(n. 8 mai 1943, Şardu, judeţ Cluj). Poet, prozator, publicist.
Facultatea de Filologie UBB Cluj. Activitate publicistică la Studiolul de Radio şi Televiziune Cluj şi „V-V Press General Consulting” Cluj.

Debut absolut cu versuri în Tribuna – 1986, debut editorial „Steaua şi piatra”, în volumul colectiv „Alpha’87” – 1987. A îngrijit romanul „Legaţi-vă centurile de siguranţă” de Vasile Rebreanu – 2003.

Volume: Pedepsiţi din generozitate, roman – 2005; Mai devreme cu un gând, poeme – 2008; Azilul regilor. Povestiri – 2010.

Premiul Filialei Cluj a USR pentru proză, 2010.



* * *
Lucrând ani de zile în calitate de redactor la Radio Cluj, Maria Vaida-Voevod a adunat de-a lungul anilor o colecţie impresionantă de „cazuri” umane, poveşti şi situaţii dintre cele mai neverosimile. Structura de gazetar, aceea de a riposta şi a medita pe seama faptelor văzute şi trăite o îndeamnă - sub acelaşi impuls ancestral al neliniştii existenţiale –, să se implice mai adânc în problemele pe care timpul trecut şi timpul de faţă le-a pus şi le pune în faţa omului de rând (recte a cititorului) şi să ne ofere o mică parte din gândurile şi consideraţiile sale asupra acelui timp. E un timp chinuitor,  bulversant, în care parada măştilor este la modă, unde fiecare ia viaţa pe cont propriu, solidaritatea umană şi cea socială lipsind aproape cu desăvârşire. Mediul în care trăieşte şi lucrează eroina romanului (Pedepsiţi din generozitate n.n.), gazetara Liana Adam e un timp maculat, populat de tot felul de javre oficiale, precum „şeful” ei acel celebru „şobolan”, Nae Itu. Oamenii preajma Lianei reacţionează diferit la presiunea timpului istoric unii devenind victime uşoare ale împrejurărilor, cum este profesorul Lăzărescu, alegând calea sinuciderii în lupta cu exponenţii unei lumi oculte care îi terorizează […]El dar şi eroina şi prietena sa Maria, singurele personaje cinstite din carte, sunt de fapt victime ale credulităţii şi inocenţei lor, oameni „pedepsiţi din generozitate”. Autoarea are un bun simţ al observaţiei, excelează în surprinderea scenelor de detaliu, a reacţiilor şi comportamentului oamenilor cu care vine în contact. Mitul „Madonei cu pruncul” motivul maternităţii şi al Mamei, se reliefează tocmai pe fondul luptei dintre adevăr şi impostură, dintre renunţare şi asumarea condiţiei de luptător şi aceea de martor pasiv la evenimente (Mircea Popa, Adevărul de Cluj, 14 martie 2006)
 
După volumul în proză „Pedepsiţi din generozitate”, apărut în anul 2005, Maria Vaida-Voevod ne cucereşte acum prin volumul de versuri „Mai devreme cu un gând. Poeme”, apărut la Editura Multi Press Internaţional, Bucureşti, în anul 2008. Tematica poemelor se circumscrie motivului horaţian „labuntur anni”, căci ca şi în oda poetului latin, „în aprigă fugă se spulberă anii şi-n van orice rugă”. Structurat în două părţi volumul reuneşte poezii lirice de o intensă vibraţie, care se limpezesc în comunicarea cu un interlocutor, apropiat sufletului poetei, bântuită de neliniştile aduse de trecerea ireversibilă a timpului. Sub semnul acestei rostogoliri, prin vremuri şi vreme, stau versuri care dezvăluie un întreg univers poetic. Poemele Mariei Vaida-Voevod se nasc din nevoia mărturisirii care să-i aducă echilibrul şi pacea sufletească, prin decantarea unei largi palete de experienţe, a unei vieţi interioare, intense şi răscolitoare. Partea a doua a volumului se dezvăluie din generic – „Poeme pentru mama”, topind în creuzetul iubirii şi recunoştinţei, sentimente filiale de o emoţionantă amplitudine faţă de fiinţa care ne-a dat viaţă. […] Merită a fi apreciată dezinvoltura cu care autoarea procesează materialul lexical evitând formele banale sau plate de exprimare a stărilor sufleteşti, conferind cuvintelor, în context, neaşteptate valenţe expresive, fie cu rigorile limbii literare, fie cu firescul şi cu savoarea limbii vorbite. [...] Se cuvine a remarca arta versificaţiei moderne, pe care poeta o stăpâneşte pe deplin. [...] Melancolia ca stare sufletească dominată în volumul de poeme „Mai devreme cu un gând” nu alunecă într-un patetism ieftin, ci se armonizează emotiv prin dilatarea universului poetic împletind fondul cu forma. Poemele Mariei Vaida-Voevod sunt expresia unor experienţe sensibile general-umane, care se comunică afectiv într-o formă abstractă (Livia Fumurescu, Oraşul, nr. 2/2009 (14), anul IV)
 
