Apasă aici pentru a revenii la pagina anterioară


016_Clujul în legende

Descarcă documentul


Clujul în legendese aşază în seria de lucrări provocate şi finanţate de Primăria clujeană în ideea de a re‑stârni cetăţenilor interesul şi iubirea pentru oraşul în care trăiesc.

Totodată, ea, cartea, se situează firesc în prelungirea proiectelor editoriale ale Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, şi ele asistate generos de municipalitate: dicţionarul ilustrat Clujul literar. 1800‑2005; Cuvinte, marele almanah din 2006; O sută de ani de viaţă literară transilvană. O cronologie în imagini, 2008; Clujul din cuvinte. Antologie ilustrată, 2008; Locuirea cu stil. Locuri ale memoriei culturale transilvane, 2010. Aceste alcătuiri succesive s‑au ivit din credinţa că trecutul ne este (sau se cuvine să ne fie) la îndemână drept cel mai potrivit şi eficient instrumentar pentru a înţelege şi asuma prezentul şi pentru a putea gândi, cu mai mari şanse de izbândă, viitorul. În contextul ritualic al re‑amintirii, se accede la illo tempore şi se revine în cunoştinţă de cauză într‑un prezent mai informat şi mai plin de consistenţă (Irina Petraş şi Ovidiu Pecican).


Categoria : Editoriale
Data adăugării : 2011-10-10




Apasă aici pentru a adauga produsul în coşul dumneavoastră de cumpărături


Recomandă unui prieten

1504 afișări