(n. 22 aprilie 1950). Publicist şi prozator. Căsătorit. Profesor universitar, Paris. Liceul "Emil Racoviţă", Cluj-Napoca. Facultatea de Fizică, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, şi Facultatea de Biofizică, Universitatea din Londra – King s College - licenţa (B.Sc.). Universitatea din Keele, Anglia - doctoratul în Biofizică (PhD).

Volume: „Reflecţii heteroclite”, 2001; „Fiii lui Ramses”, 2006; „Ca spiţele unei roţi”, 2010, „Cu oameni prin lume”, 2012; „Atlas – prin lume și prin noi înșine”, 2014;  „Parisul meu”, 2016; „La întâlnirea celor două oceane”, 2018; „Clujul meu în oglinda timpului”, 2018 – volum laureat cu Premiul N. Drăganu (Premiul Primarului), decernat de Filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor, 2018.
A colaborat la antologiilor editate de Filială: Promenada scriitorilor (2012), Viaţa literară la Cluj (2013), Transilvania din cuvinte (2017).
A colaborat la periodice  din țară (Steaua, Mișcarea literară, Adevărul de Cluj, Contemporanul, şi Convorbiri literare, Polemici, Nord Literar), precum și din străinătate (România culturală, Român în lume, Vatra veche, Asilor, Alternanțe, Vocea ta), sau pe web (Asii Români, e-Creator).
 
Horea Porumb: Prin munca mea în domeniul ştiinţific, am avut un fel de privilegiu să mă aflu adesea la „frontierele” cunoaşterii, şi am îndrăzneala s-o spun : ne apropiem de „adevăr” nu numai prin raţiune. Uneori ne lăsăm „inspiraţi”. Poeţii, artiştii, matematicienii o ştiu foarte bine. Intuiţia nu este neapărat o facultate a intelectului. E mai degrabă apanajul inimii. Povestirea e ca o invitaţie la călătorie. La o călătorie pe verticală.


