acum Eugen Cojocaru se intitulează Faţa nevăzută a lunii … Am spune de la început că E.C. a devenit un adevărat expert în mânuirea cu abilitate a unor discursuri narative extrem de diverse, cu schimbări bruşte de registre epice şi de formule de abordare. Dacă în romanul Isus ne întâlnim cu tehnica reconstituirii istorice de tip tradiţional, cu o bună ştiinţă a reconstituirii culorii locale şi a creionării unui personaj cu statură exemplară, în celelalte cărţi descoperim un scriitor preocupat în primul rând de scriitura mimetic-aluzivă, de cea ludic-ironică şi de cea parabolic-simbolică, presărată cu ingrediente de tip SF sau miraculos-fantastice, cu inserţii de natură eseistică şi cu numeroase divagaţii scientiste… această mixtură de procedee şi formule atrage cu deosebire atenţia, încă de la primele pagini ale cărţii. Observăm, astfel, că proza scurtă… e construită într-o cheie narativă foarte abilă, care îşi propune cu precădere convocarea mai multor registre stilistice, prin surprinderea unor mecanisme, ticuri verbale şi de comportament… Folosirea rafinată a discursurilor narative multiple, scoaterea la iveală a unei realităţi secunde deosebit de sugestivă, pledoaria pentru un tablou cît mai pitoresc al lumii, stimulând fantezia combinativă de a depăşi zonele obişnuitului şi a forţa „uşa interzisă” a ficţionalităţii spre a doua realitate a omului, văzută drept o componentă adevărată şi pură a existenţei umane produce surpriza unei regii conduse cu abilitate şi simţ al construcţiei narative moderne. (Mircea Popa - Luceafărul de dimineaţă, nr. 38/39, 2010, Bucureşti, FAMILIA, Oradea, iul-aug. 2010)
 
Volumul de faţă, cu un titlu (Faţa nevăzută a lunii) care se vrea desigur ironic în banalitatea lui este ca un test de respiraţie mai ales că numărul povestirilor este exact 33! Eugen Cojocaru îşi încearcă, aşadar, “respiraţia scurtă” după ce a publicat romane ample. Schiţele sînt un test de respiraţie şi pentru autor, dar şi pentru cititor. Miza acestor texte este desigur încercarea de a percuta asupra celui care le parcurge de a-l surprinde prin minutul lor de adevăr şi prin ineditul situaţiei şi/sau limbajului… Mobilitatea spiritului şi capacitatea de a surprinde nu doar limbaje, ci şi modul de a raţiona ale unor personaje variate, intuiţia tonului just şi umorul sec îl definesc pe Eugen Cojocaru ca pe un prozator abil şi produc plăcere cititorului. (Horia Gârbea - Luceafărul de dimineaţă, nr. !&7!/, 2010, Bucureşti)