Poetă şi prozatoare în acelaşi timp, Maria Vaida-Voevod publică recent un volum de povestiri intitulat „Azilul regilor” Editura Multi Press Internaţional Bucureşti 2010, afirmându-se ca o bună cunoscătoare a genului, cu o scriitură densă şi plină de surprize. Obiectul de observaţie al prozei sale îl constituie lumea bătrânilor şi decrepiţilor soartei, o lume traversată de mari regrete şi ulceraţii, o lume sordidă de cele mai multe ori, în care decavaţi mintali şi sentimentali trăiesc sub zarea unei lumini de crepuscul într-o permanentă disjuncţie cu ei şi cu lumea înconjurătoare. Cu un ascuţit simţ de observaţie, cu pătrundere psihologică de mare efect, urmărind desfacerea cutelor celor mai intime ale sufletului uman, Maria Vaida-Voevod recompune tablourile unei lumi aflate în disoluţie, o lume populată de spirite şterse, apăsate de multiple nevoi, bântuită de spectrul unor speranţe pierdute.  Fragmentele de viaţă umane, smulse din această tragedie a cotidianului devastat de apăsări şi ameninţări multiple, vin să se aşeze în panoplia unor frământări umane pe care le urmărim cu maximum de interes. De obicei „durerile înăbuşite” (ca la Sadoveanu sau Agârbiceanu) nu au o intenţie morală şi nici nu păcătuiesc prin exces, ci sunt adevărate icoane de viaţă de cea mai acută actualitate. […]Poevestiri precum „Dimineaţă de noiembrie”, „Când bate vântul în stepă”, „Turmă albă pe cer”, „Auzit-am, auzit” comportă orgolioase răsuciri de un realism dur neîndurător, atât la nivelul comportamental al individului singuratic, cât şi la cel colectiv, deschizând povestirii noi sertăraşe şi conexiuni unde frazele înfloresc şi capătă strălucire simbolică. […]Cartea Mariei Vaida-Voevod valorifică la maximum detaliul caracteristic, intarsiile psihologice asezonate unui timp al gravităţii şi trăirilor dramatice niciodată gratuite sau ludice. Avem de-a face cu un foarte bun povestitor, cu o marcă proprie, originală, legitimând o scriitoare cu o scriitură de calitate, de care sigur vom mai auzi (Mircea Popa, Gând Românesc, anul V, nr. 1 (29), ianuarie 2011)
 
Avem aici, lângă noi, un povestitor remarcabil. Ştie să contruiască poveşti rotunde în care personajele au voci personalizate, întâmplările sunt foarte incitante, te captivează de la început şi până la sfârşit, dar povestea nu e o simplă poveste captivantă, ci o poveste cu morală, o morală foarte elegant sugerată. Este vorba de un prozator care ştie să mediteze pe marginea lumii, care ştie să scrie, la o primă vedere, simplu, dar cu o simplitate încărcată, grea, plină de valenţe, de conotaţii, o proză care te invită nu numai la o lectură plăcută, ci şi la meditaţie, meditaţie despre tine, despre lume, despre locuri, despre personaje (Irina Petraş la lansarea volumului de povestiri Azilul regilor, 17 decembrie 2010, cu referire la povestirea „Dimineaţă de noiembrie”)