hporumb@hotmail.com
 
  * * *
„H.P. are marele dar de a transcrie cu mare economie de mijloace şi în chip cât se poate de convingător experienţe de viaţă revelatoare. În acest sens, textele au ceva iniţiatic într-însele." Mircea Petean
Ca spiţele unei roţi. Povestiri aproape adevărate (Editura Limes, 2010), reia mai vechile obsesii ale unui vajnic călător. Nu avem road-stories sub ochelari, ci observaţiile unui om care chiar vrea să înţeleagă lumea din jur. Plimbăreţ nevoie mare, Horea Porumb ajunge nu doar la Cuzco, Haifa, Crans Montana, ci şi la Cavnic sau Groapa Seacă din Parîng. Şi peste tot unde ajunge, notează cîte ceva. Cu miez şi cu tîlc. Ardeleanul din şcoala lui Codru Drăguşanu pune întrebări şi se miră, în continuare, de înţelesurile şi minunile acestei lumi. Un om care cercetează resorturile unor nenorociri, precum cancerul şi SIDA, se dovedeşte un atent observator al lumii contemporane. Povestirea ca o invitaţie la călătorie, ne îndeamnă Horea Porumb. Către noi înşine, am adăuga noi, care călătorim mai mult cu gîndul şi inima decît cu TAROM şi CFR Călători. E bine şi aşa, bucurie să fie, cărţi sînt destule. (Cristina Manole, în Observator cultural, aug. 2010)
Clujean trăind la Paris, unde a rămas din 1988, şi desfăşoară o activitate de profesor universitar şi cercetător într-un institut de ales prestigiu ştiinţific, marcată şi de lucrări şi cărţi de specialitate, el parcă este şi puţin locuitor pe orice meridian şi paralelă, prin evadări succesive, în acelaşi timp de căutător şi de pelerin în geografii şi culturi majore, de referinţă, cu ceva de arheolog pe cont propriu şi de etnolog ezitant, în tradiţia unor muntean Constantin Golescu şi tran-silvan Ion Codru Drăguşanu, între vinul recursului la personaj şi cititul în cafeaua supoziţiei eseistice. De un ingenios postmodernism, să spui. În acest an, 2010, a tipărit, la editura Limes, un al treilea volum, în principal de proze, intitulat Ca spiţele unei roţi, care continuă trăsături anterioare, dar marchează, cum este şi firesc, şi o evoluţie; vorbeşte de o maturitate. Aşi menţiona ca ilustrative: În jurul muntelui sfânt, Trei femei se întâlniră, Spre Machu Pichu şi Moise. Cu un mai bogat accent al epicului, şi cu solicitări dinspre imaginativ sau fantastic. Unele din textele lui pot prezenta interes şi pentru un cititor străin, ca o expresie românească, dacă ar fi traduse – date fiind un spirit selectiv în aplecarea asupra unor componente specifice, şi un cult al comparaţiei, o proprietate şi o economie a termenilor, o preferinţă pentru exactitate. Eşti surprins plăcut să constaţi şi în naraţiile lui cum despre lucruri importante, existenţiale, ori inefabil, se poate vorbi direct, familiar, simplu, spontan. Nefiindu-le străin nici orizontul moral (Aurel Rău, în Steaua, nr 9, 2010).
 Un motiv de primă instanţă al interesului pentru proza scrisă de Horea Porumb este autenticitatea. Chiar şi atunci când aventura autobiografică este abia camuflată de convenţia epicului beletristic, metamorfoza scrisului autorului rămâne demnă de interes. Nu orice prozator construieşte palate făcute din cărămizi plămădite de el şi arse tot de el în cuptoarele din subsolurile propriului atelier. Pentru unii artişti, proza este vehiculul convenţional în care îşi drapează amintirile, peripeţiile de-o clipă ale cotidianului. La urma urmei, Maupassant şi Cehov în această formulă se ilustrau. Tipologic vorbind, savantul expatriat le seamănă, nu prin mize şi formulă, ci ca impuls de a configura în limbaj artistic o vizită, o călătorie, conversaţia cu cineva anume. Datorită acestui fapt, nu e de căutat în lumea lui de prozator nici vreun tărâm îndepărtat de cele vizitabile – oricât de exotice ar fi, în principiu, acelea (fiindcă, de fapt, exotismul aparţine privirii şi scrisului, nu peisajului însuşi) -, nici o galerie de personaje memorabile. Accentul cade pe evocare, trăirea naratorului, ori ideea care s-ar dori ilustrată. Nu găsesc în această opţiune un neajuns. Regret doar că ea nu conduce la reliefuri mai pregnante şi la o punere mai subliniată de sine în lumină, fiindcă adevărata aventură descifrabilă acolo, în pagini, este cea a căutării celei mai bune oglindiri pe seama alter ego-ului artistic al omului de ştiinţă  (Ovidiu Pecican, în Tribuna, nr. 205, martie 2011).
Horea Porumb e ardelean şi fizician, combinaţie din care a rezultat o fecundă şi foarte interesantă apropiere de literatură. Proza sa îmi pare scrisă la foc de tabără, într-un bivuac. Are notaţii fulgurante de jurnal, lacom să nu-i scape nimic important. Dar şi pauze de reculegere în faţa misterelor lumii. Pe scurt, are exact ce-i trebuie prozei adevărate. Radu Mareș (2013).
Bune și subtile remarci, excelente lecturi ale lumii de azi (2014). Autorul acestor frumoase – să nu ne temem de acest termen, mai ales că estetica urâtului face ravagii – povestiri realizează un adevărat tur de forţă. Avem portrete memorabile, textul curge natural şi firesc, semn că avem de a face cu un bun story-teller.  Merită să fie citit pe îndelete, savurând fiecare pagină. (2016). O istorie mereu prezentă în frumoase crochiuri, schițe, pastelate pe alocuri, în tușe tari alteori, dar care dau farmec unui timp risipit în memoria autorului și refăcut de pana scriitorului (2018).Bedros Horasangian
Autorul… povesteşte degajat şi cu o detaşare programatică de „spectator” la un fel de „comedie umană”, pe care o contemplă adesea cu umor pigmentat ironic, în orice caz deloc convenţional. Toate acestea sunt însă împărtășite cu o sprinteneală a condeiului ce serveşte transmiterii proaspete a impresiei, în  note de „lectură” fugare, surâzător-ironice, chemând un fel de complicitate amicală cu cititorul. Ion Pop (2016).
E un regal… într-o vădită notă ironică şi autoironică... cel al gândirii fără frontiere, cu adevărat liberă de prejudecăţi ... Autorul mediază o privire polemică asupra lumii, el însuşi fiind o lume; stârneşte întrebări fundamentale şi răspunde subtil sau cinic, dând relief şi savoare amănuntului picant  şi reflecţiei profunde. Rodica Baconsky (2016).